Sfatul şobolanilor de La Fontaine

Una dintre caracteristicile interesante ale fabulei „Sfatul şobolanilor” de La Fontaine este reprezentarea antropomorfică a animalelor, care le conferă o dimensiune umană. Astfel, şobolanii sunt reprezentaţi ca fiind organizaţi şi având capacitatea de a lua decizii comune, ca şi cum ar fi oameni. Această tehnică literară este folosită pentru a ilustra anumite aspecte ale comportamentului uman, precum prudenţa şi precauţia.

De asemenea, fabula este o critică socială subtilă a unor aspecte ale puterii şi autorităţii. În timp ce şobolanii discută despre cea mai bună metodă de a se proteja de pisici, aceştia observă un şoricel care trece nepăsător prin mijlocul lor. În loc să acţioneze, şobolanii se tem de pierderea puterii şi autorităţii lor şi aleg să nu ia nicio măsură împotriva şoricelului. Acest lucru ilustrează modul în care unele lideri pot prefera să menţină status quo-ul şi să nu ia decizii dificile, în detrimentul celor pe care îi conduc.

În final, fabula ne învaţă că prudenţa şi precauţia sunt importante, dar că uneori este necesar să acţionăm şi să luăm decizii dificile pentru a ne proteja şi a ne asigura că nu suntem vulnerabili în faţa pericolelor.

---

Doar pripăşit de câţiva ani,
Motanul casei, Roadeslană,
Un tartor crâncen, o satană, –
Băgase spaima-n şobolani
Şi din atâţia câţi mai sunt
Zac mulţi lihniţi pe subt pământ.
Dar într-o bună zi, când blestematul
Şi-a început pe-acoperiş sabatul
În tămbălău de nuntă c-o pisică, –
În mare taină, grijulii, cu frică,
S-au întrunit şi ei să-şi ţină sfatul.

Vorbi întâi, ca staroste, Gherlanul:
– „Aşa şi-aşa… deoarece… şi întrucât…
Eu cred că-mpieliţatul nu ne-ar zvânta atât
De i-am lega un zurgălău de gât.
Am auzi când vine la pândă căpcăunul
Şi n-ar mai prinde unul…”
Mai leac ca zurgălăul, se-nţelege,
Nici nu era. Dar cine să i-l lege?
„Eu nu!” „Nici eu!” „Doar n-oi fi prost!”…
Vorbiră mulţi cu foc în glas,
Dar fără rost,
Căci a rămas
Tot cum a fost…

Am mai văzut eu sfaturi de stareţi, de canonici,
Ţinute fără noimă de vorbăreţi habotnici.
Ca sfetnici,
Mulţi sunt vrednici.
Dar câţi,
Dintre atâţi,
Pot să-şi preschimbe-n faptă
Povaţa înţeleaptă?

Rezumat extins la fabula Sfatul şobolanilor de La Fontaine

Fabula „Sfatul şobolanilor” a lui Jean de La Fontaine începe cu o descriere a unui sobolan bătrân și înțelept care a ajuns să fie respectat de către ceilalți șobolani. El îi avertizează mereu să fie vigilenți în fața pisicilor care le amenință viața în fiecare zi.

Unul dintre tinerii şobolani își exprimă dorința de a-l vedea pe dușmanul lor, iar sobolanul bătrân îi spune că pisica se arată rar și în locuri greu accesibile, astfel încât șansele lor de a o întâlni sunt mici. În același timp, el le spune că ar trebui să ia o decizie împreună și să găsească o soluție pentru a fi în siguranță.

După o discuție, ei decid să pună un clopoțel pe pisică, astfel încât să poată auzi sunetul și să fie în siguranță. Însă, când vine momentul să aleagă cine va pune clopoțelul pe pisică, toți șobolanii își găsesc o scuză să nu o facă, de teama să nu fie prinși de pisică.

Moralitatea fabulei este că nu este suficient să ai un plan bun sau să cunoști problema, ci trebuie să ai și curajul de a pune planul în aplicare. În același timp, fabula subliniază importanța luării deciziilor în grup și a implicării tuturor membrilor, pentru a atinge un obiectiv comun.

Această fabulă a fost adesea folosită ca o metaforă pentru liderii politici care evită să ia decizii dificile sau să ia măsuri concrete pentru a proteja populația, deoarece se tem de repercusiuni sau de pierderea puterii.