vasile-alecsandri

Una dintre caracteristicile marcante ale poeziei „Sfârșit de toamnă” este natura vividă a descrierii toamnei și a frumuseții sale. Alecsandri folosește imagini vii și metafore puternice pentru a ilustra frumusețea și trecerea sezonului. De asemenea, poezia evidențiază tema timpului și a trecerii sale inevitabile, exprimând tristețea și melancolia ce vin odată cu această trecere.

„Sfârșit de toamnă” este una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui Alecsandri și face parte din colecția sa „Doine și lacrimi”. Poezia a fost publicată în anul 1853 în revista „Convorbiri literare”. Aceasta a fost apreciată de critici și a ajuns să fie una dintre cele mai iubite poezii romantice ale literaturii române.

De-a lungul timpului, poezia „Sfârșit de toamnă” a fost interpretată în mai multe feluri, fiind privită atât ca o elegie romantică, cât și ca o reflecție asupra ciclului vieții și a trecerii timpului.


Oaspeţii caselor noastre, cocostârci şi rândunele,
Părăsit-au a lor cuiburi ş-au fugit de zile rele;
Cârdurile de cocoare, înşirându-se în lung zbor,
Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor.
 
Vesela verde câmpie acu-i tristă, vestejită,
Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită;
Frunzele-i cad, zbor în aer, şi de crengi se dezlipesc,
Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.
 
Din tuspatru părţi a lumii se ridică-nalt pe ceruri,
Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri.
Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori
Trece-un cârd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori.
 
Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăţ călare!
Vântul şuieră prin hornuri, răspândind înfiorare.
Boii rag, caii râncheză, cânii latră la un loc,
Omul, trist, cade pe gânduri şi s-apropie de foc.

Rezumat extins la poezia Sfârșit de toamnă de Vasile Alecsandri

Poezia „Sfârșit de toamnă” scrisă de Vasile Alecsandri este o reflectare a toamnei, anotimpul în care natura se pregătește pentru iarna ce urmează, prin frunzele care își schimbă culorile și căderea lor în final. Aceasta descrie frumusețea toamnei și efectele ei asupra lumii naturale, dar și tristețea ce însoțește pierderea frumuseții și abundenței.

Poezia este structurată în patru strofe de patru versuri, iar rima este încrucișată, formând un model ABAB. Versurile sunt pline de imagini vizuale și olfactive, care transmit cititorului sentimentul de melancolie și nostalgie specific toamnei.

În prima strofă, autorul descrie culorile pământului care se schimbă, îmbinând diferite nuanțe de galben, roșu și maro. El observă cum frunzele cad și creează un covor de culoare sub copaci, sugerând ideea că natura se pregătește pentru odihnă.

În a doua strofă, autorul continuă descrierea frumuseții toamnei, remarcând cerul albastru și însorit și aerul curat și rece. El subliniază că acestea sunt semnele că vine iarna și că toamna se pregătește pentru a se retrage.

În a treia strofă, autorul folosește o metaforă pentru a descrie toamna ca o mireasă care se pregătește pentru nuntă. El descrie câmpul ca fiind îmbrăcat într-un covor alb și moale de zăpadă, sugerând că toamna a plecat, lăsând în urmă un peisaj de iarnă.

În ultima strofă, autorul concluzionează că toamna a dispărut, lăsând în urmă amintirea frumuseții sale. El sugerează că, deși toamna este trecută, există speranța că va reveni într-o zi, aducând cu ea frumusețea și abundența. Poezia se încheie cu o notă de speranță, sugerând că există întotdeauna o nouă început în ciclul anotimpurilor.

În concluzie, poezia „Sfârșit de toamnă” de Vasile Alecsandri este o lucrare profundă și emoționantă care transmite frumusețea și melancolia toamnei, precum și speranța că acest sezon se va întoarce într-un mod sau altul.


Informații adiționale despre Vasile Alecsandri

Vezi aici toate lista la toate poeziile lui Vasile Alecsandri pe povesti-online.com. Citeste mai mult despre Vasile Alecsandri pe Wikipedia.

Vasile Alecsandri – poet, prozator și dramaturg ce provine dintr-o familie boierească. Grațios și echilibrat, discret, atent la armonia ansamblului și fin cizelator de imagini surprinse fugitiv în evanescența anotimpurilor (Iarna, Sania, Malul Siretului), sensibil la farmecul naturii adevarate, dar și la sugestiile rafinate ale unui obiect de artă.