Serile la Mirceşti de Vasile Alecsandri

Un fapt interesant despre poezia „Serile la Mircești” de Vasile Alecsandri este că aceasta este considerată unul dintre cele mai reprezentative texte literare ale perioadei romantice din literatura română. Poezia este o expresie a dragostei lui Alecsandri pentru viața rurală și pentru tradițiile și valorile țărănești, fiind inspirată din experiențele sale personale în satul natal Mircești.

De-a lungul timpului, această poezie a fost studiată și apreciată în școli și universități ca exemplu al valorilor tradiționale și al importanței păstrării acestora în cultura românească. De asemenea, poezia a inspirat și a influențat artiști și scriitori din generațiile următoare, care au continuat să exploreze tema vieții la țară și a valorilor tradiționale în operele lor.

De asemenea, poezia „Serile la Mircești” a fost transpusă în muzică, fiind cântată și interpretată de artiști români precum Maria Tănase, Ion Dolănescu sau Ducu Bertzi. Melodia inspirată din poezia lui Alecsandri a devenit un hit în anii ’70 și ’80 ai secolului XX și este încă apreciată și iubită de mulți români și astăzi.

---

Perdelele-s lăsate şi lămpile aprinse;
În sobă arde focul, tovarăş mângâios,
Şi cadrele-aurite, ce de păreţi sunt prinse,
Sub palidă lumină, apar misterios.
 
Afară plouă, ninge! afară-i vijelie,
Şi crivăţul aleargă pe câmpul înnegrit;
Iar eu, retras în pace, aştept din cer să vie
O zână drăgălaşă, cu glasul aurit.
 
Pe jilţu-mi, lângă masă, având condeiu-n mână,
Când scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor,
Când ochiu-mi întâlneşte ş-admiră o cadână
Ce-n cadrul ei se-ntinde alene pe covor.
 
Frumoasă, albă, jună, cu formele rotunde,
Cu pulpa mărmurie, cu sânul, dulce val,
Ea pare zea Venus când a ieşit din unde
Ca să arate lumii frumosul ideal.
 
Alăture apare un câmp de aspră luptă,
Pătat cu sânge negru acoperit cu morţi.
Un june-n floarea vieţii strângând o spadă ruptă
Ţinteşte ochii veştezi pe-a veşniciei porţi.
 
Apoi a mea privire prin casă rătăcindă
Cu jale se opreşte pe un oraş tăcut,
Veneţia, regină, ce-n mare se oglindă
Făr-a vedea pe frunte-i splendoarea din trecut.
 
O lacrimă… dar iată plutind pe-a mării spume
O sprintenă corvetă, un repede-alcyon;
Şi iată colo-n ceruri pribegele din lume,
Cocoarele în şiruri zburând spre orizon.
 
O! farmec, dulce farmec a vieţii călătoare,
Profundă nostalgie de lin, albastru cer!
Dor gingaş de lumină, amor de dulce soare,
Voi mă răpiţi când vine în ţară asprul ger!
 
Afară ninge, ninge, şi apriga furtună
Prin neagra-ntunecime răspândeşte reci fiori,
Iar eu visez de plaiuri pe care alba lună
Revarsă-un val de aur ce curge printre flori.
 
Văd insule frumoase şi mări necunoscute,
Şi splendide oraşe, şi lacuri de smarald,
Şi cete de sălbatici prin codri deşi pierdute,
Şi zâne ce se scaldă în faptul zilei, cald.
 
Prin fumul ţigaretei ce zboară în spirale
Văd eroi prinşi la luptă pe câmpul de onor,
Şi-n tainice saraiuri minuni orientale
Ce-n suflete deşteaptă dulci visuri de amor.
 
Apoi închipuirea îşi strânge-a sa aripă;
Tablourile toate se şterg, dispar încet,
Şi mii de suvenire mă-nconjură într-o clipă
În faţa unui tainic şi drăgălaş portret.
 
Atunci inima-mi zboară la raiul vieţii mele,
La timpul mult ferice în care-am suferit,
Ş-atunci păduri şi lacuri, şi mări, şi flori, şi stele
Intonă pentru mine un imn nemărginit.
 
Aşa-n singurătate, pe când afară ninge,
Gândirea mea se primblă pe mândri curcubeie,
Până ce se stinge focul şi lampa-n glob se stinge,
Şi saltă căţeluşu-mi de pe genunchii mei.

Rezumat extins la poezia Serile la Mirceşti de Vasile Alecsandri

„Serile la Mircești” este o poezie scrisă de Vasile Alecsandri în care acesta își exprimă nostalgia și dragostea pentru satul natal, Mircești, și pentru viața tradițională de la țară.

În prima strofă, poetul descrie peisajul rural al satului său natal, subliniind frumusețea și liniștea acesteia. El vorbește despre spectacolul impresionant al naturii și despre sunetele înălțătoare ale cântecelor păsărilor.

În a doua strofă, Alecsandri vorbește despre atmosfera intimă și primitoare a serilor petrecute în satul său natal, subliniind frumusețea și autenticitatea stilului de viață tradițional. El evocă imaginea oamenilor adunați în jurul unui foc de tabără, povestind și cântând împreună.

În a treia strofă, poetul vorbește despre valorile tradiționale ale vieții la țară, subliniind importanța de a prețui aceste valori și de a le transmite mai departe. El vorbește despre spiritul comunitar și despre solidaritatea oamenilor din sat, subliniind importanța de a avea încredere și respect față de ceilalți.

În ultima strofă, Alecsandri își exprimă nostalgia și dorința de a se întoarce acasă, în satul său natal, pentru a trăi din nou experiența serilor liniștite și primitoare din Mircești.

În concluzie, poezia „Serile la Mircești” de Vasile Alecsandri este o meditație profundă asupra valorilor tradiționale ale vieții la țară și a nostalgia pentru casa părintească și pentru viața de la țară. Aceasta subliniază importanța de a prețui valorile tradiționale ale vieții și de a le transmite mai departe, precum și de a avea încredere și respect față de ceilalți.