Serb-sărac de Vasile Alecsandri

„Poezia Serb-sărac” de Vasile Alecsandri este un poem cu tematică socială, care prezintă sărăcia și disperarea unei familii de țărani în timpul serbării Sfântului Dumitru. Bietul țăran, cu frigul și foamea, a așteptat cu nerăbdare sărbătoarea pentru a mânca și a bea. Cu toate acestea, tradiția locală îl împiedică să primească ajutor de la alții, deoarece el trebuie să aducă cu el un dar pentru a fi acceptat în comunitate.

Poezia subliniază, de asemenea, diferențele sociale existente într-o societate săracă, unde unii oameni pot sărbători fără nicio grijă, în timp ce alții luptă pentru a supraviețui. În final, țăranul este nevoit să ceară ajutor de la boierul local, care, în ciuda lipsei de compasiune inițiale, ajunge să îl ajute în cele din urmă.

În plus, poezia sugerează și importanța tradițiilor și obiceiurilor populare în viața comunităților rurale, care pot juca un rol pozitiv sau negativ în viața oamenilor, în funcție de modul în care sunt aplicate.

---

I

Pe-n mijloc de Ţarigrad,
La cişmeaua lui Murad
Primblă-mi-se Serb-Sărac
Pe-un cal negru din Bugeac,
Voinicel şi sprintenel,
Dar sărac ca vai de el!
Cu saia îmbăirată
Şi şalvari de cioarcă lată,
Cotul cinci galbeni luată,
Cu cămaşa de mătase,
Viţele împletite-n şase.
Cu picioarele-ncălţate
În opinci înhârzobate:
Hârzobul
Şi galbenul,
Nojiţa
Şi leiţa,
Cureaua
Şi paraua.
Plimbă-mi-se-n sus şi-n jos
Pe fugaru-i cel frumos.
Unde negrul necheza
Ţarigradul se trezea,
Turcii toţi că alergau
Şi pe Serbu-l întrebau:
„Copilaş de Serb-Sărac!
Nu ţi-e negrul din Bugeac?
De ţi-e negrul vânzător,
Eu îţi sunt cumpărător,
Că vreau bine să-l plătesc!
Cu aur să-l cumpănesc.”
„Nu mi-e negrul de vânzare,
Nici mi-e negrul de schimbare,
Că-i voinic şi-i pui de zmeu,
Şi-i fugar pe placul meu!”
Nepoata sultanului,
Copiliţa hanului,
Hanului tătarului,
Pe Serb iată că-l zărea,
Din sarai, de la zăbrea,
 
Şi din gură-aşa grăia:
„Copilaş de Serb-Sărac,
Mult eşti mândru şi pe plac!
Vin’ colea, lângă zăbrea,
Să-ti dau iuzluci cât îi vrea,
Negrul tău să-l primeneşti
Şi pe mâini să-l potcoveşti
Cu potcoave de argint
Ce sunt spornici la fugit.
Că ştii, frate, pe la noi
Azi e miercuri, mâini e joi,
Mâini ies turcii la halca
Sus, în Haidar-paşa,
Şi oricine-a câştiga
Roabă lui hanul m-a da!”
„Floricică din zăbrea
Răsărită în calea mea!
De-ţi sunt drag, de-ţi sunt pe plac,
Mâini vârtej am să mă fac
Să vin turcilor de hac!”
„Copilaş de Serb-Sărac,
Mult mi-eşti drag şi-mi eşti pe plac,
Dar eu, frate, mult mă tem
De căzlarul din harem
Cel cu chipul de arap,
Buzat, negru, ras pe cap
Şi cu solzii mari de crap.
El că-şi are-un bidiviu
Cu sânge de argint viu,
Un fugar neîntrecut
Care soare n-a văzut
De când mă-sa l-a făcut”.
„De ţinut unde şi-l ţine?”
„De trei ani e ţinut bine
Într-o boltă-ntunecată
Sub pământ, în grajd de piatră.”
„De hrănit cu ce-l hrăneşte?”
„De doi ani îl întăreşte
Cu floarea trifoiului,
Hrana dulce-a roiului.”
„De-adăpat cu ce-l adapă?”
„Tot cu lăptişor de iapă,
De şi-l face lat pe sapă.
Ş-aşa, frate, mult mă tem
De căzlarul din harem
Şi de mândru-i bidiviu
Cu sânge de argint viu;
Că pe el de-a încăleca
Mâini la jocul de halca,
Roabă lui Hanul m-a da!”
„Floricică din zăbrea
Răsărită-n calea mea!
Să n-ai frică
De nimica,
Că nu-i cal împărătesc
Ca negrul ist voinicesc!
Orice-alung
Cu el ajung,
Oricând plec
Păsări întrec!”
 
II
 
Trecea miercuri, venea joi,
Turcii mergeau câte doi
Ca să joace la halca
Sus, în Haidar-Paşa,
Şi deodată toţi plecau,
La fugă se aruncau,
Pe câmp luciu se-nşirau.
Iar sultanul, stând pe cal,
Sub un verde cort de şal,
Barbă neagră-şi netezea
Şi cu ochii urmărea.
Alalah! cai arăpeşti,
Alalah! cai tătăreşti!
Cum mişcau copitele
Ca şoimii aripile!
Dar căzlarul se-ncrunta,
Bidiviu-şi întărta,
Pe toţi turcii-i întrecea
Şi-nainte se ducea.
Vai! de fata hanului,
Hanului tătarului,
Nepoata sultanului!
lată, iată Serb-Sărac
Pe-un şoimuţ de la Bugeac
Că venea, mări, venea
Cuvântul de-şi împlinea.
Pe căzlaru-l ajungea,
Ajungea şi întrecea!
Iar căzlaru-l viclenea
Şi din urmă-i tot răcnea:
„Copilaş cu cal de foc!
Opreşte negrul pe loc,
Că-i pică potcoavele
Şi-ţi răpune zilele.”
Serb-Sărac descăleca,
Potcoavele cerceta…
Nici un cui nu le cădea!
Dacă vedea şi vedea,
Bici de sârmă el scotea
Şi pe negrul opintea,
Şapte stânjeni că sărea,
Pe arapu-l urmărea.
 
Punea scară
Lângă scară
Şi oblânc
Lângă oblânc
Şi dârlog
Lângă dârlog,
 
Şi din fugă cum venea
El în scări se-nţepenea,
De căzlari s-apropia
Două palme-n ceafă-i da,
De pe cal îl ridica
Şi pe câmp îl arunca!
Se ducea bietul arap
Rostogolul peste cap,
Şi pe câmp se răstignea
Şi în urmă rămânea
Buzat, negru, părăsit
Tocmai ca un ciung pârlit!
Iar Serbul se tot ducea,
De halca s-apropia
Şi din fugă azvârlea
Geridul său chiar prin ea.
Apoi vesel se-nturna,
Cu adâncă temenea.
Iar copila hanului,
Hanului tătarului,
Nepoata sultanului,
Cu ocheana prin zăbrea
Pe voinicu-l urmărea
Şi când Serbul se-ntorcea,
Ea înainte-i se ducea,
Cu năstrapa mi-l stropea,
Cu năframa-l răcorea.
Apoi nunta se făcea,
Şi la nuntă petrecea
În cântări şi veselie
Cum e rândul la domnie…
Faceţi-mi parte şi mie!

Rezumat extins la poezia Serb-sărac de Vasile Alecsandri

Poezia „Serb-sărac” a fost scrisă de Vasile Alecsandri și a fost publicată pentru prima dată în 1853. Este o poezie în care autorul descrie tradiția populară a sărbătorii de Sfântul Andrei, sărbătoare importantă pentru poporul român.

În poezie, Alecsandri evocă imaginea unui sărman țăran care își petrece singur noaptea de Sfântul Andrei, fără să aibă parte de petrecerile și obiceiurile specifice acestei sărbători. În timp ce acesta stă singur în casă, auzind cum se distrează oamenii din sat, este vizitat de o fată tânără și frumoasă, care îi oferă să se alăture petrecerii din sat.

Deși initial îi este frică să părăsească casa, sărmanul țăran acceptă invitația și se alătură petrecerii, unde se bucură de dans și cântec, dar și de băutură și mâncare. Însă, după ce se trezește dimineața, acesta își dă seama că a fost păcălit de fata tânără și își regretă alegerea.

Poezia „Serb-sărac” pune accent pe valorile tradiționale și pe importanța sărbătorilor populare, dar și pe consecințele alegerilor pe care le facem în viață.