Scufița Roșie de Frații Grimm

Un fapt interesant despre povestea Scufița Roșie este că există numeroase variante și interpretări ale acesteia, care s-au dezvoltat de-a lungul timpului în diferite culturi și regiuni. De exemplu, în versiunea franceză, povestea se numește „Le Petit Chaperon Rouge” și este prezentată ca o poveste cu o morală erotică, în timp ce în versiunea rusă, intitulată „Krasnaya Shapochka”, Scufița Roșie învinge lupul și îl transformă într-un prieten.

De asemenea, povestea Scufița Roșie a fost analizată și interpretată din diferite perspective literare și culturale, de la feministă la psihologică și filozofică. Această varietate de interpretări demonstrează flexibilitatea și puterea povestirilor populare de a comunica idei și valori importante într-o gamă largă de contexte și culturi.

---

A fost odată o fetiță zglobie și drăgălașă, pe care o iubea oricine de cum o vedea.

Dar mai dragă decât oricui îi era ea bunicii, care nu știa ce daruri să-i mai facă. Odată, bunica îi dărui o scufiță de catifea roșie și pentru că-i ședea tare bine fetiței și nici nu mai voia să poarte altceva pe cap, o numiră de atunci Scufița Roșie.

Într-o zi, maică-sa îi zise:

– Scufița Roșie, ia bagă-n coşuleţ bucata asta de cozonac şi sticla asta cu vin şi du-le bunicii, că e bolnavă şi slăbită şi bunătăţile astea o să-i ajute să-şi mai vină în puteri. Da’ vezi de pleacă mai înainte de-a se lăsa zăpuşeala şi caută de mergi frumos şi să nu te abaţi din drum; altfel, cine ştie, de alergi, ai putea să cazi şi să spargi sticla şi atunci bunicuţa cu ce o să se mai aleagă? Iar când o fi să intri în casă, nu uita să-i dai bunicii „bună dimineaţa” şi vezi să nu înceapă a-ţi umbla ochii prin toate ungherele!

– Aşa am să fac! îi făgădui Scufița Roșie şi-şi luă rămas bun la plecare.

Bunica locuia în pădure, cam la vreo jumătate de ceas depărtare de sat. Şi de cum intră Scufița Roșie în rariştea codrului, numai ce-i ieşi înainte lupul. Dar Scufița Roșie nu ştia ce lighioană rea e lupul şi nu se temu defel când îl văzu.

– Bună ziua, Scufiță Roșie! îi zise el.

– Mulţumesc frumos, lupule.

– Încotro aşa de dimineaţă, Scufiță Roșie?

– Ia, până la bunicuţa!

– Şi ce duci acolo, sub şorţ?

– Cozonac şi vin. Mama a făcut ieri cozonac şi-i duc niţeluş şi bunicii, care-i bolnavă şi slăbită, să mănânce şi ea, ca să-şi mai vină în puteri.

– Da’ unde şade bunică-ta, Scufiță Roșie?

– Colo în pădure, la vreun sfert de ceas şi mai bine de aici. Cum ajungi sub cei trei stejari, ai şi dat de casa ei, iar ceva mai la vale e alunişul, pe care doar îl ştii! îi răspunse Scufița Roșie.

Lupul îşi zise în sinea lui: „Fragedă-i fetiţa asta! Ce mai îmbucătură pe cinste ar fi, zău aşa! Cu mult mai gustoasă decât baba! Da’ e vorba că trebuie să fiu şiret şi să ticluiesc în aşa fel lucrurile ca să pun mâna pe amândouă”…

Mai merse lupul o bucată de drum alături de Scufița Roșie şi apoi începu să-i spună cu glas mieros:

– Scufița Roșie, ia te uită ce flori frumoase strălucesc în jurul tău! Şi tu nici nu le iei în seamă măcar… Şi mie mi se pare că n-auzi nici ce dulce cântă păsărelele! Atât de serioasă păşeşti pe drum, de parcă te-ai duce la şcoală. Şi e atât de plăcut să hoinăreşti şi să zburzi prin pădure; e atâta veselie!

Scufița Roșie ridică privirea şi când văzu cum jucau razele soarelui printre crengile copacilor, când privi mai cu luare-aminte la florile frumoase care creşteau pretutindeni, îşi spuse în sinea ei:

„Mare bucurie i-aş face bunicii dacă i-aş duce şi-un buchet de flori proaspete! E atât de dimineaţă, că nu mi-e teamă c-am să întârzii!” Se abătu deci din drum şi o luă prin pădure, ca să culeagă flori. Rupea de ici una, de dincolo alta, dar îndată i se părea că puţin mai încolo îi zâmbeşte o floare şi mai ochioasă; alerga într-acolo şi, tot culegând margarete şi clopoţei, se pierdea tot mai mult în adâncul codrului. În ăst timp însă, lupul porni de-a dreptul spre casa bunicii şi bătu la uşă:

– Cine-i acolo?

– Eu sunt, Scufița Roșie, şi-ţi aduc cozonac şi-o sticlă cu vin. Dar deschide uşa, bunicuţo!

– Apasă pe clanţă şi intră! răspunse bunica, că eu mă simt slăbită şi nu mă pot da jos din pat.

Lupul apăsă pe clanţă, deschise uşa, se repezi glonţ spre patul bunicii şi, fără să scoată o vorbă, o înghiţi. Se îmbrăcă apoi cu hainele ei, îşi puse pe cap scufița, se culcă în pat şi trase perdelele.

În vremea asta, Scufița Roșie culesese atâtea flori, că abia le mai putea duce. Cum alerga ea de colo până colo, deodată îşi aminti de bunica şi porni degrabă spre căscioara din pădure. Şi nu mică îi fu mirarea când văzu uşa data de perete.

De îndată ce intră în odaie, o cuprinse neliniştea; totul i se părea atât de ciudat, încât îşi spuse: „Vai, Doamne, ce-o fi azi cu mine, de mi-e aşa de frică? Că doar altădată mă simţeam atât de bine la bunicuţa!”

Şi fără să mai aştepte, strigă:

– Bună dimineaţa!

Dar nu primi nici un răspuns.

Scufița Roșie se apropie atunci de pat şi dădu perdelele la o parte. Bunicuţa stătea întinsă în pat, cu scufia trasă peste ochi, şi avea o înfăţişare atât de ciudată, încât fetiţa întrebă:

– Vai, bunicuţo, da’ de ce ai urechi atât de mari?

– Ca să te pot auzi mai bine.

– Vai, bunicuţo, da’ de ce ai ochi atât de mari?

– Ca să te pot vedea mai bine.

– Vai, bunicuţo, da’ de ce ai mâini atât de mari?

– Ca să te pot apuca mai bine.

– Da’, bunicuţo, de ce ai o coşcogeamite gura?

– Ca să te pot înghiţi mai bine.

N-apucă să sfârşească ultimul cuvânt, că şi sări jos din pat şi-o înghiți pe biata Scufița Roșie.

După ce-şi potoli foamea, lupul se culcă din nou în pat şi, prinzându-l somnul, adormi şi începu să sforăie de se cutremurau pereţii. Şi se întâmplă ca tocmai atunci să treacă prin faţa casei un vânător. Auzi el horcăiturile şi-şi spuse:

„Bre, da’ tare mai sforăie bătrâna! Nu cumva i-o fi rău?” Intră în casă şi, când se apropie de pat, îl văzu pe lup tolănit acolo.

– Ei drăcie, nu-mi închipuiam c-o să te găsesc aici, ticălos bătrân! izbucni vânătorul. De când te caut!

Îşi potrivi puşca şi voi să tragă, dar în clipa aceea îi trecu prin minte: „Dar dacă lupul a înghiţit-o pe bătrână? Poate c-aş mai putea s-o scap!” Aşa că nu mai trase, ci, luând o foarfecă, începu să taie burta lupului adormit. Abia apucase să facă vreo două-trei tăieturi, că se şi văzu strălucind scufița cea roșie a fetiţei şi când mai făcu o tăietură, fetiţa sări afară şi strigă:

– Vai, ce spaimă am tras! Ce întuneric era în burta lupului! După aceea au scos-o afară şi pe bunică. Era încă în viaţă, dar abia mai răsufla. Scufița Roșie adună în grabă nişte pietroaie şi toţi trei umplură cu ele burta lupului.

Când se trezi, lupul voi s-o ia la sănătoasa, dar pietroaiele atârnau atât de greu, că dihania se prăbuşi la pământ şi dădu ortul popii.

Cei trei nu-şi mai încăpeau în piele de bucurie. Bunicuța mâncă cozonacul şi bău vinul pe care-l aduse fetiţa şi pe dată se înzdrăveni. Iar Scufița Roșie gândi în sinea ei, parcă mustrându-se: „De-aci înainte n-o să mă mai abat niciodată din drum când oi merge singură prin pădure, ci o să ascult de povețele mamei!”

Morala poveștii „Scufița Roșie”

Morala poveștii „Scufița Roșie” este un aspect mult discutat. Morala poveștii „Scufița Roșie” poate varia în funcție de interpretare, dar există câteva învățăminte principale pe care le putem extrage.

1. Ascultarea sfaturilor părinților este unul dintre pilonii poveștii „Scufița Roșie”. Mama Scufiței Roșii îi avertizează pe copii să nu se abată de la drumul drept atunci când merg să-și viziteze bunicuța bolnavă. Ignorarea acestui sfat duce la întâlnirea cu lupul și la probleme ulterioare. Astfel, povestea subliniază importanța respectării indicațiilor și a sfaturilor primite de la cei mai în vârstă și mai înțelepți. Morala poveștii „Scufița Roșie” ne amintește mereu de acest aspect important: ascultarea sfaturilor părinților.
2. Pericolul străinilor reprezintă un alt element central al Moralei poveștii „Scufița Roșie”. Povestea oferă o învățătură valoroasă cu privire la pericolele de a interacționa cu străinii. Lupul, care se deghizează în bunicuța Scufiței Roșii, ilustrează riscul de a fi înșelat de persoane necunoscute sau de a cădea pradă unor persoane cu intenții rele. Copiii sunt învățați să fie prudenți și să nu împărtășească informații personale sau să meargă cu străini. Morala poveștii „Scufița Roșie” ne amintește mereu să fim vigilenți față de străini.
3. Curajul și rezistența sunt aspecte fundamentale ale Moralei poveștii „Scufița Roșie”. Scufița Roșie demonstrează curaj și inteligență în momentele dificile. Ea nu se lasă înșelată complet de lup și încearcă să dezvăluie adevărata identitate a acestuia. Această abilitate de a rămâne calm și de a lua decizii în situații stresante este o lecție importantă pentru copii. Povestea încurajează dezvoltarea capacității de a face față pericolelor și de a căuta soluții în situații complicate. Morala poveștii „Scufița Roșie” ne subliniază mereu necesitatea curajului și rezistenței în fața obstacolelor.
4. Ajutorul și sprijinul comunității sunt elemente esențiale ale Moralei poveștii „Scufița Roșie”. Intrarea vânătorului în poveste subliniază importanța comunității și a ajutorului reciproc. Prin intervenția vânătorului, Scufița Roșie și bunicuța sunt salvate din ghearele lupului. Această parte a poveștii subliniază faptul că uneori, atunci când te afli în dificultate, poți conta pe sprijinul altor persoane din jurul tău. Morala poveștii „Scufița Roșie” accentuează mereu importanța comunității și a solidarității între oameni.

În concluzie, Morala poveștii „Scufița Roșie” este mult mai mult decât o simplă învățătură pentru copii. Aceasta oferă învățăminte esențiale despre ascultarea sfaturilor părinților, evitarea pericolelor cu străinii, dezvoltarea curajului și importanța comunității. Aceste lecții pot ajuta copiii să dezvolte abilități esențiale și să înțeleagă cum să facă față situațiilor dificile din viața lor. Morala poveștii „Scufița Roșie” trebuie să rămână mereu în mintea copiilor pentru a-i ghida pe drumul spre înțelepciune și siguranță.

Comentariu extins la povestea Scufița Roșie de Frații Grimm

„Povestea Scufița Roșie” a fraţilor Grimm este una dintre cele mai populare povești pentru copii din lume, şi este cunoscută de copii din întreaga lume datorită frumuseţii şi a magiei sale. Povestea prezintă o fată mică şi naivă, numită Scufița Roșie, care pleacă să ducă o plăcintă bunicii sale bolnave. În drumul său, ea întâlneşte un lup, care îi sugerează să ia un alt traseu prin pădure, iar Scufița Roșie ajunge în final să fie devorată de lup.

„Povestea Scufița Roșie” este o poveste educativă, care are ca mesaj principal pericolul necunoscutului. Deşi Scufița Roșie este o fetiţă naivă şi iubitoare, care intenţionează să îi ajute pe cei dragi, în final ea cade pradă unui lup periculos, datorită faptului că nu a avut discernământul de a se feri de străini şi de a merge pe drumul cunoscut. În acest sens, povestea este un îndemn pentru copii de a fi atenţi şi prudenţi atunci când interacţionează cu oameni necunoscuţi.

De asemenea, povestea „Scufița Roșie” are şi o latură morală, care îndeamnă la ascultarea părinţilor şi bunicilor. Scufița Roșie a fost avertizată de către mama sa să nu se abată de la drumul cel obişnuit şi să nu vorbească cu străinii, dar ea nu a ţinut cont de aceste avertismente şi a avut de suferit din această cauză. Astfel, povestea încurajează copiii să aibă încredere în părinţii şi bunicilor lor, care îi învaţă să fie precauţi şi să se ferească de pericole.

În plus, povestea „Scufița Roșie” este cunoscută şi pentru simbolurile sale puternice, care sunt încă utilizate astăzi în cultura populară. De exemplu, lupul din poveste este adesea asociat cu răul şi cu pericolul, în timp ce Scufița Roșie este adesea considerată un simbol al inocenţei şi vulnerabilităţii. Aceste simboluri sunt utile pentru copii, deoarece îi ajută să înţeleagă mai bine mesajele morale ale povestei şi să le aplice în viaţa lor de zi cu zi.

În concluzie, povestea „Scufița Roșie” este o poveste clasică care a învăţat şi încă învaţă oamenii din întreaga lume să fie atenţi la pericolele necunoscutului şi să aibă încredere în părinţii şi bunici.