Scrisoare de Rămas bun – poezie din ceruri de Adrian Păunescu

Un fapt divers interesant despre poezia „Scrisoare de rămas bun – poezie din ceruri” de Adrian Păunescu este acela că ea a fost interpretată de către mulți artiști și formații muzicale de-a lungul anilor și a devenit un cântec popular în România.

Melodia a fost compusă de compozitorul român Adrian Enescu și a fost interpretată de artiști precum Andra, Holograf sau Corina Chiriac. Cântecul a devenit un simbol al speranței și al credinței într-o viață de dincolo de moarte și este încă foarte iubit și ascultat de oamenii din România.

Eu recunosc că am făcut greşeala
De a slăvi prea mult conducătorul
Făcându-i ode şi-ndemnând chiar sala (să cânte):
Partidul, Ceauşescu şi Poporul.
 
Dar nu uitaţi că tot eu sunt cel care
L-am criticat şi-am insuflat dorinţa
De libertate, bunăstare şi schimbare
Subtil, necenzurându-mi conştiinţa.
 
Am făcut şi mult bine-n stânga-n dreapta
Atât cât s-a putut, fără să-mi pese
Periclitându-mi starea, familia şi casa
Dar toate s-au uitat şi-s fapte şterse.
 
De-aceea spun ca ultimă dorinţă
Să mă iertaţi de v-am greşit vreodată
Şi-mi fac adânc proces de conştiinţă
Căci nu e om pe lume fără pată.
 
Aş vrea ca să rămân în mintea voastră
Doar un poet ce şi-a iubit mult ţara
Ce a descoperit şi şlefuit talente
Ce-au scormonit prin inimi cu chitara.
 
Trecutul mi-l asum şi nu mi-e teamă
Nici nu mi-a fost, nu-mi este, n-o să-mi fie
Nu m-am dezis de clasa proletară
Şi am simţit că am o datorie.
 
De a stârni în mintea tuturora
Şi mai ales în suflete de tineri
Că nu suntem o ţară oarecare
Şi-avem destin măreţ şi vom fi liberi.
 
Când noi cântam în sălile-arhipline
Şi recitam pe voci de milioane
Visam la Marea noastră Românie
Şi vă-ndemnam: Treceţi batalioane!
 
Un dor aş mai fi-avut, dar ce păcat
Că n-am putut opri din cale vremea
Să văd autostrada prin Carpaţi
Din Chişinau-Arad cu via Ţebea.
 
Sunt unii care mă lovesc şi-acuma
Când m-am urcat la ceruri, ce oroare!
Cuvinte grele-aruncă, nesimţire
Şi toţi vor ca să cadă în picioare.
 
Eu vă privesc de-aici de sus cu milă
Aş vrea să fiţi mai buni dar nu se poate
Se răsuceşte Ştefan în morminte
De-atâta ură, pizmă, nedreptate.
 
Îmi este jenă, silă, chiar mă bucur
Că am plecat de-acolo, dar mă doare
Când văd valori, talente, caractere
Ce-şi fac familiile peste hotare.
 
Ce sa vă spun, românii mei de bine
Ce-aveţi sfială, bun simţ şi onoare
Poporul nostru-i cel mai bun din lume! (Să ţineţi minte)
Nu lăsaţi ţara călcată in picioare.
 
Nu plecaţi capul, tineţi pieptu-n faţă
Cu fruntea sus, să n-o coboare nimeni
Să vă clădiţi cu toţii altă viaţă
Mesaj către români de pretutindeni!
 
Să iei aminte ţara mea de suflet
Ia atitudine şi dă răul afară
Unde s-a dus Grânarul Europei
Banala ţara-industrial-agrară.
 
Să iei aminte ţara mea de glorii
Cu patimă ţi-o spun din nefiinţă
Clădeşte-ţi viitorul pe trei sfinte
Pe muncă, educaţie, credinţă.
 
În timp ce vă îmbărbătez de-aicea
Din ceruri şi din sfere tutelare
Văd iarăşi vorbe grele prin ziare
Pe forumuri, pe la televizoare.
 
N-am omorât pe nimeni niciodată
Nici când murim nu ni se mai dă pace
La toţi găsiţi cusururi şi reproşuri
Nu mai lăsaţi pe nimeni să se-mpace.
 
Nu-mi stă în caracter dar mă doboară
Limbaju-ascuns al poeziei mele
Fir-ar să fie, nevertebrata ţară
Cu oameni falşi şi plină de lichele.
 
(Nu-mi stă în caracter dar mă doboară
Limbaju-ascuns al poeziei mele
Băga-mi-aş p–a să îmi bag de ţară
Cu oameni falşi şi plină de lichele.)

Rezumat extins la poezia Scrisoare de Rămas bun – poezie din ceruri de Adrian Păunescu

Poezia „Scrisoare de rămas bun – poezie din ceruri” de Adrian Păunescu este o operă poetică puternică și emoționantă, scrisă în memoria unui prieten drag care a decedat. Publicată în anul 1994, aceasta este o poezie în care autorul își exprimă durerea și tristețea la pierderea unui om drag și sugerează existența unei lumi de dincolo, în care sufletele noastre continuă să trăiască.

În poezie, autorul își adresează unui prieten decedat o scrisoare de rămas bun, sugerând că acesta a plecat într-o lume dincolo de moarte, unde va trăi veșnic. El își exprimă regretul pentru faptul că prietenul său a plecat și își amintește cu nostalgie de momentele frumoase pe care le-au petrecut împreună.

Într-o serie de metafore poetice puternice, autorul sugerează că prietenul său decedat trăiește acum într-o lume a luminii, a fericirii și a iubirii, în care sufletele noastre ajung după ce părăsesc această lume. El își imaginează că prietenul său zboară acum printre nori, printre îngeri și printre stele, într-un loc unde nu există suferință și tristețe.

În final, autorul își exprimă dorința de a-l reîntâlni pe prietenul său în lumea de dincolo și sugerează că aceasta nu este o despărțire definitivă, ci doar o rămas bun temporar. Poemul se încheie cu o notă de speranță și încredere într-o viață de dincolo de moarte.

În concluzie, poezia „Scrisoare de rămas bun – poezie din ceruri” de Adrian Păunescu este o lucrare poetică emoționantă și profundă, care sugerează existența unei lumi de dincolo de moarte, în care sufletele noastre continuă să trăiască. Prin intermediul metaforelor poetice puternice, autorul reușește să transmită durerea, tristețea și nostalgiile sale și să creeze o imagine poetică puternică și expresivă a unei lumi care nu poate fi văzută, dar care este resimțită de toți oamenii.