Scrisoare de George Topârceanu

Poezia „Scrisoare” de George Topîrceanu este o confesiune a poetului către persoana iubită, în care el își exprimă sentimentele și trăirile, dar și suferințele și dorul de persoana iubită. Poezia este alcătuită din patru strofe de câte șase versuri fiecare, în care poetul își dezvăluie gândurile și emoțiile.

Un fapt interesant despre această poezie este că a fost inclusă într-un film mut românesc din 1921, intitulat „Scrisoarea”, regizat de Geo Saizescu. De asemenea, poezia a fost pusă pe muzică și a devenit cunoscută și sub forma unei melodii intitulate „Scrisoarea”, interpretată de mai mulți artiști români.

---

…Ba mata eşti tip ridicol!
Eu n-am scris nici un articol
Întru apărarea Muzii,
Despre cel care
Pare
Că-mi faci treizeci de aluzii…

Criticul pe care-aici
Îl ataci în versuri mici
Nu-i, desigur, măscărici,
Colibri sau licurici…
Însă nici
Bou sau vacă, precum zici.

E profesor (onorabil),
Autor (interminabil),
Om politic (execrabil),
Critic (foarte vulnerabil,
Dar pasabil),
Preşedinte (incurabil).

Când îşi laudă ciracii,
Îi compară cu toţi dracii.
Fără spirit diplomatic,
Cu-ale lui precepte
Drepte,
Are cioc, dar e simpatic.

*

Cel pe care-n adevăr
L-am luat cândva-n răspăr
E un tip mai fistichiu.
Când îl iei în pripă,
Ţipă…
Lasă-mă să ţi-l descriu.

Are-o mutră anodină
De frizer cu mandolină,
O privire clandestină,
Nas de parafină
Fină,
Şi la gură vaselină.

Braţ rotund şi crupă plină,
Organism de gelatină,
Cu structură androgină, –
Iar la-nfăţişare
Pare
O statuie de slănină.

Şi mai are… Ce mai are?
Când se duce la culcare
E de genul feminin,
Dar când scrie proză
Roză,
Iscăleşte masculin.

În al Criticii domeniu
Orice Eu se crede geniu,
Dacă-i secondat de proşti…
Alte semnalmente?
Niente!
Trebuie să-l recunoşti.

*

Deci scriind el prin reviste
Cronici impresioniste
Cu dantele împrejur,
Într-o zi şi-a zis că
Riscă
Să rămâie prea obscur.

Cum avuse ţara pace,
El ieşi din carapace,
Şi cu pagini din război,
Dup-acel masacru
Sacru,
S-a vârât printre eroi.

Ştiu, pe astfel de specimeni
Astăzi nu-i condamnă nimeni,
Au ajuns la apogeu.
Ei, dar ăsta să mă-nfrunte?…
Pun’te
Un moment în locul meu!

Că mă ştie fiecare,
Sunt sfios ca fata mare
Şi blajin de obicei, –
Însă când mă apăr
Scapăr
Ca din cremene scântei!

În cuptor îmi vâr colacii
Când s-arată vârcolacii.
Spada-mi gata de atac,
Luminoasă ca o dâră,
Vâră
Spaima-n orice vârcolac!

*

Ce folos avui de-acolo?…
Cu săgeata lui Apollo
În zadar l-am săgetat,
Căci o epidermă
Fermă
Este greu de perforat…

Nimeni pace nu-ţi dă dacă
Ai nevoie de dădacă.
Dragul meu, de-aceea zic
Că scriind sudalme
Calme
Nu poţi câştiga nimic.

Ci, mai bine, – Muzei cale
Să-i deschizi cu muzicale
Rime, ca de obicei, –
Iar pe păr să-i scuturi
Fluturi
De imagini şi idei.

Rezumat extins la poezia Scrisoare de George Topârceanu

Poezia „Scrisoare” a fost scrisă de George Topârceanu în anul 1915 și este o meditație lirică asupra sensului vieții și asupra morții. Poezia are un ton nostalgic și melancolic, fiind împărțită în două părți.

În prima parte a poeziei, vorbește un om care simte o mare tristețe și se simte obosit de lupta cu viața și cu problemele acesteia. El se gândește cu nostalgie la trecut, la momentele fericite și la persoanele dragi care nu mai sunt alături de el. El se întreabă de ce trebuie să se confrunte cu atâtea greutăți și suferințe în viață și de ce trebuie să moară la finalul acesteia.

În partea a doua, se aude vocea răspunsului, care îl liniștește și îl încurajează să continue lupta cu viața, să găsească frumusețea și sensul în lucrurile mărunte și să se bucure de fiecare clipă. Răspunsul îi spune că moartea nu este un sfârșit, ci o trecere în altă lume și că oamenii dragi nu sunt cu adevărat pierduți, ci doar plecați temporar. În final, se înalță un cântec de bucurie și speranță.

Poezia „Scrisoare” este un exemplu de poezie lirică, care se concentrează pe emoții, sentimente și gânduri intime și personale. Este un apel la trăirea vieții la maximum, la iubirea și aprecierea lucrurilor simple și la înțelegerea inevitabilității morții.