Satira contra lui Ion Eliade Rădulescu de Grigore Alexandrescu

Un fapt divers interesant despre poezia „Satira contra lui Ion Eliade Rădulescu” de Grigore Alexandrescu este că aceasta a fost cenzurată și interzisă de autoritățile din acea perioadă. Poemul a fost considerat o amenințare la adresa ordinei politice și a stabilității sociale, și a fost supus unor controverse și critici din partea elitelor politice și culturale.

De asemenea, poezia a fost puternic influențată de ideile iluministe și de conceptul de libertate și justiție socială. Grigore Alexandrescu a fost unul dintre cei mai importanți poeți și scriitori ai perioadei iluministe din literatura română, și a luptat împotriva corupției și injustiției în societatea românească.

În plus, poezia a fost considerată o critică la adresa lui Ion Eliade Rădulescu, un om politic influent din acea perioadă, care a fost cunoscut pentru corupția și abuzurile sale. Poezia a evidențiat problemele din sistemul politic românesc și a făcut apel la schimbarea și reformarea acestuia.

---

Cine e-acela care visează,
Atîtea proaste, mici secături
Și vrea de înger lumea să-l crează
Că ne vorbrește ca din scripturi ?

Acesta este nea Ionică
Care se crede și satiric ;
O mică iasmă, un nas de pică ,
Văpsele multe nu voi să stric.

Eu în credință zîmbesc de milă,
Cînd văz atîția oameni cinstiți
Cum că de dînsul nu le e silă
Și că de vorba-i sînt amăgiți.

Din vreme-n vreme la certuri cată,
În sus trimite cîte-un suspin;
Inima-i însă cea necurată
Al vicleniei poartă venin.

Parcă cu sfinții el se rudește,
De conștiință-l auzi vorbind;
De porunceală lăcrimi găsește,
Nimicnicia lumii jelind.

Fanfaronada i-e sentimentul,
Om de nimica și ticălos ;
Crede că singur are talentul,
Și că e lumii prea de folos.

La pavilonul de la cîmpie,
Unde azi este al său Parnas,
Să-ți povestească o poezie,
Din drum te-ntoarce cu mare glas.

Și precum zice un poet mare,
Ce într-o vreme eu am citit,
D-ale lui vorbe n-afli scăpare,
Nici în altarul cel mai sfințit.

Amorezată-i muză-nsuflată
Îi dete cheile frumuseți
Și la tot pasu-n silă-ți arată
Dup-a lui voie mii de tandreți.

Dar vai d-acela care-ntrăznește
Să ia patentă de autor,
Cînd sîrmănuțul n-o iscălește
Bietul Apollon de la Obor.

Defăimări multe are s-auză,
Are să treacă de nenvățat,
Căci din greșeală smerita-i muză
La cea bătrînă nu s-a-nchinat.

Apoi e încă viteaz din gură,
Dueluri spune cum c-a avut,
Însă rivalii, cum el se jură,
Să-i dea-mpotivă nu au putut.

Deschizînd ochii, viteazul spune
Că heruvimii fug d-a lui frică,
C-au stătut zile de aur bune,
Și alte lucruri chiar de nimică.

După aceasta parcă să-nsoară,
Parcă e tată norocit ;
Pe urmă viața-i pare amară,
Parcă defaimă tot cea iubit.

Ba chiar ființe nevinovate,
Care de dînsul nici nu gîndesc,
Cu văpseli negre și-ntunecate
Încondeiete să pomenesc.

Apoi viclenul, vrînd să ne-nșale,
Zice că visul care-a visat,
Este din scrieri orientale,
Ce un prieten lui i-a narat .

Parcă sînt lucruri așa-nsemnate
Care la alții s-a mai întîmplat ;
Sînt chiar vedenii pe ceas schimbate
Ce n-au în ele nimic sărat.

Patriot este plin de-nfocare,
D-al omenirii arde amor,
Cînd chiar pe tată cu-ncredințare
În tîrg l-ar vinde p-un mic favor.

Zice că lira el nu și-o-ntină,
Nici că tămîie el la palat,
Ș-apoi lui Dobre acum să-nchină,
Cît puțin vremea s-a mai schimbat.

Laudă astăzi, mîine defaimă ;
N+are nici cinste, nici caracter,
Și heruvimii, coprinși de spaimă,
Cînd el îi cheamă, s-ascund în cer.

Dar pe morți oameni cînd îi înjură,
De el în contra sînt lăudați,
Și a lui pană cu o trăsură
În rai îi bagă necercetați.

Acesta este, să-i dăm dreptate ;
La ce se cade, îl veți cinsti ;
Căci eu pe dînsul, să mă crezi, frate,
Și d-ar fi-n groapă, nu l-aș iubi.

Rezumat extins la poezia Satira contra lui Ion Eliade Radulescu de Grigore Alexandrescu

„Satira contra lui Ion Eliade Rădulescu” este o poezie a poetului român Grigore Alexandrescu, scrisă în anul 1836. Aceasta este o operă emblematică a perioadei neoclasice din literatura română și reprezintă una dintre cele mai cunoscute poezii satirice ale autorului.

Poezia este structurată într-un format clasic, cu patru strofe, fiecare conținând câte opt versuri. Versurile sunt pline de ironie și umor, și au ca scop criticarea și ridiculizarea lui Ion Eliade Rădulescu, un om politic din acea perioadă.

Tema principală a poeziei este corupția și ipocrizia din politică și societatea românească din acea perioadă. Poezia sugerează că oamenii politici și cei bogați au ajuns să controleze puterea și să dictieze regulile societății, în detrimentul celor săraci și mai puțin influenți. Versurile sugerează că corupția a devenit o obișnuință și că oamenii nu mai au valori morale și nu mai respectă legile și tradițiile.

Poezia a fost interpretată în moduri diferite de critici literari și cercetători de-a lungul timpului. Unii au văzut-o ca o critică a corupției și a abuzului de putere în politică și în societate, în timp ce alții au interpretat-o ca o critică a sistemului politic și a elitelor care controlează puterea în societate.

În ansamblu, „Satira contra lui Ion Eliade Rădulescu” este o poezie satirică și emoționantă, care ridiculizează corupția și ipocrizia din politică și societatea românească din acea perioadă. Aceasta reprezintă o contribuție importantă la literatura neoclasică română și rămâne una dintre cele mai iubite poezii ale lui Grigore Alexandrescu.