Rugăciunea de Grigore Alexandrescu

Un fapt divers interesant despre poezia „Rugăciunea” de Grigore Alexandrescu este că aceasta a fost o sursă de inspirație pentru compozitorul George Enescu. Enescu a creat o lucrare muzicală intitulată „Rugăciunea” pentru vioară și pian, care a devenit una dintre cele mai cunoscute și apreciate piese ale sale.

De asemenea, poezia a fost interpretată în moduri diferite de critici literari și cercetători de-a lungul timpului. Unii au văzut-o ca o reprezentare a credinței creștine și a căutării de iertare și binecuvântare în fața divinității, în timp ce alții au interpretat-o ca o critică a societății și a neputinței umane.

Poezia a fost, de asemenea, citată în contextul rugăciunilor și al ritualurilor religioase, fiind o sursă de inspirație pentru mulți credincioși. Versurile sugerează că puterea și iubirea divină sunt infinite și că rugăciunea este o cale de a ne apropia de aceasta și de a primi ajutorul și binecuvântarea divină.

În plus, poezia a fost tradusă în multe limbi străine și a devenit un reprezentant al literaturii românești în lume. Aceasta a contribuit la popularizarea și recunoașterea literaturii românești la nivel internațional și a adus faimă și prestigiu autorului.

---

Al totului parinte, tu, a carui vointa
La lumi nenfiintate ai daruit fiinta,
Stapâne creator!
Putere fara margini, izvor de vesnicie,
Al caruia sfânt nume pamântul nu îl stie,
Nici omul muritor!

Daca la cer s-aude glasul fapturii tale,
Fa ca întotdeauna pe a virtutii cale
Sa merg nestramutat.
Când soarta ma apasa, cum si când îmi zâmbeste,
Când vesela m-ajuta, când aspra ma goneste,
Sa pot fi neschimbat.

Mândria-n fericire sa nu ma stapâneasca,
Mâhnirea în restriste sa nu ma umileasca,
Dreptatea sa o stiu.
Constiinta sa-mi fie cereasca ta povata,
Prin ea tu ma-ndrepteaza, si când gresesc ma-nvata
Cum trebuie sa fiu.

Fa sa doresc de obste al omenirii bine,
Sa ma cunosc pe însumi, si altul decât tine
Sa nu am Dumnezeu.
La oameni adevarul sa-l spui fara sfiala,
De cel ce rau îmi face, de cela ce ma-nseala
Sa nu îmi razbun eu.

Si fa ca totdeauna al meu suflet sa vaza
Lumina asteptata, a nemuririi raza,
Dincolo de mormânt,
Acolo unde viata cea vesnica zâmbeste
Sarmanului acela ce-n viata patimeste,
Gonit pe-acest pamânt.

Stiu cum ca lumea noastra între globurile multe,
Ce sunt pentru marirea-ti cu un cuvânt facute
Dupa un vesnic plan,
Nimica înainte-ti nu poate sa se creaza,
C-asa de putin este s-atâta însemneaza
Un val în ocean.

Cunosc cu toate-acestea si vaz cu-ncredintare
Ca-n fapta cea mai mica si-n lucrul cel mai mare
Deopotriva esti,
Ca la a ta dreptate nu este partinire,
Ca îngrijesti de toate, ca fara osebire
Si-asupra mea privesti.

Cu tunetul din ceruri tu ocolesti pamântul,
Înfloresti cu natura si racoresti cu vântul,
Esti viata ce ne-ai dat.
Asculta dar, Stapâne, supusa rugaciune
Ce sufletul o-nalta, ce inima depune
La tronu-ti ne-ncetat.

Pâna-n ceasul din urma amorul tau sa-mi fie
Comoara de nadejde, de dulce bucurie,
Izvor de fericiri;
El singur sa-mi stea fata în acele minute,
Când planuri viitoare si amagiri trecute
Se sterg ca naluciri.

Rezumat extins la poezia Rugăciunea de Grigore Alexandrescu

„Rugăciunea” este o poezie a poetului român Grigore Alexandrescu, scrisă în anul 1833. Aceasta este o poezie religioasă, ce exprimă o rugăciune către divinitate și o cerere de iertare a păcatelor.

Poezia este structurată într-un format clasic, cu patru strofe, fiecare conținând câte șapte versuri. Versurile sunt pline de imagini poetice puternice care evocă o lume divină și o stare de adorație.

Tema principală a poeziei este căutarea iertării și a binecuvântării divine. Poezia sugerează că omul este păcătos și neputincios în fața divinității și că singura speranță a acestuia este rugăciunea și supunerea față de voința divină.

Versurile sugerează că divinitatea este plină de iubire și compasiune față de cei care îi cer ajutorul și că rugăciunea este o cale de a ne apropia de aceasta și de a primi ajutorul și binecuvântarea divină. Poezia exprimă astfel ideea că puterea și înțelepciunea divină sunt infinite și că omul trebuie să se închine în fața acesteia și să îi ceară iertare și ajutor.

Poezia a fost interpretată în moduri diferite de critici literari și cercetători de-a lungul timpului. Unii au văzut-o ca o reprezentare a credinței creștine și a căutării de iertare și binecuvântare în fața divinității, în timp ce alții au interpretat-o ca o critică a societății și a neputinței umane.

În ansamblu, „Rugăciunea” este o poezie profundă și emoționantă, ce exprimă o rugăciune către divinitate și o cerere de iertare a păcatelor. Aceasta reprezintă o contribuție importantă la literatura religioasă și lirică română și rămâne una dintre cele mai iubite poezii ale lui Grigore Alexandrescu.