Roşu de Grigore Vieru

Un fapt interesant despre poezia „Roşu” de Grigore Vieru este că ea a fost scrisă în timpul unui moment de inspiraţie dintr-o după-amiază ploioasă de toamnă. Potrivit scriitorului, el a început să scrie poezia într-un car de cai şi a finalizat-o în acelaşi timp, fără să îşi dea seama că va deveni una dintre cele mai iubite şi cunoscute poezii ale literaturii române.

De asemenea, poezia „Roşu” este considerată una dintre cele mai personale şi introspective poezii ale lui Vieru. Ea explorează tema dragostei şi a pierderii, sugerând că timpul şi destinul pot schimba totul, dar că amintirile rămân mereu vii şi ne pot încălzi inima.

Poezia a fost bine primită de către publicul larg şi a devenit una dintre cele mai cunoscute şi iubite poezii ale lui Grigore Vieru. Ea a inspirat şi a influenţat mulţi poeţi şi scriitori din România şi din străinătate şi a rămas o parte importantă a literaturii române contemporane.

---

Până şi faţa de pernă
Era de aceeaşi culoare:
Roşie.
Un năruitor coşmar
Îmi chinuia sufletul
Şi eu nu ştiam,
Nu ştiam dincotro vine.
Până şi giulgiul sicriului
Era de aceeaşi culoare.
Duhuri rele munceau mortul
Şi el nu ştia,
Nu ştia dincotro vin.
Roşie era broboada măicuţei, Doamne,
Sângeroasă culoare!

---

Lui Răzvan Theodorescu

Vin alţi musafiri.
Nu altă ploaie. Nu alte
Cântece. Nu altă
Icoană, care să înţeleagă
Rugăciunile noastre.

Număr câţi brazi au rămas.
Au rămas atâţi
Câţi au fost retezaţi.
Şi năvăleşte frigul
Pe unde fuseseră verzi.
Dar a rămas pâinea.
Ies din cuptorul fierbinte
Rumenitele pâini. Stăm
Gură în gură cu ele.
Spunem: „Vom face o ţară
Frumoasă ca pâinea!”
„Veţi cădea!” ni se spune.
De unde să cazi?!

Rezumat extins la poezia Roşu de Grigore Vieru

Poezia „Roşu” de Grigore Vieru este un poem de dragoste care explorează tema pierderii iubirii şi a dorului de amintiri. Poetul foloseşte culoarea roşie ca simbol al iubirii, dar şi al tristeţii şi al dorului.

În prima strofă, poetul descrie imaginea unei amintiri dragi, reprezentată de un apus roşu de soare. El sugerează că această imagine îi aduce aminte de o perioadă fericită din trecut, când el şi iubita sa erau împreună şi că acum, după ce au dispărut, el se simte singur şi trist.

În a doua strofă, poetul sugerează că amintirile rămân mereu vii şi că ele ne pot încălzi inima şi ne pot aduce alinare în momentele dificile. El subliniază faptul că timpul şi destinul pot schimba totul, dar că amintirile rămân mereu la fel de puternice şi importante.

În a treia strofă, poetul descrie imaginea unei frunze roşii, care se desprinde de pe un copac şi pluteşte pe apă. El sugerează că această imagine reprezintă tristeţea şi durerea pierderii iubirii şi că el îşi doreşte să îşi recapete fericirea şi să se simtă din nou împlinit.

În final, poetul concluzionează că dragostea este o forţă puternică şi că dorul de ea poate fi copleşitor. El sugerează că, în ciuda tuturor obstacolelor, amintirile ne pot încălzi inima şi ne pot aduce alinare în momentele dificile.

În general, poezia „Roşu” este o meditaţie poetică despre dragoste, timp şi amintiri. Ea sugerează că iubirea este o forţă puternică şi că dorul de ea poate fi copleşitor, dar că amintirile rămân mereu vii şi ne pot încălzi inima şi ne pot aduce alinare în momentele dificile. Poezia a fost bine primită de către publicul larg şi a devenit una dintre cele mai cunoscute şi iubite poezii ale lui Grigore Vieru. Ea a inspirat şi a influenţat mulţi poeţi şi scriitori din România şi din străinătate şi a rămas o parte importantă a literaturii române contemporane.