Român Grue Grozovanu de Vasile Alecsandri

Un fapt interesant despre poezia „Român Grue Grozovanu” este că aceasta a fost o sursă de inspirație pentru literatura română și nu numai. Poezia a fost adaptată în mai multe opere de teatru, filme și alte forme de artă, demonstrând impactul ei cultural și literar asupra societății românești.

De asemenea, este interesant de menționat că Grue Grozovanu este un personaj real din istoria Moldovei, care a luptat împotriva turcilor și a susținut lupta pentru independența țării sale. În poezia lui Alecsandri, Grue Grozovanu este prezentat ca un erou național, care a luptat cu demnitate și curaj pentru dreptate și libertate, ceea ce a inspirat și a motivat pe alții să lupte alături de el.

Astfel, poezia „Român Grue Grozovanu” nu numai că celebrează valorile naționale ale României, dar și contribuie la transmiterea și păstrarea istoriei și tradițiilor țării. Este o poezie care a devenit o parte importantă a patrimoniului cultural și literar al României și care continuă să inspire și să încurajeze oamenii să lupte pentru libertate și dreptate.

---

I

Sus, pe câmpul Nistrului,
Sub poalele cerului,
La coada Ialpăului
Unde fată zmeoaicele
Şi s-adun’ zărnoaicele,
Şi s-adap’ leoaicele,
Multe-s, frate, şi mai multe
Corturi mari, corturi mărunte!
Iar în chiar mijlocul lor
Nalţă-se un cort de covor,
Un cort mare şi rotat,
 
Poleit şi narămzat,
Cu ţăruşi de-argint legat,
Parcă-i cort de împărat!
Dar înăuntru cine şede?
Dar în el cine se vede?
Ghirai hanul cel bătrân
Cu hamger bogat la sân.
Mulţi tătari stau împrejur
Cu ochi mici, ca ochi de ciur,
Şi stau toţi îngenuncheaţi
Pe covor cu perii creţi.
Iar la uşa cortului
Sub stejarul mortului,
Este-un biet român legat,
Legat strâns şi ferecat
Ca un mare vinovat.
Român Grue Grozovanul,
Român Grue moldoveanul
Care-a sărăcit pe hanul.
Doi tătari ţeapa-i gătesc,
Doi amar mi-l chinuiesc,
Dar el cântă-n nepăsare
Parcă-ar fi la masă mare,
Şi dă semn de veselie
Parcă-ar fi la cununie!
Iată mârzăciţele
Şi cu tătăriţele
Că la hanul năvălesc
Şi cu toate aşa-i grăiesc:
„Alei! Doamne han bătrân
Cu hamger bogat la sân!
Fă cu Grue ce vei face
Sufletul să ni se-mpace,
Că de când s-a ridicat
Şi-n Bugeac Grue-a intrat,
Mulţi tătari el ţi-a stricat
Şi tătarce-a văduvit,
Fete mari a bătrânit,
Bugeacul l-a pustiit,
Bugeacul pe jumătate
Şi Crâmul a treia parte!”
Ghirai hanul cel bătrân
Trage pala pe la sân
Şi cu glas crunt de păgân
Zice lui Grue român:
„Alei! Grue viteaz mare!
De la mine n-ai iertare.
Spune încalte-adevărat
Mulţi tătari tu mi-ai stricat?”
„Alei! Doamne han bătrân,
Lasă cel hamger la sân,
Că eu sunt pui de român
Şi nu-mi pasă de-un păgân!
De-i iertare sau de nu-i,
Tot cu dreptul vreau să-ţi spui
Că de când m-am ridicat
Şi-n Bugeac eu am intrat
Mulţi tătari, zău, ţi-am stricat
Şi tătarce-am văduvit,
Fete mari am bătrânit
Şi Bugeac am pustiit,
De bahmeţi l-am sărăcit,
Bugeacul pe jumătate
Şi Crâmul a treia parte.
Iar Nistrul când l-am trecut,
Pod pe dânsul am făcut
Ca să duc, să car la noi
Averile de la voi;
Să duc care mocăneşti
Cu copile mârzăceşti
Şi cu roabe tătăreşti.
Alei! Doamne han bătrân,
Lasă cel hamger la sân
Şi-mi dă moarte de român,
Nu-mi da moarte de păgân,
Las’ să mă mărturisesc
Şi de suflet să-mi grijesc
La un popă creştinesc
Care zice din psaltire
În cea sfântă mănăstire,
Că mult sunt eu vinovat,
De păcate încărcat;
C-am curvit cu sora ta
Ş-am răpit pe fiica ta,
Ş-am ucis pe frate-tău,
Viteaz mare cât un leu,
Care-a fost duşmanul meu!”
Ghirai hanul cel bătrân
Uită hamgerul la sân,
Şi cu glasul oţerit
Pe loc a şi poruncit
La mârzaci de cei mai mari
Şi la cincizeci de tătari
Pe Grue să-l ducă-ndată
La cea mănăstire naltă!
 
II
 
Tătărimea purcedea
Şi pe Grue mi-l ducea
La cel popă creştinesc,
Sfânt cu chipul omenesc,
Care zice din psaltire
În cea sfântă mănăstire;
Dacă vedea şi vedea,
Grue vreme nu pierdea,
Două cruci numai făcea,
Doamne-ajută! el zicea,
Bardă-n mână apuca
Şi-n tătari se arunca
Ca un vânt înviforat
Într-un lan de grâu uscat.
„Aman!” ei cu toţi răcneau
Şi din faţa-i toţi piereau!
Dacă vedea şi vedea,
El în grabă se ducea
Chiar la grajdul hanului,
Hanului tătarului.
Când la grajd el ce zărea?
Un bahmet ce tot sărea,
Un căluţ cam pătrăţel,
Ieşea-n vară cincărel.
Grue mi-l apropia;
Mâna-n coamă că-i punea
Şi-n podele-l azvârlea,
Aşa cal nu-i trebuia!
Dar colo, cât colo, în fund,
Iată-un negru cal rotund,
Care soare n-a văzut
De când mă-sa l-a făcut.
La el Grue se ducea,
Mâna-n coamă că-i punea,
Din loc nici că mi-l clintea!
Aşa cal îi trebuia.
El afară mi-l scotea,
Frumuşel mi-l înşeua,
Înşeua şi-l înfrâna
Şi pe ochi îl săruta
Şi pe dânsul s-arunca.
Trei dezbinuri că mi-i da,
Scântei verzi din ochi îi da,
Şi deodată s-arăta
Chiar la uşa cortului
Sub stejarul mortului.
Ghirai han cât îl vedea,
Ofta greu şi mi-i zicea:
„Alei! Grue, viteaz mare!
De la mine ai iertare,
De vrei numai să te prinzi
Negrul meu să nu mi-l vinzi,
Să nu-l vinzi la ungurean,
Nici la turc ţarigrădean.
Să nu-l vinzi nici la litean,
Că liteanu-i om viclean.
Ci să-l vinzi la un român,
Că-i om drept şi bun stăpân
Şi de mână mai dănos
Şi de suflet mai duios.
El pe negrul de-a avea,
Tot de nunţi mi l-ar ţinea.
Eu la dânsul l-oi vedea
Ori la nunţi, ori la război,
Când ne-om lupta noi cu voi.
El că mi l-ar dărui
Sau că i l-oi cumpăni
De trei ori cu venetici,
Venetici de câte cinci.”
Român Grue cam râdea
Şi din gură răspundea:
„Alei! mări, han bătrân!
Ori nu ştii că sunt român?
De-s român, sunt frate bun
Cu-orice cal viteaz nebun!
Iar de ai bahmeţi fugari
Şi de ai voinici tătari,
Bahmeţi iuţi să mă gonească,
Tătari crunţi să îndrăznească.
Dă-le voie, dă-le ştire
După mine să se-nşire
Şi s-alerge să m-ajungă
Pe câmpia astă lungă.”
 
III
 
Ghirai hanul semn dădea,
Tătărimea purcedea
Pe cel câmp nemărginit
Cu negară învelit
Şi cu troscot acoperit.
Tătărimea se-nşira
Şi fugind se răsfira
Câte unul, unul, unul
După negrişor nebunul,
Negrişor fugea, fugea,
Cum se fuge nu fugea,
Ci sărea tot iepureşte
Ş-alerga tot ogăreşte
Nechezând tot voiniceşte.
Alei! voi tătari păgâni,
Vi s-a stins ziua de mâini!
Iată Grue dă-napoi
 
Şi s-aruncă printre voi
Ca un vânt înviforat
Într-un lan de grâu uscat;
Şi cu negrişor nebunul
Vă ia unul câte unul
Şi din fugă vă coseşte
Şi vă taie chip snopeşte
Şi de-averi vă curăţeşte
Şi de boală vă scuteşte
Şi vă lasă-n urma lui
Ca momâi de-a câmpului!
Apoi Grue se porneşte
Şi-n Moldova se iveşte
Ca un soare ce-ncălzeşte,
Încălzeşte şi rodeşte,
Că mult bine-n lume face
Sufletul să şi-l împace.
 
Creştinează
Şi botează,
Da de fin
Câte-un tretin
Şi de fină
O tretină.
 
Şi cunună fete mari,
Fără grijă de tătari,
Şi ridică mănăstiri
Pentru timp de năvăliri,
Iar pe negru sprintenel
Îl face frate cu el,
Că românu-i frate bun
Cu-orice cal viteaz nebun!

Rezumat extins la poezia Român Grue Grozovanu de Vasile Alecsandri

„Român Grue Grozovanu” este o poezie scrisă de Vasile Alecsandri, care își îndreaptă admirația către un erou popular al Moldovei, Grue Grozovanu.

Poezia începe cu o descriere a eroului, prezentându-l ca pe un om puternic, viteaz și drept, care a apărat cu curaj și fermitate drepturile poporului său. În continuare, Alecsandri descrie viața lui Grozovanu, subliniind sacrificiile pe care le-a făcut și luptele pe care le-a dus pentru libertatea și independența Moldovei.

Autorul sugerează că eroul nu a fost doar un luptător, ci și un lider politic și un apărător al drepturilor cetățenilor săi. El a fost capabil să ghideze oamenii în lupta pentru dreptate și libertate, și să-i inspire să lupte până la capăt pentru cauza lor.

În a doua jumătate a poeziei, Alecsandri se concentrează asupra valorilor pe care le reprezintă Grue Grozovanu și asupra moștenirii sale pentru generațiile viitoare. Autorul subliniază că Grue Grozovanu a luptat pentru dreptate și libertate și a dat dovadă de curaj și demnitate în fața opresiunii și a nedreptății. El reprezintă un model de virtute și de devotament față de patrie și îi inspiră pe alții să lupte pentru cauza lor.

În general, „Român Grue Grozovanu” este o poezie care celebrează valorile naționale și care aduce un omagiu unui erou popular al Moldovei. Este o poezie care transmite un mesaj puternic despre curaj, dreptate și libertate și care îi inspiră pe cititori să lupte pentru cauzele lor și să-i respecte și să-i aprecieze pe cei care au luptat înaintea lor pentru drepturile lor. Este o contribuție importantă la literatura română și o sursă de inspirație pentru cei care apreciază valorile naționale și istoria poporului român.

Ce influenta a avut poezia Român Grue Grozovanu de Vasile Alecsandri

Poezia „Român Grue Grozovanu” de Vasile Alecsandri a avut o influență semnificativă în literatura și cultura românească. Iată câteva aspecte ale influenței sale:

1. Promovarea valorilor naționale: Poezia ilustrează eroismul și spiritul tradițional al eroului Grue Grozovanu, promovând astfel valorile naționale și tradițiile românești. Ea a contribuit la consolidarea identității culturale în epoca sa.
2. Inspirarea altor autori: Stilul poetic și povestea epopeică a lui Grue Grozovanu au influențat alți scriitori și poeți să exploreze teme similare în creațiile lor, contribuind astfel la dezvoltarea literaturii române.
3. Revitalizarea mitologiei și folclorului: Poezia aduce în prim-plan elemente din mitologia și folclorul românesc, contribuind la revitalizarea și păstrarea acestor tradiții în literatură și cultură.
4. Contribuție la patrimoniul literar: Poezia lui Alecsandri, inclusiv „Român Grue Grozovanu,” a devenit parte a patrimoniului literar românesc și a fost studiată și recitată în școli și universități.
5. Impact în cultura populară: Personajul Grue Grozovanu a devenit un simbol al eroismului și rezistenței în cultura populară românească, fiind prezent în diverse forme de artă și evenimente culturale.

În concluzie, poezia „Român Grue Grozovanu” de Vasile Alecsandri a avut o influență semnificativă în promovarea valorilor naționale, în revitalizarea mitologiei și folclorului românesc și în consolidarea patrimoniului literar românesc. Aceasta continuă să fie o operă apreciată și studiată în cultura română.