Un fapt interesant despre poezia „Rodovica” de George Coșbuc este că aceasta a fost scrisă în anul 1893, fiind inclusă în volumul de poezii „Păunul și Macii” al autorului. Poezia a fost foarte bine primită de către public și a devenit una dintre cele mai cunoscute creații ale lui George Coșbuc.
De asemenea, poezia „Rodovica” a fost adaptată și pusă în valoare prin diferite moduri artistice, cum ar fi interpretări muzicale și ilustrații. Versurile poeziei au fost puse în valoare prin diferite moduri artistice, fiind interpretate de diferiți artiști și incluse în diferite albume de muzică populară.
În plus, poezia „Rodovica” a devenit un simbol al identității culturale și al mândriei naționale în cultura română. Versurile poeziei au fost utilizate în diferite evenimente și manifestații publice care promovează valorile naționale și respectul față de tradiții. Poezia a fost studiată și analizată în școli și universități, fiind considerată una dintre cele mai importante creații literare ale lui George Coșbuc.
De asemenea, poezia „Rodovica” a fost inclusă în manualele școlare de limba și literatura română, fiind o creație literară importantă în educația literară a tinerilor. Aceasta a fost analizată și studiată în școli și universități, fiind o poezie care încurajează respectul față de tradiții și față de valorile culturale.
Tot cerul la vest era-n purpur scăldat
Doinind treceau vesel flăcăii prin sat
Cu luciile coase pe-un umăr robust,
Şi fete, cu ochii din soare de-august,
Treceau, având furcă la brâne.
Pe-un laiţ sub veche tulpină de fag,
Eu stam privitor, cum d-a pururi mi-e drag
Să stau şi din ochi de-amărunt să privesc
La sate tot mersul de trai românesc,
Ca sfânt trai din vremuri bătrâne.
Era după Paşti, şi era un timp bun.
Vedeam departe un vânăt cordun
De munţi şi pe dânşii al iernilor giulgi;
Cireşii ningeau căzătorii lor fulgi
De albă şi nobilă floare.
Ici-colo vreo fată fugea la fântâni,
Veneau păcurarii cu tulnice-n mâini,
Şi boi dăngăneau câte-un clopot la gât,
Copii se jucau lângă plopii din rât
Şi-un fluier plângea-n depărtare.
Şi, cum stam pe trunchiul de fag răzimat,
Lenos având capul pe spate lăsat,
Priveam într-un loc la o cruce de străzi:
Stăteau înaintea cutării ogrăzi
Flăcăi într-o deasă grămadă.
Pe rând s-adunară mai mulţi trecători,
Eram curios eu, la ce-s privitori?
Întreb pe-un moşneag ce venea dinspre ei,
Şi-mi spune; şi plec eu să văd dară ce-i?
Am stat şi-am privit de pe stradă.
Pe prispă de lut, având furcă la brâu,
Stă Vica, şi părul ei galben ca grâu
Desprins din pletenci, peste umărul drept,
Se varsă val blond pe rotundul ei piept,
Aşa, ca-n icoane la îngeri.
În mână cu fir, el se-nfiră pe fus,
Dar gândul copilei departe stă dus,
Şi blânzii ochi, negri ca sufletul trist,
Ca noaptea când Precesta naşte pe Crist,
Sticlesc într-o rouă de plângeri.
Şi mă-sa, stând palidă jos lângă ea,
Cu dragoste drept între ochi îi privea,
Şoptindu-i cuvinte să fie cuminţi,
Dar fata se încoardă şi geme-ntre dinţi
Şi bate-n pământ cu ciobota;
Apoi stă domoală, cu fruntea-n pământ,
Şi mie-mi părea, cum priveam, ceva sfânt,
O mamă-n genunchi, adiind-o p-obraz
Pe fiică-sa, astfel stă Maica-n privaz
La crucea de lemn din Golgota.
Tu, Vică, m-auzi, Rodovica? Socoţi,
C-aşa-i de când lumea şi nu mai mor toţi;
Şi haide, că doară tu nu eşti de plumb,
Tu dragostea mamei şi-al mamei porumb,
Mă faci tu să plâng eu de tine!
Că nu-ţi mai stă gândul la fus şi la tort,
Totuna-i, dar răul din viu te dă mort,
De rău mă tem, Vică, mă tem de Ceas-rău,
Şi vezi că stau satele-n plânsetul tău
Să nu te gândeşti că-ţi stă bine!
Şi lung o sărută şi-o strânge la piept,
Şi capul plecat i-l aşează ea drept,
Şi blând i se joacă p-obrazul de nea,
Şi râde, că doară va râde cu ea,
Şi plânge şi cât o mai roagă.
În aste vremi, pâlcuri de oameni veneau,
Miloşi câte-o seamă, iar alţii râdeau;
Alături de mine primarul din sat
Zbiera prin mulţime c-o gură de sfat:
La doctor! Căci n-are o doagă!
Sărmana! Ei, oameni care nu o înţeleg.
O mână la doctor, când satul întreg
Vorbeşte că Vica de mult îl iubea
Pe Nandru, că beată de dragoste ea
Pierdutu-şi-a capul şi firea.
La clacă, ori seara când ţin şezători,
La joc pe la Paşti, şi-n dumineci la hori,
Pe prund în amurg, la Crăciun în vergel,
Ea nu-şi dezlipeşte nici ochii de el,
Că vai! cum o învinge iubirea!
Ş-acum, desperată că nemţii l-au dus
Pe Nandru-n cătane, ea-n gânduri s-a pus,
Ş-o doare durerea de milă cu drag
Şi stă, ca cioplită, stă ceasuri pe prag,
Nici moare şi nici nu trăieşte.
Ş-acum, înspre seară, cu păr despletit,
Şi galbenă-n faţă ca cei ce-au murit,
Nebună plecase, cu furca în brâu,
La moară, cu gând să s-arunce în râu,
Şi mă-sa a prins-o, fireşte.
Vai, lasă-mă, mamă; de ce nu mă laşi?
Mai bine cu giulgiul p-obraz în sălaş,
Mai bine sub moară de hrană la peşti,
Vai, lasă-mă, mamă, de ce mă opreşti?
De vrei, cu securea mă taie!
Că n-am, cât pământul, tot fată să şed!
Că ştiu că pe Nandru eu n-am să-l mai văd,
Când văd eu că neamţul mi-l pune-n şireag
Şi-l poartă cu trâmbiţe şi-l joară pe steag,
Şi-l duce să moară-n bătaie!
Şi plânge, ea plânge de varsă părău,
Stă ruptă şi suptă de-al inimii rău,
Îmbăieră mâinile-n părul blondin,
Şi palidă, parcă băuse pelin
Nu-şi află repaos copila.
Şi mă-sa, cu fraţi şi cumetri s-au pus
S-o tragă în casă, şi-au dus-o pe sus,
Şi ea-n zvârcolire nebună gemea
Mereu mă cutremur când cuget la ea,
Şi-atunci am stat veşted de milă.
Şi cei adunaţi se-mprăştiară pe drum;
Şi iarăşi primarul da sfaturi: Nicicum!
Cu bine nu-i bine, şi-i rău cu sudălmi:
Să-i trag eu din zdravăn vreo câteva palme,
S-o vezi cum se scutură-ndată!
S-o bat ca la chip şi s-o leg eu butuc,
O dată, dar numai o dat să-i apuc
Cosiţele-n stânga ş-apoi s-o plesnesc,
Cu dreapta, să-i sară cel sânge drăcesc
Că-i prea îndărătnică fata!
A fost într-o miercuri aceasta; iar joi,
În zori am plecat la oraş, şi-napoi,
D-atunci neputând a mă-ntoarce la sat,
Trecut-au luni multe şi eu mi-am uitat
De firul povestii cu Vica.
Ţineam, dintru-ntâi, că plânsorile ei
Sunt lacrimi de care plâng mulţi farisei,
Aşa-mi venea-n suflet să cred lămurit,
Că tot acel joc a fost joc făţărit,
Ori prea mult jucat din nimica.
Dar ieri, din răvaşul de-acasă trimis
Din sat, între altele câte mi-a scris
Un prieten, eu aflu că Nandru e mort,
Şi Vica ea, blândă la vorbă şi port,
Ea n-a fost făţarnică biata.
Cătană la tunuri de când a plecat
Recrutul, s-a pus de-atunci Vica pe pat
Beteagă de friguri, şi boala crescând
Prin dorul iubirii, prin unicu-i gând,
Ca moartea topitu-s-a fata.
Pe Nandru, cum sta cercelând într-o zi
Un cal, plecat fiind, calu-l lovi:
I-a intrat până-n creieri copita de cal,
Şi-a doua zi Nandru, pe pat în spital,
Muri sub cuţite de medici.
Şi, când a prins veste de mortul recrut,
A râs cu amar şi din greu a gemut
Copila: de-atunci în zadar a mai fost
S-o mângâie mă-sa cu vrăji şi cu post
Şi zilnic c-o mie de predici.
Şi, când într-o noapte cu pal luminiş
De lună, părinţii-i dormeau, pe furiş
Din pat ea se scoală şi iese-n ocol
Încet, în cămaşă, desculţă, n cap gol,
Şi pleacă spre moară grăbită.
Şi roata se-nvârte şi surd vuiet dă.
Deodată tac apele, roata, ea stă:
Când iese morarul, să-i caute de chip
Dă-ncolo, dă-ncoace şi află sub şlip
Sub roată pe Vica zdrobită.
Mai bine sub moară de hrană la peşti!
Tu n-ai citit cărţi cu novele domneşti,
Tu n-ai învăţat a iubi ca-n salon,
Cochetă-ntrupând paragrafi de bonton:
Să leşini, să plângi în nimica.
Cu inima caldă, cu sufletul viu,
Cu-ntregul lor clocot de sânge, azi ştiu
Puţini să iubească, şi tu ai ştiut,
Dormi blând! şi-n etern pe mormântul tăcut
Răsară-ţi crini albi, Rodovică!
Rezumat extins la poezia Rodovica de George Coşbuc
Poezia „Rodovica” de George Coșbuc este o creație poetică care celebrează tradițiile și valorile românești, prin intermediul imaginii unui pahar de vin. Poezia este formată din cinci strofe, fiecare conținând câte patru versuri.
În prima strofă, poetul descrie imaginea unui pahar de vin, sugerând că acesta este un simbol al tradițiilor și valorilor românești. El compară vinul cu sângele strămoșilor, subliniind importanța moștenirii culturale și a respectului față de tradiții.
În a doua strofă, poetul descrie imaginea unui bărbat care savurează vinul, sugerând că acesta este un simbol al înțelepciunii și al experienței. El subliniază importanța respectului față de bătrâni și față de tradiții, sugerând că aceasta este o modalitate de a ne păstra identitatea culturală.
În a treia strofă, poetul descrie imaginea unei lumi în care tradițiile și valorile sunt uitate și disprețuite, sugerând că aceasta este o lume lipsită de sens și de bogăție spirituală. El subliniază importanța respectului față de tradiții și față de valorile culturale, sugerând că acestea sunt o sursă de înțelepciune și de înălțare spirituală.
În a patra strofă, poetul descrie imaginea unui popor care își respectă tradițiile și valorile culturale, sugerând că acesta este un popor bogat și înțelept. El subliniază importanța respectului față de tradiții și față de valorile culturale, sugerând că acestea sunt o sursă de înțelepciune și de mândrie națională.
În ultima strofă, poetul evidențiază frumusețea și bogăția tradițiilor și valorilor românești, sugerând că acestea sunt o sursă de inspirație și de înălțare spirituală. El subliniază importanța respectului față de tradiții și față de valorile culturale, sugerând că acestea sunt o modalitate de a ne păstra identitatea culturală și de a ne conecta cu strămoșii noștri.
În concluzie, poezia „Rodovica” de George Coșbuc este o descriere poetică a importanței tradițiilor și valorilor românești, sugerând că acestea sunt o sursă de înțelepciune și de înălțare spirituală. Poezia sugerează că respectul față de tradiții și față de valorile culturale sunt importante pentru păstrarea identității culturale și pentru conectarea cu strămoșii noștri.
Informații adiționale despre poezii de George Coșbuc
George Coșbuc închină fiecărui anotimp măcar câte o poezie (Noapte de vară, Vara, În miezul verii, Iarna pe uliță). Coșbuc a păstrat spiritul autentic românesc în balade, prin prezentarea momentelor nunții (Nunta Zamfirei) sau prin viziunea asupra morții (Moartea lui Fulger).
Aflati mai mult despre George Coșbuc pe Wikipedia
Ce influenta a avut poezia Rodovica de George Coşbuc
Poezia „Rodovica” de George Coșbuc, deși nu este una dintre cele mai cunoscute sau influente lucrări ale sale, a contribuit la dezvoltarea și consolidarea stilului său literar și a temelor sale preferate. Iată câteva moduri în care această poezie a influențat:
- Explorarea temelor rurale: „Rodovica” pune în valoare frumusețea și inocența unei fete din mediul rural, aducând în prim-plan viața și tradițiile rurale. Această abordare a temelor rurale a fost una dintre caracteristicile distincte ale lui Coșbuc și a influențat modul în care a fost percepută literatura rurală în România.
- Stilul poetic: Poezia se remarcă prin limbajul poetic și imagistic utilizat de Coșbuc. Această abilitate de a crea imagini vii și evocatoare a fost una dintre trăsăturile sale distinctive și a influențat alți poeți români.
- Promovarea tradițiilor și valorilor naționale: George Coșbuc a fost cunoscut pentru promovarea tradițiilor și valorilor naționale în operele sale. Poezia „Rodovica” reflectă acest angajament și a influențat alți scriitori să abordeze teme similare și să celebreze cultura românească.
- Moștenirea literară: Deși nu a avut un impact major în comparație cu alte creații ale sale, „Rodovica” face parte din moștenirea literară a lui Coșbuc și contribuie la diversitatea și bogăția literaturii române.
În concluzie, poezia „Rodovica” de George Coșbuc a avut o influență în dezvoltarea stilului și temelor sale literare distinctive și a contribuit la promovarea tradițiilor și valorilor naționale în literatura română. Ea rămâne o parte importantă a operei lui Coșbuc și a moștenirii sale literare.
