Reveria de Grigore Alexandrescu

Un fapt divers interesant despre poezia „Reveria” de Grigore Alexandrescu este că aceasta a fost dedicată poetului Mihai Eminescu. Alexandrescu și Eminescu au fost prieteni apropiați și au colaborat în cadrul revistei literare „Convorbiri Literare”. Este posibil ca Alexandrescu să fi dedicat această poezie lui Eminescu ca un omagiu la adresa talentului și sensibilității sale literare.

De asemenea, poezia „Reveria” a fost scrisă într-un moment important al vieții lui Alexandrescu, când acesta se confrunta cu probleme de sănătate și pierduse o mare parte din avere. Se pare că această poezie a fost scrisă ca o încercare de a-și exprima frustrarea și de a găsi o modalitate de a-și găsi alinarea în fața acestor probleme.

Poezia „Reveria” a fost apreciată de critici literari și cercetători de-a lungul timpului, fiind văzută ca o expresie a sensibilității și lirismului lui Alexandrescu. Aceasta a avut un impact semnificativ asupra literaturii românești și a fost adesea citată și analizată în cadrul studiilor literare.

---

De zgomot departe, în vesela vale,
A carei verdeata ades am calcat,
În linistea noptii, privirile tale
Se-nalt, se atinta pe cer luminat.

De unde oar’ vine a ta reverie?
Ce visuri placute în preajma-ti se joc?
Admiri tu natura, a ei armonie?
Citesti viitorul în literi de foc?

Sau cauti departe o stea favorita,
Ce crezi ca asupra-ti priveste zâmbind?
Dar nu, e instinctul de-o viata dorita,
Ce n-o afla omul aicea traind.
Caci sufletul nostru, ca raza de soare,
Ce-si are-nceputul mai sus de pamânt,
Desi lumineaza a sa închisoare,
Îsi afla în ceruri izvorul cel sfânt.

De-acolo adânca acea aspirare
Spre bunuri ascunse ce noi devinam,
De-acolo desertul, dorinti, întristare
Ce chiar în placere ades le aflam.

Un clopot ce seara se-aude la turme,
Ce sta, reîncepe, abia rasunând,
Ca glas care moartea e-aproape sa-l curme,
Când viata-nceteaza treptat înghetând;

Un greier ce cânta, o iarba, rasura,
Stufoasa padure, pierdute carari,
Adânca murmura ce-nvie natura,
Ca geniuri tainici ascunse prin flori;

Tot misca, încânta a noastra gândire;
Tot are un farmec, tot este mister;
Nadejdile noastre, suspin, suferire,
Dorinti fara nume, se-ndrept catre cer.

Acolo în stele ca-n lumi de lumina,
Sunt suflete, îngeri, ce cânt si ador;
Fiinti gratioase ce blând se înclina,
Catându-si în lume tovarasii lor.

Si când, stapânita de-a vietii mâhnire,
Te plimbi tu pe câmpul tacerii-nchinat,
De simti o suflare, de-auzi o soptire,
E glasu-unui înger de tine-ncântat.

De ce însa gândirea-mi se-ntoarce cu durere
Spre zilele acelea? timpi ce v-ati departat,
Când pe urmele voastre tot intra în tacere,
Când stergeti placeri, chinuri, ce omul a cercat,

Când inima satula de ura, de iubire,
N-o misca nici un bine, n-o trage nici un dor,
De ce singure numai a voastre suvenire
Traiesc ele în sânu-mi ca un nestins amor?

Sunteti voi acel sunet, a stâncilor viata,
Eco, care traieste în loc nelocuit?
S-au sunteti aurora care stia sa scoata
Din statuia lui Memnon suspin nemarginit?

Rezumat extins la poezia Reveria de Grigore Alexandrescu

„Reveria” este o poezie a poetului român Grigore Alexandrescu, publicată pentru prima dată în anul 1843. Aceasta este o poezie lirică, ce exprimă o stare de contemplare și visare, dar și de tristețe și melancolie.

Structura poeziei este una clasică, formată din cinci strofe, fiecare conținând câte patru versuri. Versurile sunt pline de imagini și simboluri, sugestive pentru tema poeziei.

Tema principală a poeziei este aceea a frumuseții și fragilității naturii, ce poate aduce liniște și înțelegere, dar și tristețe și nostalgie. Poezia sugerează că lumea naturală poate oferi o anumită consolare și înțelegere a vieții, dar și o stare de tristețe și dezamăgire față de lumea umană și față de noi înșine.

Versurile sugerează că reveria și contemplarea pot fi o formă de evadare din lumea reală și o modalitate de a ne conecta la o realitate mai profundă și mai autentică. Poezia exprimă astfel ideea că frumusețea naturală poate oferi o anumită vindecare și liniște sufletească, dar și o stare de disconfort față de lumea umană și față de propriile limitări.

Poezia „Reveria” a fost interpretată și discutată în cadrul cercului literar românesc de-a lungul timpului, fiind văzută de mulți critici literari ca o expresie a lirismului și a sensibilității poetice a lui Grigore Alexandrescu. Aceasta a avut un impact semnificativ asupra literaturii românești și a fost adesea citată și analizată în cadrul studiilor literare.

În concluzie, poezia „Reveria” de Grigore Alexandrescu reprezintă o contribuție importantă la literatura lirică română și este considerată una dintre cele mai frumoase poezii scrise de Alexandrescu. Aceasta exprimă o anumită sensibilitate față de frumusețea și fragilitatea naturii, dar și față de propria noastră condiție umană, oferind o perspectivă unică asupra vieții și a sensibilității umane.