Repetabila povară de Adrian Păunescu

Un fapt divers interesant despre poezia „Repetabila povară” de Adrian Păunescu este că aceasta a fost adaptată și pusă pe muzică de către mulți cântăreți români, precum Mirabela Dauer, Tudor Gheorghe sau Adrian Daminescu. Melodiile au devenit hituri în anii ’80 și ’90 și au ajutat la popularizarea și difuzarea mesajului poeziei lui Păunescu.

Acestea au fost adesea interpretate la concerte și evenimente publice, fiind un simbol al rezistenței împotriva regimului comunist și al dorinței de schimbare și libertate. Adaptările muzicale ale poeziei „Repetabila povară” au avut un impact puternic asupra culturii populare românești și au ajutat la promovarea literaturii românești în întreaga lume.

---

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.
 
Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.
 
Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!
 
Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor…
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a prea zilnicei pâini.
 
Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinti, ci părinte de fii.
 
Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii.
 
Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.
 
Cine are părinti, încă nu e pierdut,
Cine are părinti are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi înşine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi nitel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşati, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga…
 
Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împuţina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

Rezumat extins la poezia Repetabila povară de Adrian Păunescu

Poezia „Repetabila povară” de Adrian Păunescu este o creație lirică care explorează tema muncii și a oboselii oamenilor care trăiesc într-un regim de muncă intensă. Poezia pune în discuție natura muncii și modul în care aceasta afectează individul și societatea în ansamblu.

Poezia începe cu o descriere a unui om care se întoarce obosit de la muncă, subliniind tristețea și epuizarea fizică și psihică pe care o resimte. De-a lungul poeziei, Păunescu explorează natura muncii și impactul acesteia asupra indivizilor și a societății în ansamblu.

În partea a doua a poeziei, poetul explorează tema repetiției și a ciclului nesfârșit de muncă și oboselii, subliniind faptul că această repetabilitate poate fi o povară pentru oameni și poate afecta negativ calitatea vieții lor.

În final, poetul subliniază importanța gândirii critice și a schimbării în fața acestei situații, exprimându-și speranța că oamenii vor lupta pentru o schimbare pozitivă și pentru o viață mai bună și mai echilibrată.

Prin intermediul acestei poezii, Adrian Păunescu subliniază importanța echilibrului între muncă și timpul liber și exprimă preocuparea sa pentru binele oamenilor care trăiesc într-un regim de muncă intensă și repetabilă. Poezia este o lucrare lirică valoroasă pentru literatura română și reprezintă o critică importantă la adresa naturii muncii și a efectelor sale asupra indivizilor și a societății în ansamblu.

Un fapt divers interesant despre poezia „Repetabila povară” este că aceasta a fost scrisă în anul 1983, în timp ce Adrian Păunescu era un important activist politic și un simbol al mișcării socialiste din România. Poezia a fost o critică importantă la adresa regimului comunist și a politicilor sale de muncă și a avut un impact puternic asupra societății românești de la acea vreme.