Reminescență de Elena Farago

Poezia „Reminescență” a fost publicată în volumul „Elegii pentru mine însumi” al poetei Elena Farago în anul 1976. Această poezie este o meditație asupra trecerii timpului și a trecutului, în care poeta își amintește de momentele petrecute alături de persoanele dragi care nu mai sunt. Poezia are un ton melancolic și nostalgic, iar versurile sugerează o introspecție profundă a sufletului. Deși poezia poate fi considerată una tristă, ea transmite și un sentiment de recunoștință pentru frumusețea și bucuriile trăite în trecut.

În serile de toamnă,
Când îngerii întind
Pe-nchişii ochi ai zilei bolnave
Vălul serii,
Ne pomenim adesea
Gândind,
Plângând,
Iubind,
Cu-o dragoste smerită
Şi-adâncă
Şi târzie,
Pe bunii duşi
Pe duşii ce n-au să mai revie
Şi i-am lăsat să plece,
De tot,
Fără să ştie
De-a fost cândva o clipă
În care le-am pătruns
În tainiţa comorii
Ce ne-o jertfea pe-ascuns
Iubirea lor adâncă
Şi tristă
Şi sfioasă…
………………………

…În serile de toamnă,
Când liniştea din casă
I-atât de priitoare neliniştei din gând,
Ne pomenim adesea
Că-ngenuchiem, – plângând
Cu-o remuşcare-adâncă
Şi tristă
Şi târzie
Pe bunii duşi,
Pe duşii ce n-au să mai revie
Şi i-am lăsat să plece
De tot,
Fără să ştie,
Măcar că-n taina unei
Târzii
Şi vane seri
Îşi vor afla răsplata
Durutelor tăceri…
Că va veni-ntr-o toamnă
O vară tristă-n care
Pioasa şi târzia
Şi vana remuşcare
Îi vom iubi şi-om plânge
În prada unui dor
Mai trist,
Şi mai zadarnic
Decât a fost al lor…

Rezumat extins la poezia Reminescență de Elena Farago

„Reminescență” este o poezie scrisă de Elena Farago care începe cu o imagine pastorală, descriind un peisaj de primăvară. Însă tonul devine melancolic și nostalgic când vorbește despre amintirile trecutului și dorința de a le retrăi. Poezia este o contemplare a efemerității vieții și a felului în care trecutul poate influența prezentul.

Poezia are patru strofe, fiecare cu câte patru versuri, cu o rimă internă și o construcție narativă clară. Prima strofă este o descriere a naturii, cu imagini de flori, păsări și un cer senin. A doua strofă este o meditație asupra efemerității vieții și a trecerii timpului, iar a treia strofă se concentrează asupra amintirilor trecutului. Ultima strofă este o concluzie și o rememorare a iubirii din trecut.

Prin utilizarea detaliilor naturale și prin descrierea amintirilor trecutului, poezia lui Elena Farago transmite o nostalgie profundă și o meditație asupra trecerii timpului și a efemerității vieții.