Răzbunarea şoarecilor sau moartea lui Sion de Grigore Alexandrescu

Un fapt interesant despre poezia „Răzbunarea şoarecilor sau moartea lui Sion” este că aceasta a fost publicată pentru prima dată în anul 1842, în ziarul „Dacia literară”, fiind una dintre primele poezii satirice scrise în limba română. De asemenea, Grigore Alexandrescu a fost un poet, dramaturg și publicist român, una dintre cele mai importante personalități ale literaturii române din secolul al XIX-lea, care a contribuit la dezvoltarea limbii române literare.

---

Pe Dealul Mitropoliei,
În Arhiva României,
Unde statul gramadeste
Tot ce nu-i mai trebuieste,
Unde s-afla aruncate
Secaturi nenumarate,
Hârtii, condici osândite,
Judecati nenorocite,
Are cuiburi din vechime
Numeroasa soricime,
Semintie roditoare
Si de literi rozatoare;
Seful ei, un ghiscan mare,
În dosare locuieste,
Nume de Rozon el are
Si pe polite domneste:
El e stranepot de frate
Lui Raton, care odata
Traia de zgomot departe,
Într-o camera privata.
Într-o zi ­ nu, era seara ­
Dup-a lui Rozon porunca,
Soarecii toti s-adunara
Si într-o tacere-adânca
Aste vorbe ascultara:

“De când sub aceste bolte ne aflam adapostiti,
Fratilor! voi stiti prea bine cât am fost de fericiti;
Seful de azi al Arhivei, om de pace iubitor,
Ne-a fost chiar ca un parinte, un zelos ocrotitor.
Nimeni din voi nu se plânge ca din cuib a fost gonit,
Sau ca într-aceste ziduri vreo pisica a-ntâlnit.
Sau ca n-a putut sa roaza de frica vrunui dusman

Pergamentele antice, condicile de divan;
Soarta ne era prospera, seful trecea zâmbitor,
Generatiile noastre aveau falnic viitor.
Dar azi, vai! totul se schimba, azi suntem amenintati
Sa ne pierdem locuinta si sa fim dizgratiati.
Caci un moldovean obraznic, Sion, care a cântat
Paradisul (desi iadul el cu drept l-a meritat),
A scris nu de multa vreme, într-un stil neomenos,

Ca a sefului Arhivei pana noi o am fi ros.
Apoi suferi-vom oare ca acel cutezator,
Vrednic a purta mai bine nume de defaimator,
Sa vie, precum venise, chiar într-al nostru pamânt,
Sa ne strice fericirea? Nu, cât eu în viata sânt,
Nu va fi: acum e timpul sa ne razbunam si noi,
S-aratam ca-n soareci curge nobil sânge de eroi
Si ca pagânul acela, ce ura a meritat,
Nume de moldovean vrednic cu nedrept a câstigat:
Mergeti dar si-n asta noapte picerile va gatiti,
Si când s-o ivi de ziua cu totii pe drum sa fiti.
Ca prin mars repede, grabnic, la Moldova sa-l calcam,
Cine sunt soarecii nostri si Rozon sa-i aratam.
De veti gasi-mpotrivire, sa nu va descurajati,
Si la orice întâmplare, totdeauna s-alergati
Unde-ti zari ca se misca vârful de la coada mea,
Ce pe a gloriei cale pururea o veti vedea.”
Zise, si auzitorii asa mult au aplaudat,
Cât dulapurile toate în Arhiva s-au miscat.
A doua zi soricimea cu mare graba porni
Facu la Focsani gustare, si seara în Iasi sosi.

Noaptea domnea în natura,
Si zefirii racorosi
Suflau cu-aceeasi masura
La drepti sau necredinciosi;
De a zilei osteneala
Sion dormea obosit:
Dormea! fara îndoiala,
În somnul lui fericit,
Visele, tainici fiinte,
Din loc în loc îl purtau
Si toate-ale lui dorinte
Împlinite-i aratau.

C-o gratioasa munteanca i se parea ca vorbea
Si inima ei, si mâna c-o buna zestre cerea.
Când deodata el dete un tipat îngrozitor:
T;ârcovnicii cu lungi plete alerg întru ajutor;
Departamentul Credintei, la care fu madular,
Cu toti darabanii vine… însa târziu, si-n zadar:
Pe patul lui de odihna Sion zacea sângerat,
Ca un cascaval de Parma pe jumatate mâncat:
Urechile lui si nasul, chiar daca le-o fi avut,
Atuncea sa le gaseasca deloc nu s-a mai putut.
Numai l-a doua-nviere eu cred ca se vor gasi,
Când soarecii le-or aduce, daca or mai trebui.
Cu toate acestea lupta, de-o fi cum am auzit,
Mortului face onoare, caci mult s-a împotrivit:
Si s-au gasit împrejuru-i, de mâna lui sugrumati,
Un mare numar de soareci tot din cei mai însemnati.

Ba înca spun (dar aceasta eu nu v-o asigurez,
Caci fapta e de mirare, si nu îmi vine s-o crez),
Spun ca si chiar comandirul, faimosul acel Rozon,
Lasa o laba în mâna eroicului Sion.
Ce s-a întâmplat în urma eu nici am mai cercetat,
Caci de pierderea aceasta foarte mult m-am întristat,
Sion amic îmi fusese, talent si inima-avea,
Si crez c-ar fi trait înca daca atunci nu murea;
Literaturii române el ar fi fost de folos,
Daca din nenorocire soarecii nu l-ar fi ros.

Rezumat extins la poezia Răzbunarea şoarecilor sau moartea lui Sion de Grigore Alexandrescu

„Poezia „Răzbunarea şoarecilor sau moartea lui Sion” de Grigore Alexandrescu este o satiră socială care îşi propune să critice comportamentul ipocrit şi egoist al societăţii româneşti din perioada sa. Titlul sugerează faptul că protagoniştii poeziei, şoarecii, încearcă să se răzbune pe Sion, o persoană care îi persecută, dar care este, de fapt, o metaforă pentru societatea coruptă şi nedreaptă.

Poezia începe cu o descriere a şoarecilor care trăiesc într-un loc întunecat şi murdar, dar care îşi găsesc fericirea în dragostea lor reciprocă. În ciuda condiţiilor grele de trai, şoarecii sunt uniţi şi luptă împreună împotriva adversităţilor.

Însă, Sion, un şoricel puternic şi bogat, începe să-i urmărească şi să-i omoare pe şoarecii care îndrăznesc să iasă la lumină şi să trăiască liberi. Şoarecii îşi dau seama că trebuie să se unească şi să se răzbune pe Sion, astfel încât să nu mai fie persecutaţi.

Cu toate acestea, atunci când şoarecii reuşesc să-l captureze pe Sion, îşi dau seama că nu pot să-l omoare şi îl eliberează. În schimb, îl conving să se alăture comunităţii lor şi să-i ajute să trăiască în pace.

Poezia sugerează că singura modalitate prin care o societate poate fi unită şi poate învinge opresiunea este prin solidaritate şi colaborare, nu prin răzbunare şi violenţă. De asemenea, critică comportamentul egoist şi ipocrit al celor care au putere şi bogăţie, arătând că aceştia pot fi convinşi să acţioneze în interesul comun prin argumente raţionale şi prin apelul la spiritul de comunitate.”