Răspuns la câțiva critici de Alexandru Macedonski

Un fapt interesant despre poezia „Răspuns la câțiva critici” de Alexandru Macedonski este că aceasta a fost scrisă într-o perioadă în care poeții români erau criticați pentru utilizarea limbajului neobișnuit și a formelor poetice neconvenționale. În această perioadă, care este cunoscută sub numele de „Lupta literară”, poeții români se confruntau cu opoziția din partea criticilor și a publicului larg, care nu erau obișnuiți cu noile abordări poetice.

Prin poezia sa, Macedonski a încercat să răspundă acestor critici și să își apere abordarea poetică originală și neconvențională. Această abordare a poeziei a influențat ulterior dezvoltarea literaturii române, dând naștere unei noi generații de poeți și scriitori care au adoptat o abordare mai liberă și mai inovatoare a scrisului.

Nu pot să zbor cu voi pe-o rază…
Mi-e frică luna să nu cază,
Să ne turtească împreună,
Că-n Iadul cel de grozăvie
Am merge în tovărășie,
Ș-atuncea: Noapte bună!

Dar dintr-a mea junie dusă
În întristarea mea nespusă
Mai am pe neașteptate
Ca să-mpletesc încă ghirlante
Pe fruntea sfintelor amante
Un șir de foi uscate!

Voi preferați în lăcrămioare
Ca într-o baie răcoritoare
Să v-afundați până la gât,
Ș-astfel din apa lor căldicică
Să dați afară o cărticică
Bună de leacuri și de urât.

Ei! Zău!… Voi poate c-aveți dreptate
Și puteți plânge, în libertate,
Dureri pe care nu le-ați simțit!
Le puteți pune și pe hârtie…
Lumii ce-i pasă?… Ce-mi pasă mie?…
Nu vă voi spune ce-am suferit!
Marturi zadarnici nu vă voi face
A suferinții care-n piept zace,
Adevărata durere tace!
Și-ascunde fața și plânge-n umbră,
O știe numai noaptea cea sumbră,
Care-o-nvelește ca-ntr-o manta!
Încât de visuri, vă cer iertare,
Nu pot să umblu pe nori călare
Când pot la dânșii a mă uita!
Ca să bat câmpii, cum fac nebunii,
Nu se mai poate ca să mă-nvăț…
Alții să umble călări pe băț…
Genul meu este al Rațiunii!

Rima din urmă mi-aduce-aminte
C-am pus pe iune de trei silabe;
De la pășune venind pe labe
Un critic, însă, mă cam dezminte;
Urmeze-și treaba, că-i fac hatârul…
De-o vrea pășunea să-și prelungească,
Nimenea n-are ca să-l oprească,
Și cal de astăzi va fi catârul!
Aici desigur că este vreme
A-mi lua seama și a mă teme
C-am început-o cu foi uscate
Și le pui toate amestecate;
N-am spus nimica despre delire,
Și n-am în versuri nici o simțire,
Ba chiar și șchioape, când isprăvesc,
Cu foarte multe mă pomenesc.

Nu e-ndoială, până la ceruri
Nici de-astă dată nu m-am urcat
N-am pus enigme de dezlegat!
În poezie nu am misteruri…
Tot ce-am scris este raționat!
Proză rimată, curată proză,
Că-n cer aș face stranie poză!
Calea de mijloc iar n-am ținut
Dacă-n văzduhuri nu m-am pierdut,
Ș-ar fi fost bine, barem pe-o stea
Ca să-mi iau zborul până la ea.
Ș-ajuns acolo, să bat în cer
Un cui de aur sau chiar de fier,
Ca să-mi leg sacul și să mă leagăn;
Închis într-însul ca într-un leagăn,
Să văd pământul stând la picioare
Și dând târcoale pe lângă soare,
Iar între soare și-ntre pământ
Să stau să cânt!

Vânturi turbate găseam destule,
Câte și-n lume ființe nule!
Raze de stele lesne găseam
Puteam prea bine să iau un dram!
Praful de aur, oricum, nu strică,
În cantitate mare sau mică!
Destul s-ajungă să poleiască,
Că treci chiar marfă dobitocească;
Găseam, în fine, un dram sau două
Din aurora cu buzi de rouă,
Și chiar acele comete antici
Care se plimbă cu cozi gigantici
Puteau prea bine ca să-mi dea mie
Dintr-a lor coadă portocalie
Măcar un petic, să-mi înfășor
Gândul meu vecinic rătăcitor!

Răspuns la câțiva critici de Alexandru Macedonski

Poezia „Răspuns la câțiva critici” de Alexandru Macedonski este o satiră care se adresează unor critici literari care au criticat poeziile lui Macedonski în presa vremii.

Poezia începe cu o referire la criticii care l-au acuzat pe Macedonski că nu respectă normele și tradițiile literare, sugerând că el ar fi un „nou” poet, care își creează propriile reguli. Macedonski își apără abordarea poetică, sugerând că el nu este interesat de normele și convențiile literare, ci de exprimarea sinceră și autentică a sentimentelor sale.

Macedonski continuă prin a ataca criticii care îl acuză că este un poet „decadent”, sugerând că aceștia nu înțeleg adevărata natură a poeziei sale și că ei înșiși sunt „decadenți”. El se referă la poeziile sale ca la „pietre scumpe”, sugerând că ele sunt valoroase și că ele vor fi apreciate de generațiile viitoare.

În finalul poeziei, Macedonski sugerează că criticii nu au înțeles adevărata natură a poeziei sale și că ei sunt prea limitați în gândirea lor pentru a înțelege inovația și originalitatea poeziei sale.

Poezia „Răspuns la câțiva critici” este un exemplu de poezie satirică, care se adresează criticii literari și le răspunde acuzațiilor lor într-un mod ironic și plin de umor. Macedonski își apără abordarea poetică neconvențională și sugerează că adevărata valoare a poeziei sale va fi recunoscută în viitor, de către generațiile care vor fi capabile să aprecieze inovația și originalitatea sa.