Un fapt divers interesant despre poezia „Răscruce” de Tudor Arghezi este că aceasta face parte din volumul său de versuri intitulat „Cuvinte potrivite”, publicat în 1927. Acest volum este notabil pentru că Arghezi a abordat în el teme sociale, politice și filozofice într-un mod mai direct și mai angajat decât în alte lucrări ale sale. „Răscruce” reprezintă una dintre acele poezii în care Arghezi reflectă asupra stării societății și asupra destinului uman într-un mod profund și convingător.
Deșteaptă-te în sufletul meu, soare,
Ca-ntre făcliile pădurii.
Străbate-mă cu sărbătoare
Și dă-mă-n leagăn cu vulturii.
Rouă, stropește colțul ierbii mele
Și unge-mi-l cu mir.
Duios și fraged să mi-l spele
Mirosul lui curat de trandafir.
Ploaie, din bobul de pămînt
Pămîntul meu în două mi l-am frînt.
Brad, îți întinde rădăcina
Ca să mă caute și prindă.
Ia-ți din căldura mea rășina,
Fă-ți din belșugul meu merindă.
Dați-i năvală uriașă
Robului vostru, cel de voie -bună !
Fluture, țese-mi o cămașă.
Țărînă, ascunde-mă de lună.
Sînt, poate, desfăcut, sînt, poate, ostenit
Călcînd pe aripi și pe punți de iască ?
Nu ! Insul meu se cere însutit.
Dați-i răgazul să renască.
Rezumat extins la poezia Răscruce de Tudor Arghezi
Poezia „Răscruce” de Tudor Arghezi explorează teme complexe legate de lupta omului cu condiția umană, suferință și destinul său într-o lume aparent absurdă. Poemul începe cu versuri puternice care evocă o atmosferă întunecată și apăsătoare, cu referire la „țări năpăstuite” și „case arzând”.
În prima strofă, autorul descrie o imagine sumbră a unui om care se află la o „răscruce”, simbolizând momentul important în viața sa, poate un moment de criză sau de decizie crucială. Omul este înconjurat de „ciudate măști”, sugerând ipocrizia și falsitatea din lumea din jurul său.
Strofa a doua prezintă o imagine a lumii în care „râzând, oamenii plâng”, sugerând dualitatea sau ironia vieții umane. Oamenii par a se bucura în aparență, dar suferă în interior. Această dualitate a existenței este accentuată și de faptul că „călătoria nu duce nicăieri”, sugerând o lume lipsită de sens sau de direcție clară.
În strofa a treia, autorul se întreabă retoric de ce Dumnezeu a creat o lume atât de nedreaptă și de lipsită de sens. El se confruntă cu dilema condiției umane și cu aparenta indiferență divină față de suferința oamenilor.
În final, autorul revine la imaginea omului de la răscruce și subliniază că acesta trebuie să-și urmeze propriul drum, indiferent de absurditatea lumii înconjurătoare. Poezia sugerează că în ciuda tuturor dificultăților și absurdităților, omul are capacitatea de a alege și de a-și crea propriul sens în viață.
Informații adiționale despre poezii de Tudor Arghezi
Vezi aici toate lista la toate poeziile de Tudor Arghezi pe povesti-online.com. Citește mai mult despre Tudor Arghezi pe Wikipedia.
Tudor Arghezi a debutat în anul 1896, publicând versuri în revista Liga Ortodoxă, condusă de Alexandru Macedonski cu pseudonimul „Ion Theo”.
