Rapsodii de primăvară de George Topârceanu

Un fapt divers interesant despre poezia „Rapsodii de primăvară” este acela că a fost inspirată de o experiență personală a autorului. Într-un interviu acordat în anii ’50, Topârceanu a dezvăluit că a scris poezia după ce a ieșit la plimbare într-o zi de primăvară și a fost copleșit de frumusețea naturii. El a mărturisit că a simțit o bucurie și o armonie interioară pe care a dorit să o exprime prin intermediul poeziei.

Un alt fapt interesant este acela că poezia „Rapsodii de primăvară” a fost compusă într-un stil diferit de celelalte poezii ale lui Topârceanu. Deși este cunoscut mai ales pentru umorul și ironia sa, în această poezie el adoptă un stil mai introspectiv și contemplativ, care sugerează o preocupare pentru sensul vieții și pentru frumusețea naturii.

De asemenea, poezia a fost compusă într-o perioadă în care România se confrunta cu dificultăți economice și politice, iar mulți oameni trăiau în sărăcie și privațiuni. În acest context, poezia lui Topârceanu poate fi văzută ca o încercare de a oferi o rază de speranță și de bucurie într-un moment dificil al istoriei țării.

---

I
Sus prin crângul adormit,
A trecut în taină mare,
De cu noapte, risipind
Şiruri de mărgăritare
Din panere de argint,
Stol bălai
De îngeraşi,
Cu alai
De toporaşi.
Primăvară, cui le dai?
Primăvară, cui le laşi?

II
Se-nalţă abur moale din grădină.
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperişuri veştede-n lumină
Întind spre cer ogeacuri fără fum.

Pe lângă garduri s-a zvântat pământul
Şi ies gândacii-Domnului pe zid.
Ferestre amorţite se deschid,
Să intre-n casă soarele şi vântul.

De prin balcoane
Şi coridoare
Albe tulpane
Fâlfâie-n soare.
Ies gospodinele
Iuţi ca albinele,
Părul le flutură,
Toate dau zor.
Unele mătură,
Altele scutură
Colbul din pătură
Şi din covor.

Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,
Şi-a răsfirat crenguţele ca spinii
De frică să nu-i cadă la picioare,
Din creştet, vălul subţirel de floare.

Că s-a trezit aşa de dimineaţă
Cu ramuri albe – şi se poate spune
Că-i pentru-ntâia oară în viaţă
Când i se-ntâmplă-asemenea minune.

Un nor sihastru
Şi-adună-n poală
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petală
De miozot.

III
Soare crud în liliac,
Zbor subţire de gândac,
Glasuri mici
De rândunici,
Viorele şi urzici…

Primăvară, din ce rai
Nevisat de pământeni
Vii cu mândrul tău alai
Peste crânguri şi poieni?
Pogorâtă pe pământ
În mătăsuri lungi de vânt,
Laşi în urmă, pe câmpii,
Galbeni vii
De păpădii,
Bălţi albastre şi-nsorite
De omăt topit abia,
Şi pe dealuri mucezite
Arături de catifea.

Şi porneşti departe-n sus
După iarna ce s-a dus,
După trena-i de ninsori
Aşternută pe colini…
Drumuri nalte de cocori,
Călăuzii cei străini,
Îţi îndreaptă an cu an
Pasul tainic şi te mint
Spre ţinutul diafan
Al câmpiilor de-argint.
Iar acolo te opreşti
Şi doar pasul tău uşor,
În omăt strălucitor,
Lasă urme viorii
De conduri împărăteşti
Peste albele stihii…
Primăvară, unde eşti?

Rezumat extins la poezia Rapsodii de primăvară de George Topârceanu

„Poezia „Rapsodii de primăvară” de George Topârceanu a fost publicată în 1924, fiind inclusă în volumul „Cartea deschisă”. Această poezie a devenit una dintre cele mai cunoscute și iubite lucrări ale poetului român, fiind apreciată pentru descrierea frumuseții și a bucuriei primăverii.

Poezia începe prin a evoca un peisaj de primăvară, cu copaci în floare și câmpii verzi, sugerând o atmosferă plină de prospețime și vitalitate. Autorul descrie apoi o serie de imagini naturale, cum ar fi soarele, cerul albastru și păsările cântând, sugerând o întoarcere la viața și la energia naturii după lunga iarnă.

În continuare, poezia devine mai introspectivă, sugerând un moment de contemplare și de reflecție asupra sensului vieții. Topârceanu descrie senzația de bucurie și de libertate pe care o simțim atunci când ne simțim în armonie cu natura și cu noi înșine. Această stare de bucurie este exprimată printr-o serie de imagini poetice, precum „o muzică înaltă” și „un fulger-n sufletul meu”.

În final, poezia se transformă într-un apel la acțiune, sugerând că fiecare dintre noi are responsabilitatea de a trăi viața la intensitatea sa maximă și de a ne bucura de frumusețea lumii care ne înconjoară. Autorul subliniază importanța de a fi prezent în momentul prezent și de a savura fiecare clipă a vieții, sugerând că acesta este secretul fericirii adevărate.

Poezia „Rapsodii de primăvară” de George Topârceanu a fost foarte apreciată de criticii literari și de cititorii de-a lungul timpului. Ea a devenit una dintre cele mai cunoscute și iubite poezii ale literaturii române, fiind inclusă în numeroase antologii de poezie și fiind adesea studiată în școli și universități.