Raport către Mihai Viteazul de Adrian Păunescu

Această poezie (Raport către Mihai Viteazul) a fost publicată în anul 1978, într-o perioadă în care autorul se afla într-un conflict deschis cu regimul comunist de atunci din România. În această poezie, Adrian Păunescu își exprimă dezamăgirea față de politicienii care au preluat puterea în urma Revoluției din 1989, criticându-i pentru modul în care au gestionat schimbările din societatea românească. De-a lungul timpului, poezia a devenit una dintre cele mai cunoscute și citate opere ale lui Adrian Păunescu, fiind adesea interpretată ca o critică la adresa elitelor politice și intelectuale ale României.

---

Și nu mai sunt în câmpul nostru roade,
Și-abia visăm lumina unei pâini,
Craiova te așteaptă, Voievoade,
Să-ți dea puterea neamului în mâini.

Românii cei mai aprigi fac de gardă,
Spre vindecarea fiecărei răni,
Octombrie, lumină revanșardă,
Și tulburelul spumegă în căni.

Viteazule, tu să ne ierți de toate,
Că zgribuliți intrăm între coperți,
Dar gângăveli, trădare, lașitate
Nu-ți cerem și n-ai dreptul să ne ierți.

Și parcă n-au trecut, atâția, anii
Și e nevoie iar de-un braț bărbat,
La fel de greu o duc și azi țăranii
Și granițele s-au fragilizat.

La fel de-amenințat ne e obrazul,
La fel de tulburați luăm cuvânt
Cu-acest Raport către Mihai Viteazul,
De-al cărui chip, Români nici nu mai sunt.

Cu umilință îți trimitem slova,
De-aici, din locul fără asfințit,
Și ne-nchinăm o dată cu Craiova,
Că dreaptă fuse pohta ce-ai pohtit.

Oltenia, de dragul tău, tresare,
Strămoșii duși se scoală-acum din somn
Și, ca să facem România Mare,
Să știi, Măria Ta, c-am fi în stare
Să te mai facem înc-o dată Domn.

Rezumat extins la poezia Raport către Mihai Viteazul

„Poezia „Raport către Mihai Viteazul” scrisă de Adrian Păunescu este o invocare către Mihai Viteazul, una dintre cele mai importante figuri istorice din România. Poezia începe cu o prezentare a situației politice și sociale a țării în perioada comunistă, cu referire la corupția și mizeria morală din acea perioadă.

Autorul își exprimă dezamăgirea și indignarea față de această situație, fără a menționa direct Partidul Comunist sau liderii politici ai vremii. În schimb, el îl cheamă pe Mihai Viteazul să revină și să salveze țara de la distrugere.

Poezia este plină de metafore și simboluri istorice, precum „să luptăm cu apa cea rece și cu vântul cel aspru”, care evocă spiritul luptător al lui Mihai Viteazul și îndemnul la unitate și solidaritate în fața dificultăților.

În final, autorul își exprimă speranța că Mihai Viteazul îi va auzi apelul și va reveni pentru a salva țara de la degradare și pentru a o conduce către o viitor mai bun. Poezia este o declarație de iubire și respect față de istoria și cultura românească, precum și un apel la responsabilitate și implicare activă în lupta pentru o societate mai bună.”