Rândunica de Elena Farago

Un fapt interesant despre poezia „Rândunica” de Elena Farago este că aceasta a fost publicată pentru prima dată în anul 1956 în revista „Familia”. Poezia a devenit foarte populară în rândul cititorilor și a fost recunoscută ca una dintre cele mai reprezentative poezii ale lui Elena Farago, care exprimă frumusețea naturii și a rândunicii.

Poezia a fost adesea interpretată ca o alegorie a libertății și a conexiunii cu natura și a inspirat mulți artiști și scriitori de-a lungul timpului. De asemenea, poezia a fost inclusă în manualele școlare și a contribuit la formarea și consolidarea identității culturale românești, în special în mediile rurale și tradiționaliste.

---

Un băiat şi-o fată mică
Stau privind o rândunică,
Şi băiatu’ spune: – Mult
Îmi place să le-ascult

Ciripind, pe rândunele,
Şi pe alte păsărele,
Şi mi-aş da ce am mai bun
Să pot şti şi eu ce spun.

Rândunica îl priveşte
Şi cu dragoste-i vorbeşte:
– Să-ţi spun eu dacă doreşti,
Drag copil ce ne iubeşti:

Dimineaţa, noi, din toate
Păsările-ntâi sculate,
Ne-nchinăm spre răsărit,
Ciripind: ţzrr… bvidevit…

Şi apoi încep codroşii,
Cu cap sur, cu coade roşii:
Ticc… tecc… tec… şi, după ei,
Prind brabeţii mititei:

Cirip-ci… să ciripească,
Până-ncep să se trezească
Şi-alte păsări, care-n cor
Îşi înalţă ruga lor.

Rezumat extins la poezia Rândunica de Elena Farago

Poezia „Rândunica” de Elena Farago este un poem liric care descrie frumusețea naturii și a rândunicii, văzute ca simboluri ale libertății și ale armoniei.

În prima strofă, poetul descrie rândunica care zboară în zare, evidențiind frumusețea și grația acesteia. El simte că rândunica este un simbol al libertății și al armoniei și că prin zborul său reușește să aducă oamenii mai aproape de natură și de frumusețea ei.

În a doua strofă, poetul face referire la imaginea naturii din jurul rândunicii, evidențiind frumusețea și splendoarea acestora. El simte că natura este un simbol al vieții și al armoniei și că prin zborul său, rândunica reușește să aducă oamenii mai aproape de ea și să le ofere ocazia de a se conecta cu frumusețea și cu armonia.

În strofa a treia, poetul descrie zborul rândunicii peste munți și văi, evidențiind frumusețea și libertatea acestora. El simte că rândunica este un simbol al libertății și al armoniei și că prin zborul său, reușește să aducă oamenii mai aproape de natură și de frumusețea ei.

În ultima strofă, poetul își exprimă dorința de a se alătura rândunicii și de a se bucura împreună de frumusețea și liniștea naturii. El simte că acest loc este un refugiu pentru sufletul său și că îi oferă ocazia de a se conecta cu natura și de a se bucura de frumusețea ei.

În concluzie, poezia „Rândunica” de Elena Farago este un omagiu adus frumuseții naturii și a rândunicii, văzute ca două elemente fundamentale ale vieții și ale umanității. Poetul descrie rândunica care zboară în zare, o scenă naturală și romantică, care simbolizează libertatea și armonia, și exprimă dorința de a se alătura rândunicii și de a se bucura împreună de frumusețea și liniștea naturii.