Radu Calomfirescu de Vasile Alecsandri

Poezia „Radu Calomfirescu” de Vasile Alecsandri este o operă care descrie viața și moartea unui tânăr boier, care este nevoit să lupte într-o campanie militară și să își părăsească iubita. Poezia este scrisă într-un stil romantic, cu un limbaj bogat și cu imagini vii care reușesc să redea perfect atmosfera și emoțiile personajelor.

„Poezia Radu Calomfirescu” este o operă puternică și emoționantă care redă perfect durerea și tristețea despărțirii și a pierderii iubirii.

I

În oraş la Bucureşti,
În curţi nalte şi domneşti
Mândră masă e întinsă
Şi de mari boieri cuprinsă.
Dar în mijloc cine şede?
Mircea-Vodă în mijloc şede,
Şi la dreapta lui se vede
Doi Căpleşti şi trei Buzeşti
Zmeii Ţării Româneşti,
Purtătorii oştilor
Şi fruntea boierilor.
Ei toţi beau, se veseleau
Şi pe domn îl fericeau,
Dar când fu despre beţie,
Despre dalba veselie,
Iată, nene, că sosea
Şi la domn îngenunchea
Radul din Calomfireşti,
Zmeul Ţării Româneşti,
Cu sluga lui, cu Nedea,
Ce de mic îi tot dădea
Ajutor bun de putere
Şi cuvânt de mângâiere:
„Domnule, măria-ta!
Fie cum oi cuvânta:
Îţi aduc ţie-nchinare,
Ca unui frate mai mare,
Şi-ţi doresc mereu să fii
Cu izbânzi şi veselii.
Dar ştii, Doamne, ori nu ştii
Că tătarii m-au lovit
Şi tătarii mi-au robit
 
Copilaşii
Drăgălaşii,
Măiculiţa
Drăguliţa.
 
Rău mă doare inimioara
De copii, de soţioara,
Dar mă doare şi mai tare
De măicuţa ce mă are,
Că-i creştină şi bătrână
Ş-a să-ajungă a fi cadână,
De râsul căpcânilor
Prin casa păgânilor.
Rogu-te, măria-ta,
De vroieşti a m-ajuta,
Dă-mi ajutor pe Buzeşti
Şi pe cei tustrei Căpleşti,
Purtătorii oştilor
Şi fruntea boierilor!”
Mircea-Vodă îl asculta
Şi din gură cuvânta:
„Alei! Radule mişel!
Mai aşteaptă tu niţel,
Până ce vom ospăta,
Până ce ne vom culca,
Până ce ne vom scula,
Să văd ce vis om visa
Ş-apoi ajutor ţi-om da!”
Radu buzele-şi muşca
Şi la faţă se schimba.
„Să trăieşti, măria-ta!
Iar dacă te-oi aştepta
Până ce îi ospăta,
Şi până ce te-i culca,
Şi până ce te-i scula,
Să vezi ce vis îi visa,
Tătarii s-or depărta,
Păgubaş ei m-or lăsa!”
 
II
 
Radu iute-ncăleca,
După duşmani se lua
Cu sluga lui, cu Nedea,
Ce de mic îi tot dădea
Ajutor bun de putere
Şi cuvânt de mângâiere.
Gonea el, mereu gonea,
Gonea, nu mai ostenea,
Nebăut şi nemâncat,
De dor mare frământat.
Când a fost a treia zi,
Pe tătari el îi zări,
Atunci Nedea că grăi:
„Hei! stăpâne Radule,
Ascultă-mi poveţele,
C-acum e pe vitejie,
Pe vinceală sau robie,
Taie tu marginile,
Eu să tai mijloacele;
Care-a scăpa de la mine
Să nu scape de la tine!”
În tătari ei se izbeau,
Vârtej de moarte făceau,
Şi tăiau, nene, tăiau,
Pe tătari îi risipeau,
Şi pe cei robiţi scoteau
Şi pe acasă-i trimiteau.
Dar pe maică-sa bătrână
N-o găsea-n ceata păgână.
Radu-n scări se ridica,
Ca vulturul se uita
Peste câmpii Lăpuşnei,
Peste câmpi merei pustii,
Şi cum sta şi cum ochea
Iată, nene, că zărea
Un cort mare şi rotat,
Cât un cort de împărat;
Şi-n cort zărea pe-un mârzac,
Un mârzac de la Bugeac
Care-n braţele-i strângea
O creştină ce plângea.
Fulger Radu se făcea,
Ca un fulger se ducea
Şi la cort se repezea,
Pe mârzac îl reteza
Şi în lance că-l lua,
Mort în câmp îl arunca,
Apoi vesel purcedea
Cu mă-sa şi cu Nedea,
Ce de mic îi tot dădea
Ajutor bun de putere
Şi cuvânt de mângâiere!
 
III
 
Iată la mijloc de cale,
La fântâna dintr-o vale,
Iată bună-mpreunare
Cu cinci voinicei călare,
Cu Buzeşti şi cu Căpleşti
Zmeii Ţării Româneşti!
„Noroc bun, şi cale bună!
Ce vânt dulce vă adună
Şi cu mine vă-mpreună?”
„Noi în cale ţi-am ieşit
C-avem dor de hărăţit.
Şi la harţă vitejească
Şi la joacă războiască.”
Ei la harţă se luau,
Pe jurământ s-apucau,
Stăpânii să hărăţească
Şi slugile să-i privească!
Începea dar de călare
Harţa cea din fuga mare,
Paloşele zângănind,
Suliţele învârtind,
Buzduganele ciocnind
Şi din gură chiuind.
Când deodată cei Buzeşti
Şi cu cei tustrei Căpleşti
Peste Radu năvăleau,
Cu cinci lănci îl străpungeau,
Apoi capul îi tăiau,
Pe-o tipsie îl puneau
Şi la domnul îl duceau
Şi cu toţi aşa grăiau:
„Alei! doamne, doamne Mirce!
Alei! doamne mult voinice!
Radu de-ar mai fi trăit,
Scaunul ţi-ar fi răpit!
Iată capu-i, dă-l la corbi
Şi copiii lui fă-i robi!”
Bine vorba nu sfârşeau,
Iată, nene, că veneau,
Sluga veche, moş Nedea
Cu măicuţa Radului
La scaunul Domnului,
Şi-amândoi îngenunchea
Şi, plângând, maica zicea.
„Alei! doamne, doamne
Mirce,
Alei! doamne mult voinice!
Fă-mi dreptate, fă-ţi dreptate,
Radu că ţi-a fost bun frate,
Că eu, doamne, din păcate,
M-am iubit cu taica tău
De-am făcut pe Radul meu!”
Domnul Mircea greu ofta,
Pe bătrână o scula,
Mâna dreaptă-i săruta
Şi pe loc dreptate-i da.
El boierii aduna
Şi de moarte-i judeca.
Gâdele îi apuca,
Sus, la scară-i aducea,
Un covor le aşternea,
În genunchi îi tot punea
Şi mâneca-şi sufleca,
Şi pala şi-o ridica,
Şi capetele zbura,
Zburau pe scări de-a dura,
Când Buzeşti peste Căpleşti,
Când Căpleşti peste Buzeşti.

Rezumat extins la poezia Radu Calomfirescu de Vasile Alecsandri

Poezia „Radu Calomfirescu” scrisă de Vasile Alecsandri este o creație romantică, care descrie evenimentele din timpul domniei lui Radu cel Frumos, în special, lupta lui împotriva otomanilor pentru a păstra autonomia țării.

În poezie, Alecsandri îl prezintă pe Radu ca pe un erou național, care luptă cu curaj pentru libertatea țării și se opune cu fermitate dominației otomane. El este descris ca un conducător înțelept și demn, care își iubește poporul și își apără țara cu pricepere. Poezia se concentrează pe curajul și hotărârea lui Radu în fața inamicului, precum și pe dăruirea și sacrificiul pe care le face pentru a-și proteja țara și poporul său.

De asemenea, poezia evidențiază frumusețea și bogăția țării, care este prezentată ca un colț de rai, dar amenințată de amenințarea otomană. Autorul subliniază ideea că Radu și-a apărat nu doar teritoriul, ci și valorile și cultura românească, fapt care îl face un erou și un model pentru generațiile viitoare.

În general, poezia „Radu Calomfirescu” este un elogiu adus curajului, hotărârii și dăruirii, precum și iubirii și devotamentului față de țară și popor. Este o evocare a trecutului eroic al României și o încurajare pentru prezent și viitor, sugerând că astfel de virtuți și valori sunt încă necesare și relevante în societatea românească de astăzi.