Rada de George Coşbuc

Una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui George Coșbuc, „Rada” a fost scrisă în 1895 și publicată pentru prima dată în revista literară „Literatorul”. Este o poezie lirică în care autorul descrie frumusețea și inocența unei fete pe nume Rada, dar și durerea și tristețea pe care o simte el atunci când o vede că îi e sustrasă de către un alt bărbat. De-a lungul timpului, poezia a devenit una dintre cele mai iubite și citate creații ale lui George Coșbuc și este frecvent studiată în școli și licee.

Are Dochia mult cât are,
Nu e mult o fată mare?
Că-ntre domni, dar orişiunde,
Dacă-ţi ştie ea răspunde
Grai ales şi lin ca apa,
Apoi las că Rada ştie
Şi-n ce fel să poarte sapa.
A fost şi ea-n şcoli o toamnă,
 
Dar găseşti ca ea vreo doamnă?
Cu cosiţă gălbioară,
Ea e naltă şi uşoară
S-o vezi numai şi să tremuri!
Şi de-abia pe la Sân-Petru
Umple optsprezece vremuri.
Sunt şi-n sat destule fete,
Cari de n-au cu ce să-mbete
Ochii omului, au pieptul ele
Alb de taleri şi mărgele.
Rada, când o vezi, te fură
Cu necontenitul zâmbet
Şi cu-a vorbelor căldură.
Harnică, din zorii zilei
Nu stau mâinile copilei
Fără lucru, tot să prindă,
Casa lor toată-i oglindă.
La izvor vezi pe Rodica
Până-n zori, când pe sub streşini
Încă doarme rândunica.
 
Pe izlaz nu-i multă hrana,
Dar vezi albă ce-i Joiana!
Şi-n amurg copila-n tindă
Foc în vatră vrea s-aprindă,
Dar mu-mu, Joiana muge
Radă, fă, s-alergi degrabă,
Că-n şopron viţelul suge.
 
Doar e tare! Haide mai iute!
Şi din drum, ca să-i ajute,
Vin flăcăii totdeauna.
 
Nu-l înjugi aşa cu buna
Pe viţel, şi Rada-i slabă,
Ştiu flăcăii! Şi-şi fac seara
Pe-aici vecinic ceva treabă.
 
Vaca-i tot ce-au ei, ea biata!
Toarce-n sat cu ziua fata,
Dar e veselă din fire;
De noroc şi îndestulire
Inima-i în veci e plină:
Când e fericită, spune-mi,
Mai mult ce-are o regină?
 
Rada-i nălucire vie,
Când aleargă pe câmpie
Şi-i bat vânturi în cosiţă,
Ori când seara stă-n portiţă,
Şi-o întrebi: Ce-aştepţi, iubită?
Şi pe dup-un stâlp s-ascunde,
Galbenă şi zăpăcită.
 
Dar la holdă! Arde soare,
Fetele secerătoare
Râd şi cântă, snopi fag grâul,
Murmură-ntre sălcii râul:
Fug la râu vreo patru fete,
E şi Rada? Fug flăcăii
Şi ei, toţi, şi nu le-e sete.
 
Şi-n genunchi atunci pe ţărmuri
Ea din pumni cât două sfărmuri
Bea, iar Nicu: Dă-mi şi mie!
 
Taci! şi bea din pălărie!
Cere el, cer mulţi să-i dea:
Rada râde, le dă apă,
Toţi din pumnii ei să bea.
 
Zece stropi nu pot să-ncapă:
Prea e mic păhar de apă!
Şi-atunci ea, când el glumeşte,
Joacă pumnii şi-l stropeşte
Pe obraz, dar drăgălaşă
Tot ea-l zvântă-n loc de cârpă
Mâneca de la cămaşă.
 
Şi cum ştie ea s-aleagă
Ce-i frumos! Atât de dragă
O dă portul îmbrăcându-l!
Când o vezi, te-mbată gândul
Că, iubind-o trei dumineci,
S-ar mira de tine-altarul
Ce păcat ai să cumineci!
 
Iat-o veselă şi-aprinsă;
Joacă hora! Cum e-ncinsă,
Cum îşi poartă-a ei făptură,
Toată-i ca-n zugrăvitură
Mamele, privind-o în horă,
Să cotesc: Olio, tu leică,
Ce mai drac frumos de noră!
 
De-o întâlnesc în drum bătrânii,
Ei fac pod cu palma mâinii
Peste ochii slabi, s-o vadă:
Draga moşului, tu Radă!
Şi uimiţi de fata Dochii
O dezmiardă şi, când pleacă,
Umezi au de lacrămi ochii.
 
Dar de-i Rada cât de blândă,
Ea de mic-a fost osândă
Pentru sat. Şi nu-i mirare,
Ei flăcăi, ea fată mare:
Pentru-un râs al ei se ceartă,
Şi din joc se prind feciorii
La trânteli, cât Doamne iartă!
 
Da! Şi Rada-i mare hoaţă,
Poate satul tot să-l scoată
Din sărite, ea ştie bine!
Dar se teme de-oarecine.
Mă-sa e? Ferească Domnul!
Alt temut: ca să nu-şi piardă
Pe acel ce-i pierde somnul.
 
Unde mergi? Mă duc la moară!
Viu şi eu! Şi din uscioară
Vladu iese-n cap de stradă.
Nu m-ajungi! Te-ajung eu, Radă!
Dar fugind i se desprinde
Şorţul alb din brâu, iar Vladu
Nu-i dă şorţul, ci i-l vinde.
 
Ieri mi te-am făcut scăpată;
Azi nu-mi scapi nesărutată!
Cum nu scapi din mână fumul
Nu-mi eşti drag, de ce-mi ţii drumul?
Ea nu-şi crede-a ei cuvinte;
De le-ar crede Vladu însă,
Rada şi-ar ieşi din minte.
 
Şi cum vrea şi nu vrea fata,
Dragul ia, dragul dă plata.
Un sărut păcat să fie?
Numai popa să nu-l ştie,
Că te sperie cu iadul
M-ar putea speria pe mine
Popii toţi, de-aş fi eu Vladul!

Rezumat extins la poezia Rada de George Coşbuc

Poezia „Rada” de George Coşbuc, publicată în volumul „Balade şi idile”, descrie povestea unei frumoase ţărănci numită Rada care este iubită de mai mulţi bărbaţi. În încercarea lor de a o cuceri, unii dintre ei îi oferă cadouri costisitoare, în timp ce alţii îi promit că o vor face regina lor. Rada însă nu este impresionată de aceste gesturi şi respinge avansurile lor, preferând să rămână singură şi să-şi vadă de gospodărie.

Povestea se schimbă atunci când apare pe scenă un tânăr cu numele de Lăpuşneanu, care îi oferă Radei un cadou simplu, dar plin de semnificaţie – o crenguţă de salcie. Rada se îndrăgosteşte de Lăpuşneanu şi îi rămâne fidelă, deşi bărbaţii bogaţi continuă să îi facă avansuri. Când Lăpuşneanu este nevoit să plece pentru o perioadă de timp, Rada îl aşteaptă cu nerăbdare şi îşi păstrează credinţa şi devotamentul faţă de el.

Poezia este o meditaţie asupra iubirii şi fidelităţii, subliniind importanţa sentimentelor sincere şi a gesturilor simple. George Coşbuc redă, de asemenea, în mod autentic atmosfera rurală a vremii sale, prezentând personaje şi obiceiuri specifice zonei Transilvaniei.

Această poezie a fost inspirată de un vechi cântec popular românesc şi este considerată una dintre cele mai cunoscute opere ale lui George Coşbuc.