Puişorul moţat de Elena Farago

„Puişorul moţat” este o poezie pentru copii scrisă de Elena Farago. Ea ilustrează relația de dragoste dintre o mamă și copilul său și evidențiază importanța iubirii și îngrijirii. Poemul prezintă o poveste ludică despre un pui de pasăre care este iubit și protejat de mamă, indiferent de starea sa fizică. Mama îl consolează și îl încurajează pe pui să zboare, deși el nu are încă pene.

Această poezie este un exemplu de literatură pentru copii care promovează valorile familiei și încurajează dezvoltarea emoțională și socială a copiilor prin intermediul poeziei.

---

Puii mamii, pui, pui, pui,
Are cloşca şapte pui:
Cinci pestriţi, unul bălţat,
Numai unul e moţat
Şi curat şi încălţat.

– Spune-mi, puiule, şi mie
De ce-ţi face numai ţie
Mama ta, ciorapi şi ghete,
Şi îţi leagă moţ în plete?

Oare frăţiorii tăi
Sunt aşa de proşti şi răi,
Sau că poate mama ta
O fi leneşă, ori rea?

Spune puiul: – Mama mea
Nu-i nici leneşă, nici rea,
Dar e tristă, vai de ea,
Căci îi fac ruşine multă
Fraţii mei şi n-o ascultă,
Că de-i cheamă, fug pe-afară,
Şi de-i prinde, plâng şi zbiară,
Şi de-aceea-s nespălaţi
Şi desculţi şi nemoţaţi.

Dar eu stau cu mama mea
Şi mi-e drag s-ascult de ea;
Şi de-aceea sunt moţat
Că-s cuminte şi curat.

Rezumat extins la poezia Puişorul moţat de Elena Farago

Poezia „Puișorul moțat” a Elenei Farago este o poezie plină de sensibilitate și emoție, adresată părinților care își pierd copiii. Poezia a fost publicată pentru prima dată în anul 1981, în volumul „Scânteia vie” al autoarei.

În prima strofă, poeta descrie scena unui puișor moțat care zboară în cer și se simte eliberat de durere și de greutatea pământului. Această imagine este folosită pentru a simboliza trecerea în lumea de dincolo a unui copil care a părăsit această lume terestră.

În următoarele strofe, poeta se adresează părinților care plâng și care își doresc să își țină copiii lângă ei, dar nu o pot face. Ea îi asigură că puișorul lor moțat este acum înger și că se află într-un loc fericit, unde nu există durere și suferință. În această parte a poeziei, autorul folosește imagini care evocă liniștea și pacea, cum ar fi florile care se înalță spre cer sau razele de soare care luminează orizontul.

În final, poeta își încheie poezia cu un îndemn la speranță și la acceptare. Ea îi încurajează pe părinți să nu uite niciodată puișorul lor moțat, dar să îl lase să zboare liber în lumea de dincolo. Totodată, ea îi asigură că și ei vor fi uniți din nou cu copiii lor într-o zi, într-un loc unde vor fi împreună pentru totdeauna.

Această poezie este o mărturie a profunzimii sentimentelor și a durerii pierderii unui copil, dar și o expresie a credinței într-un destin divin și a speranței într-o viață după moarte.