Prohod de George Topârceanu

Un fapt divers interesant despre poezia „Prohod” de George Topârceanu este legat de modul în care aceasta a fost percepută în timpul regimului comunist din România. Chiar dacă poezia este o meditație profundă asupra suferinței și a morții, și a fost percepută inițial ca o elegie pentru cei care ne-au părăsit, în timpul regimului comunist a fost interpretată și ca o critică subtilă la adresa guvernului și a abuzurilor puterii. În perioada comunistă, poezia a fost prezentată ca o critică la adresa abuzurilor regimului, fapt ce a dus la interzicerea ei în anumite medii.

Cu toate acestea, poezia a fost interpretată și ca un simbol al luptei împotriva opresiunii și a nedreptății, datorită puterii și sensibilității sale artistice. Prin urmare, poezia „Prohod” a reușit să se impună și să rămână un simbol important al rezistenței împotriva nedreptății, chiar și în condițiile dificile ale perioadei comuniste din România.

---

În oraşul nostru putrezit în ceaţă
Unde toată ziua cântă catirinci,
Au murit cinci oameni într-o dimineaţă
Şi i-au dus la groapă, morţi, pe câteşicinci.

După-aceea alţii s-au pornit să moară,
Care mai de care, câte doi pe ceas.
Din locuitorii vii odinioară
Nu se ştie bine câţi au mai rămas.

Dar aşa se-ntâmplă regulat când plouă,
Moare ici o babă, dincolo un domn.
Ceilalţi îl îngroapă pe la ceasul două,
Ca să nu-l trezească liniştea din somn.

Merge-ncet cortegiul funerar prin ploaie,
Nimenea nu-l roagă să mai stea un pic.
Şi pe strada lungă trec trăsuri, tramvaie, —
Rudele, spăsite, calcă după dric.

Ceilalţi, pe de laturi, toţi îşi văd de treabă,
Unul la catedră, altul la proces.
Rareori din treacăt se opreşte-o babă,
Şi pe urmă pleacă după interes.

Doar în deal, departe, la Eternitate,
S-a pornit un clopot ca să-i indispună…
Bate-a deznădejde şi-a pustietate,

I-auzi cum mai bate,
I-auzi cum mai sună…

Ca un glas de moarte singur în furtună,
Sună lung să spună zării-ndepărtate
C-a uitat, pesemne, ce-a avut să-i spună…

I-auzi cum mai sună,
I-auzi cum mai bate…

Dar nu se opreşte nimeni să-l audă,
Și la noapte, târgul, încă populat,
O să-şi ducă-n spate atmosfera udă,
Ca şi cum nimica nu s-ar fi-ntâmplat!

Ca şi cum nimica nu s-ar fi-ntâmplat.

Rezumat extins la poezia Prohod de George Topârceanu

„Prohod” este o poezie scrisă de George Topârceanu și publicată pentru prima dată în anul 1924. Poezia este o meditație profundă asupra suferinței și a morții, subliniind importanța de a-i onora pe cei care ne-au părăsit prin exprimarea durerii și a respectului.

Poezia începe cu o descriere a momentului unei pierderi, unde autorul surprinde emoția și durerea ce însoțesc această situație. El subliniază importanța de a-ți exprima durerea și de a-ți onora cei dragi prin prohodul pe care îl cântăm.

În următoarele strofe, autorul meditează asupra sentimentelor intense ale pierderii și suferinței, subliniind importanța de a găsi înțelegere și alinare într-un univers aparent absurd. Topârceanu subliniază importanța de a-i onora pe cei care ne-au părăsit prin exprimarea durerii și a respectului, subliniind importanța de a păstra vie amintirea lor.

În final, autorul se concentrează asupra momentului prezent și își exprimă speranța că prin exprimarea durerii și respectului pentru cei dragi, putem găsi înțelegere și alinare în fața pierderii lor.

În concluzie, poezia „Prohod” este o meditație profundă asupra suferinței și a morții, subliniind importanța de a-i onora pe cei care ne-au părăsit prin exprimarea durerii și a respectului. Autorul își propune să ne facă să reflectăm asupra modului în care ne petrecem timpul și asupra valorii fiecărui moment din viața noastră. Această poezie este considerată una dintre cele mai cunoscute și apreciate lucrări ale lui Topârceanu, datorită stilului poetic subtil și a mesajului puternic despre durere, pierdere și înțelegere.

Un fapt divers interesant despre poezia „Prohod” este că aceasta a fost interpretată și înregistrată de către diferiți artiști și trupe muzicale, ceea ce a contribuit la popularitatea și impactul său cultural. Interpretările muzicale ale acestei poezii au evidențiat și mai mult mesajul puternic al poeziei despre durere, pierdere și înțelegere, precum și despre importanța de a-i onora pe cei care ne-au părăsit. De asemenea, poezia a fost tradusă în multe limbi străine și a devenit cunoscută și apreciată la nivel internațional, fiind considerată una dintre cele mai importante lucrări ale literaturii române.