Profeţie de George Coşbuc

Un fapt interesant despre poezia „Profeție” de George Coșbuc este că aceasta face parte din ciclul de poezii intitulat „Vocile naturii”, publicat în anul 1893. În aceste poezii, Coșbuc explorează relația dintre om și natură și sugerează că omul trebuie să fie mai conștient de impactul său asupra lumii înconjurătoare.

De asemenea, poezia „Profeție” a avut un impact puternic în rândul publicului din acea vreme și a fost adesea citată și folosită în diverse contexte. Versurile sale au fost considerate un apel la trezirea conștiinței umane și la asumarea responsabilității pentru viitorul planetei. Deși poezia a fost scrisă la sfârșitul secolului al XIX-lea, temele abordate sunt la fel de relevante astăzi, făcând din aceasta o creație poetică cu o valoare perenă.

---

Caligenes sfârşeşte moşia de arat;
O seamănă. Pe urmă roman adevărat
Dă goană-n urbea Romei să-ntrebe toţi augurii
Că da-vor zeii nobili rod bun semănăturii?
În Roma, cel mai vrednic augur, Aristofil,
E om cărunt, serveşte de când era copil,
Şi poate să-mblânzească şi viforul cu ruga.

La dânsul vine dară Caligenes în fuga,
Zicând: Aristofile, să-mi spui tu de va fi
An bun şi toamnă lungă, de pot nădăjdui,
Să secer grâne coapte şi pline-n spic? Păşeşte
La scândura-i augurul, ia bobi, îi rânduieşte
Vrăjind; apoi mai face cu băţul său figuri;
Îşi încruntă fruntea cu-atâtea încreţituri,
Dă roată prin odaie şi numără întruna
Pe unghii, roagă cerul cu stelele şi luna;
Mai face-un hocus-pocus şi-odată stă pe loc;
Se-ntoarce şi grăieşte cu tonul de proroc:
De cumva e sămânţa destul de roditoare
Şi bine semănată, la caz dacă e soare
Şi cald, pe câtă vreme sub brazde ea va sta,
Pe loc ce ploi mănoase şi calde vor uda
Câmpiile, îţi iese sămânţa toată plină;
Fii sigur că de cumva nu vei avea neghină
Şi alte ierbi, grâul va creşte ca un râu
La caz că n-o să bată furtuna peste grâu,
Rupându-i paiul; însă de vei avea norocul
În orice fel să-ţi aperi de cerbi şi vite locul,
Ca nu cumva să-ţi pască din grâu presupunând
Că piatra nu te-o bate, nici bruma, şi scăpând
De paseri să nu-ţi fure din boabe semănate
Oricum, orice… În fine, spun zeii că tu poate
Avea-vei grâu, căci anul va fi dintre cei buni;
Dar ţine minte bine: necopt să nu-l aduni!
Atunci ţi-or fi desigur grânarele înguste
De-or vrea din ceruri zeii să scapi fără lăcuste!

Rezumat extins la poezia Profeţie de George Coşbuc

Poezia „Profeție” de George Coșbuc este o creație poetică care exprimă o viziune pesimistă asupra viitorului omenirii, subliniind lipsa de valori morale și de respect pentru natură și pentru ceilalți.

Versurile poeziei încep prin a evoca imaginea unui vătaf care prezice că, în viitor, omenirea se va confrunta cu o criză profundă. Acesta sugerează că oamenii vor deveni din ce în ce mai obosiți și dezorientați, și că nu vor mai fi capabili să aprecieze frumusețea lumii înconjurătoare. În acest sens, poezia sugerează ideea că oamenii vor deveni din ce în ce mai depărtați de natură și de valorile ei.

În continuare, poezia explorează tema corupției și a puterii care poate corupe oamenii. Autorul sugerează ideea că, în viitor, cei care dețin puterea vor fi din ce în ce mai puțin interesați de binele comun și vor acționa în interes propriu, fără a mai lua în considerare consecințele acțiunilor lor. Aceste versuri exprimă o viziune profund pesimistă asupra evoluției omenirii și subliniază importanța de a recunoaște pericolele puterii și de a lupta împotriva corupției și a egoismului.

Poezia continuă prin a evoca imaginea unei lumi din ce în ce mai agitate și dezordonate, în care oamenii nu mai sunt capabili să comunice sau să coopereze între ei. Aceasta sugerează ideea că oamenii vor deveni tot mai distanți și vor pierde din ce în ce mai mult capacitatea de a empatiza și de a împărtăși experiențele lor cu alții.

În final, poezia se încheie cu o replică plină de sensibilitate a autorului, în care acesta afirmă că „Să nu-i mai întoarceţi privirea / La cel ce plânge, rătăceşte, / Căci orice ochi care zâmbeşte / În el o lacrimă ascunde”. Poezia subliniază astfel importanța de a fi empatic și de a avea compasiune pentru ceilalți, și exprimă o viziune profundă și emoționantă asupra naturii umane și a relației cu ceilalți.

În concluzie, poezia „Profeție” de George Coșbuc este o expresie poetică a unei viziuni pesimiste asupra evoluției omenirii, subliniind importanța de a lupta împotriva corupției și a egoismului și de a fi empatic și de a avea compasiune pentru ceilalți. Poezia sugerează că valorile precum respectul pentru natură și pentru ceilalți sunt parte integrantă din identitatea umană și că aceste elemente pot fi