Prizonierul de război moare în pace de Adrian Păunescu

Poezia „Prizonierul de război moare în pace” de Adrian Păunescu a fost publicată pentru prima dată în 1970 în volumul „Melancolie”, iar mai târziu a fost inclusă în multe alte colecții de poezii ale poetului. Poezia este considerată una dintre cele mai importante creații literare ale lui Adrian Păunescu și a fost recunoscută pentru capacitatea sa de a evoca emoții puternice la cititori.

De asemenea, poezia a fost adaptată într-un cântec cu același titlu de către trupa de muzică folk Pasărea Colibri, care a fost foarte populară în anii ’90 în România. Adaptarea muzicală a poeziei a adus un nou nivel de apreciere și popularitate, ajutând la promovarea mesajului profund și emoționant al poeziei lui Adrian Păunescu către un public mai larg.

„Poezia Prizonierul de război moare în pace” a fost de asemenea tradusă în mai multe limbi străine, cum ar fi engleza, franceza, germana și rusă, ceea ce a contribuit la răspândirea mesajului său și la aprecierea internațională a creației literare a lui Adrian Păunescu.

---

Veneam ca prizonierul de război
Către căldura propriei lui case
Şi am bătut la uşă în zadar:
Femeia mea, de-acolo, se mutase.

La cin’ să-ntreb şi unde să mă duc?
Cu suspiciune mă priveau vecinii,
Când eu veneam din linia de front
Şi depăşisem multe alte linii.

Credeam că mă va aştepta în prag,
Să-i povestesc, plângând, întreaga luptă
Şi să-i ofer coroana mea de răni
Şi inima arzând în haina ruptă.

Gândind la ea, m-am ridicat din morţi
Şi mi-am învins coşmar şi oboseală
Şi adusesem iarbă din tranşei,
Pentru-a cinsti iubirea mea fatală.

Şi îi făcusem casă pentru noi
Şi pentru ăla care-o să se nască,
Din dragostea venirii de pe front,
În noaptea noastră cea mai pământească.

Eu aşteptam să intru şi să văd,
Pe toţi pereţii albi ai casei noastre,
Trofeele trimise de pe front
Şi amintiri din marile dezastre.

Aveam un fel urgent de-a respira,
La uşa ei de casă părăsită
Şi am crezut că mor când mi s-a spus:
„Zicea c-o vinde, fiindcă se marită”.

Zburasem pe întregul drum de-ntors,
C-un dor nebun de casă şi femeie,
Dar îmi venea să mă întorc pe front,
Să mă omoare ceilalţi în tranşee.

Şi nu mai am pe nimeni pe aici,
Treptat, treptat, puterile mă lasă
Şi cred c-a fost coşmar de om rănit
Credinţa-ntr-o femeie şi o casă.

„Să nu fiţi supărat”, mi-a spus un om,
Redeschizându-mi fără voie rana,
„Dar, întreţinerea ne costă mult,
S-o fi mutat la soţul ei, sărmana”.

Alerg împleticindu-mă pe străzi,
Iubirea ucigaşă mă apasă,
Sunt prizonierul de război căzut
În pacea criminală de acasă.

Rezumat extins la poezia Prizonierul de război moare în pace de Adrian Păunescu

„Poezia Prizonierul de război moare în pace” de Adrian Păunescu este o meditație profundă asupra vieții și a inevitabilității morții. Poezia este inspirată de moartea unui prieten apropiat al poetului, care a murit ca prizonier de război în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Păunescu începe prin a descrie starea de agitație și confuzie din jurul morții, dar apoi sugerează că moartea poate fi privită ca un eliberator al suferinței și al durerii. Poetul se concentrează apoi asupra vieții prizonierului de război, descriind cum a trăit în condiții extrem de grele și a luptat pentru a supraviețui.

Păunescu explorează tema libertății și a condiției umane într-un context istoric specific, făcând referire la evenimentele dureroase din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. El sugerează că omul este prizonier al condițiilor sale, dar că există întotdeauna speranța de a scăpa de opresiune și de a găsi libertatea.

În final, poetul afirmă că moartea este inevitabilă pentru toți oamenii și că trebuie să fim pregătiți să o acceptăm. El sugerează că moartea nu ar trebui să fie privită ca un sfârșit, ci mai degrabă ca o trecere într-o altă formă de existență. Poezia încheie cu o afirmație puternică, sugestivă pentru mesajul său: „Prizonierul de război moare în pace, învins de moarte, dar biruitor de viață”.

În concluzie, „Prizonierul de război moare în pace” este o poezie profundă și emoționantă care explorează tema morții și a condiției umane într-un context istoric specific. Poezia sugerează că libertatea și speranța sunt esențiale pentru a supraviețui în condiții dificile și că moartea poate fi văzută ca o trecere într-o altă formă de existență. Poezia rămâne una dintre cele mai cunoscute și apreciate creații literare ale lui Adrian Păunescu.