Prea răul simptom de Adrian Păunescu

Un fapt interesant despre poezia „Prea răul simptom” de Adrian Păunescu este că aceasta a fost interzisă de regimul comunist din România în anii ’70, din cauza mesajului puternic de luptă împotriva nedreptății și a corupției. Poetul a fost criticat și persecutat de regim pentru poeziile sale, care au fost considerate subversive și periculoase pentru statutul quo.

Cu toate acestea, poezia a circulat clandestin și a devenit un simbol al luptei împotriva opresiunii și a nedreptății în România și în alte țări din blocul estic. De-a lungul timpului, poezia „Prea răul simptom” a devenit una dintre cele mai cunoscute și iubite poezii ale lui Adrian Păunescu și a fost recunoscută drept un exemplu remarcabil de angajament social și politic prin intermediul artei literare.

---

Dac-am ajuns şi eu la renunţare.
Dac-am ajuns şi eu să vreau să tac.
Luaţi aminte, boala e prea mare,
Şi nu-i nici vorbă să mai aibă leac.

Nepricepuţii se pricep la toate,
Ei, care au uscat tot ce-au atins.
Ne dau cartele pentru libertate,
Şi sting ce nici furtunile n-au stins.

Greu încercată, maica noastră ţară,
Sunt emigrantul refulat şi trist,
Ce s-a decis din tine să dispară,
Pentru anonimatul conformist.

La ce au fost acestea, toate bune?
De ce v-am mai mişcat, compatrioţi?
Când ce-i valoare, e deşertăciune,
Şi-i sunt administratori vechii hoţi?

Tu, Doamne, mi-ai dat carnea, şi nu piatra.
Simt patria plângând în carnea mea,
Când e urmat, să vaccineze vatra,
Un prost tembel, de un deştept lichea.

Inteligenţa ta şi azi se vinde.
Cu mult, cu mult sub cel mai jalnic preţ,
Să aibă noii tăi burghezi merinde
Şi fiara zilei elegant coteţ.

Dacă la asta duse-ntreaga luptă,
Mă scuz de toată zbaterea-n zadar,
C-un toc vulgar şi c-o peniţă ruptă
M-apuc sa scriu pasteluri la ziar.

De la prezidii şi de pretutindeni
Pe totdeauna rog să fiu exclus,
Îmi cumpăr, conştiinţei mele, pinteni
Şi-nvăţ să fiu tălmaci româno-rus.

Sunaţi întruna, telefoane scurte,
Tăiaţi-mi dreptul de-a vă întreba,
Măcar c-am fost numit poet de curte;
De astăzi sunt un critic de saltea.

Dar nu ştii tu că eşti ameninţată
Și generalii tăi sunt laşi, sînt slabi ?
O, una pot şi cei pitici să-i bată
Pe noii muşatini şi basarabi.

Degeaba e aşa tot ce aşa e,
Când oamenii se urmăresc fidel
Prea mulţi cu lacrimi de săraci se laie
Şi gura-şi şterg cu falduri de drapel.

Mă simt ridicol, stâpânit de teama
Că, apărându-ți dreptul, par suspect,
Să fie-n veci nefericită mama
De-am să mai fiu în lupte subiect.

Las totul să se-ntâmple de la sine;
Poţi să mă răstigneşti şi să mă ari,
Voi emigra tot mai adânc în tine,
Vânat de trădători şi de barbari.

Nu se mai poate, trec spre bătrâneţe,
Şi-n loc de mine însumi să profit,
Eu îi învăţ pe cei ce-or să mă-nveţe
Către final cum trebuia trăit.

Întruna tracasat, mereu în priză,
Jertfindu-mă de drag de ideal,
Măcar dac-aş picta o Mona Lisă
Hlizită-n felul caricatural.

La mine vin cei urmăriţi de jale
Şi-mi poruncesc întruna ajutor,
Sunt servitorul crizei generale,
Ghişeu deschis durerii tuturor.

Drept cap mă iau, de mi se-ncrediţează?
Eu însumi jalea mea n-am cui s-o-nchin,
Că mintea toată noaptea-mi arde trează
Şi capul meu îmi pare-un cap străin.

Puteam să fi rămas poetul-greier,
Să cânt docil în stilul lăutar,
Dar ţara mi-am purtat-o blând în creier,
Sub fruntea ca o piatră de hotar.

Nimic din tot ce-am spus nu neg, aşa e,
Dar voi tăcea tot ce-am avut de spus,
Voi fi rebel la mine în odaie,
Şi-n rest voi fi un conformist supus.

Nu-i mare pierdere un om, ştiu bine.
Dar acest om în limitarea sa
A fost fanaticul fără ruşine
Ce însuşi nu credea că va ceda.

Îmi cer iertare pentru toate-acestea,
Şi-ngenunchind în templul colectiv,
Vă dau asigurarea, nu doar vestea,
Că voi tăcea mereu, fără motiv.

Zdrobiţi-vă în ranguri şi-n mizerii,
Turnaţi-vă atent şi reciproc,
Nemaiiubind, n-am cum să mă mai sperii.
Nici cum să mă feresc de nenoroc.

Strângere de mână şi plânsu-mi,
Ia strigă suferinţa tuturor.
Dar tac şi emigrez în mine însumi
Și-aştept să treacă veacul şi să mor.

Rezumat extins la poezia Prea răul simptom de Adrian Păunescu

„Prea răul simptom” este o poezie scrisă de Adrian Păunescu, care își îndeamnă cititorii să se trezească și să ia atitudine împotriva nedreptăților și a corupției din societate. Poezia este compusă din trei strofe și este scrisă într-un stil poetic puternic și expresiv.

În prima strofă, autorul descrie o lume plină de nedreptăți și de corupție, unde oamenii trăiesc în sărăcie și suferință, iar puterea și bogăția sunt monopolizate de câțiva privilegiați. El sugerează că această lume este într-o stare de conflict și că nedreptatea este răspândită pretutindeni.

În a doua strofă, Păunescu își exprimă dezgustul față de această situație și își îndeamnă cititorii să ia atitudine împotriva nedreptăților. El subliniază importanța de a fi conștienți de propria putere și de a lupta împotriva inegalității și a nedreptății. El sugerează că oamenii trebuie să se mobilizeze și să își unească forțele pentru a schimba lumea în bine.

În ultima strofă, autorul încheie poezia cu un mesaj puternic de determinare și de speranță. El afirmă că oamenii au puterea de a schimba lumea și că trebuie să lupte pentru a înlătura nedreptatea și corupția. El subliniază că acesta este momentul de a acționa și că nu trebuie să mai așteptăm, ci să ne mobilizăm pentru a face schimbări.

În concluzie, poezia „Prea răul simptom” de Adrian Păunescu este o chemare puternică la acțiune împotriva nedreptăților și a corupției din societate. Prin intermediul unui limbaj poetic expresiv și puternic, autorul reușește să transmită mesajul puternic despre importanța de a lua atitudine împotriva nedreptăților și de a lupta pentru a schimba lumea în bine. Poezia este un apel la mobilizare și la acțiune, care își propune să inspire cititorii să ia atitudine împotriva injustiției și să lupte pentru un viitor mai bun.

Un fapt interesant despre poezia „Prea răul simptom” este că aceasta a fost scrisă în anii ’70, într-o perioadă în care România se afla sub regimul comunist și în care tema luptei împotriva nedreptății și a corupției era una sensibilă și riscantă.