„Povestea unui om leneş” de Ion Creangă este o poveste populară tradițională în cultura românească și a fost transmisă oral de-a lungul generațiilor. Povestea a fost adaptată în multe forme de artă, inclusiv în teatru, film și animație, iar personajul principal, Ştefan, a devenit un simbol al lenei și al nemulțumirii.
Această poveste transmite învățăminte valoroase despre importanța muncii și a productivității, precum și despre importanța schimbării modului de gândire și a dezvoltării unei atitudini pozitive față de viață.
De asemenea, această poveste este un exemplu de umor și înțelepciune populară, fiind apreciată de adulți și copii deopotrivă. Prin urmare, această poveste continuă să fie relevantă și populară în cultura românească și în alte culturi din întreaga lume.
Cică era odată într-un sat un om grozav de leneş; de leneş ce era nici îmbucătura din gură nu şi-o mesteca. Şi satul, văzând că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărî să-l spânzure pentru a nu mai da pildă de lenevire şi altora. Şi aşa se aleg vreo doi oameni din sat şi se duc la casa leneşului, îl umflă pe sus, îl pun într-un car cu boi, ca pe un butuc nesimţitoriu, şi hai cu dânsul la locul de spânzurătoare.
Aşa era pe vremea aceea.
Pe drum se întâlnesc ei cu o trăsură în care era o cucoană. Cucoana, văzând în carul cel cu boi un om care seamănă a fi bolnav, întreabă cu milă pe cei doi ţărani, zicând:
– Oameni buni! Se vede că omul cel din car e bolnav, sărmanul, şi-l duceţi la vro doftoroaie undeva, să se caute.
– Ba nu, cucoană – răspunse unul dintre ţărani – să ierte cinstită faţa dumnevoastră, dar aista e un leneş care nu credem să mai fi având păreche pe lume, şi-l ducem la spânzurătoare, ca să curăţim satul de-un trândav.
– Alei, oameni buni! zise cucoana, înfiorându-se. Păcat, sărmanul, să moară ca un câne fărădelege! Mai bine duceţi-l la moşie la mine; iacătă curtea pe costişa ceea. Eu am acolo un hambar plin cu posmagi, ia aşa pentru împrejurări grele, Doamne fereşte! A mânca la posmagi şi a trăi şi el pe lângă casa mea, că doar ştiu că nu m-a mai pierde Dumnezeu pentr-o bucăţică de pâne. Dă, suntem datori a ne ajuta unii pe alţii.
– I-auzi, măi leneşule, ce spune cucoana: că te-a pune la coteţ, într-un hambar cu posmagi, zise unul dintre săteni. Iaca peste ce noroc ai dat, bată-te întunericul să te bată, urâciunea oamenilor! Sai degrabă din car şi mulţămeşte cucoanei că te-a scăpat de la moarte şi-ai dat peste belşug, luându-te sub aripa dumisale. Noi gândeam să-ţi dăm sopon şi frânghie. Iar cucoana, cu bunătatea dumisale, îţi dă adăpost şi posmagi; să tot trăieşti, să nu mai mori! Să-şi puie cineva obrazul pentru unul ca tine şi să te hrănească ca pe un trântor, mare minune-i şi asta! Dar tot de noroc să se plângă cineva. Bine-a mai zis, cine-a zis, că boii ara şi caii manâncă. Hai, dă răspuns cucoanei, ori aşa, că n-are vreme de stat la vorbă cu noi.
– Da muieţi-s posmagii? zise atunci leneşul cu jumătate de gură, fără să se cârnească din loc.
– Ce-a zis? întrebă cucoana pe săteni.
– Ce să zică, milostivă cucoană, răspunde unul. Ia întreabă că muieţi-s posmagii?
– Vai de mine şi de mine – zise cucoana cu mirare – încă asta n-am auzit! Dar el nu poate să şi-i moaie?
– Auzi, măi leneşule: te prinzi să moi posmagii singur, ori ba?
– Ba, răspunse leneşul. Trageţi mai bine tot înainte! Ce mai atâta grijă pentru astă pustie de gură!
Atunci unul dintre săteni zise cucoanei:
– Bunătatea dumneavoastră, milostivă cucoană, dar degeaba mai voiţi a strica orzul pe gâşte. Vedeţi bine că nu-l duceam noi la spânzurătoare numai aşa de flori de cuc, să-i luăm năravul. Cum chitiţi? Un sat întreg n-ar fi pus oare mână de la mână, ca să poată face dintr-însul ceva? Dar ai pe cine ajuta? Doar lenea-i împărăteasă mare, ce-ţi baţi capul!
Cucoana atunci, cu toată bunăvoinţa ce avea, se lehămeteşte şi de binefacere şi de tot, zicând:
– Oameni buni, faceţi dar cum v-a lumina Dumnezeu!
Iar sătenii duc pe leneş la locul cuvenit, şi-i fac feliul.
Şi iacă aşa au scăpat şi leneşul acela de săteni şi sătenii aceia de dânsul.
Mai poftească de acum şi alţi leneşi în satul acela, dacă le dă mâna şi-i ţine cureaua.
Ş-am încălecat pe-o şea, şi v-am spus povestea aşa.
Rezumat extins la povestea Povestea unui om leneş de Ion Creangă
„Povestea unui om leneș” este o poveste scrisă de Ion Creangă despre un om leneș numit Ştefan care își petrece timpul făcând nimic și fiind nemulțumit de propria sa situație. În cele din urmă, Ştefan este forțat să-și schimbe modul de gândire și să devină un om muncitor și productiv.
Povestea începe cu prezentarea lui Ştefan, un om leneș care nu face altceva decât să doarmă și să se plângă că nu are nimic de făcut. El se plânge de faptul că este sărac și că viața nu i-a oferit nimic, dar nu face nimic pentru a-și schimba situația. Într-o zi, însă, Ştefan este rugat să ia împrumut o căruță și un cal pentru a ajuta un vecin să își transporte marfa.
Ştefan este reticent la început, dar acceptă să ajute vecinul său. În timp ce merge cu căruța, el își dă seama că munca nu este atât de grea cum se aștepta și că ar putea să câștige bani prin munca sa. El începe să căută lucruri pe care le poate face pentru a câștiga bani și își schimbă modul de gândire.
Ştefan își găsește o slujbă și începe să câștige bani, iar viața sa se schimbă în mod pozitiv. El începe să se simtă mai bine despre el însuși și își dezvoltă o atitudine pozitivă față de viață. În cele din urmă, Ştefan își dă seama că lenea sa a fost cauza multor probleme și își promite că va fi întotdeauna un om muncitor și productiv.
Povestea „Povestea unui om leneș” transmite multe învățăminte, cum ar fi importanța muncii și a productivității, precum și importanța schimbării modului de gândire și a dezvoltării unei atitudini pozitive față de viață. Această poveste este un exemplu de umor și înțelepciune populară și este apreciată de adulți și copii deopotrivă. De asemenea, povestea subliniază importanța luării responsabilității pentru propria viață și pentru propria fericire.
Informație adițională despre Ion Creangă
Ion Creangă a fost un scriitor, dascăl și diacon român. Figură principală a literaturii române din secolul al XIX-lea, este cunoscut pentru autobiografia Amintiri din copilărie, precum și pentru nuvelele și povestirile sale. Principala contribuție a lui Creangă la literatura fantastică și pentru copii include narațiuni structurate în jurul unor protagoniști eponimi (Ivan Turbincă, Dănilă Prepeleac, Stan Pățitul), precum și basme ce pictează tabloul valorilor autohtone (Povestea porcului, Capra cu trei iezi, Soacra cu trei nurori, Fata babei și fata moșneagului). Considerate pe scară largă drept capodopere ale limbii și umorului românesc, scrierile sale ocupă o poziție de mijloc între o culegere din surse folclorice și o contribuție originală la un realism literar de inspirație rurală.
Vezi pagina Wikipedia a autorului Ion Creanga.
