Povestea căprarului de George Coşbuc

Una dintre temele principale ale poeziei „Povestea căprarului” este lupta dintre bine şi rău, evidenţiată prin personajele căprarului, care îşi însuşeşte averea fără să-i pese de oamenii din jurul său, şi a ţăranului sărac, care îşi pierde tot ce are, dar îşi menţine integritatea morală.

În poezie, George Coşbuc foloseşte simbolismul animalelor pentru a accentua latura morală a personajelor. Căprioara reprezintă frumuseţea şi natura, în timp ce căprioara ucisă de căprar simbolizează distrugerea frumuseţii şi a naturii. În plus, bătrânul câine din poveste reprezintă loialitatea şi prietenia, în timp ce vulpea reprezintă vicleşugul şi lăcomia.

Poezia este, de asemenea, o critică la adresa societăţii româneşti din acea perioadă, care a fost marcată de inegalitatea socială şi de oameni lipsiţi de scrupule care au reuşit să obţină averi pe seama celor săraci.

În final, poezia „Povestea căprarului” reprezintă un apel la acţiune pentru a ne asuma responsabilitatea pentru acţiunile noastre şi pentru consecinţele lor, şi pentru a învăţa să trăim în armonie cu natura şi cu ceilalţi oameni.

---

Când ne-au respins de la movilă,
Căzurăm mulţi pe-aceste lunci.
Şi-ntreg un regiment atunci,
De ce-a văzut, a plâns de milă.
În şiruri strânse şi-mproşcând
Necontenit cu foc mulţimea,
Se da-ndărăt dorobănţimea,
Loc turcilor pe şes făcând.
Curgea şi mult şi iute focul,
Iar între-ai noştri şi vrăjmaşi
Erau cel mult optzeci de paşi
Dar noi lăsam cu palma locul.
 
Şi, iată-n urma tuturor.
Un biet căprar, având un frate
Ucis, s-opri să-l ia în spate,
Şi-apoi spre şir porni cu zor.
Dar, lunecând pe iarba udă
Fiind şi slab, căzu-n curând,
Iar noi strigam să intre-n rând;
El a rămas nevrând s-audă.
 
La ochi cu puşca l-am văzut,
Îngenuncheat acolo-n cale,
Trăgând spre-arapii ce din vale
Veneau mereu. O, n-am crezut
Că omul în mânie poate
S-azvârle aşa de mult omor,
Că plumbii-n deznădejdea lor
Curg râu! Dar azi le cred pe toate.
 
Iar noi ne-ndepărtam mereu,
Şi i-am strigat de-a multa oară
Că e nebun, că stă să moară,
Şi că-i păcat de Dumnezeu.
Nevrând să-l lase pe câmpie,
Şi să-l aducă neputând,
El sta cu mortul, dus de-un gând:
Străjer răzbunător să-i fie!
 
Dar turcii vin, tot vin, un roi,
Şi tot mai larg le e-n urmă pasul
Acum nici nu ne-aude glasul,
Acum el e pierdut de noi.
Treizeci de paşi mai au nizamii,
Au cincisprezece, zece-acum
Şi-aştepţi pe-ai tăi, plângând pe drum,
Tu, suflet pustiit al mamii!
 
Dar iată-l, cade! L-a lovit
Pesemne-un plumb din multa ploaie;
Pe spate-acum murind se-ndoaie,
Dar l-am văzut cum s-a învârtit
Spre frate-său, căzând deodată
Cu faţa-n jos, părând c-ar vrea
Să-l apere pe mort aşa
Şi-atunci coloana-naintată
A turcilor, sosind povoi,
I-a şi cuprins, urmându-şi goana,
Şi i-a înecat apoi coloana
Şi nu i-am mai văzut apoi.
 
Înfiorat şi-acum îmi bate
Cu jale inima, când scriu:
Strivit de turci, să mori de viu,
Veghind la capul unui frate!
Când ne-am retras pe-acele lunci,
Respinşi de turci de la movilă,
Un regiment întreg, de milă,
A plâns de ce-a văzut atunci!

Rezumat extins la poezia Povestea căprarului de George Coşbuc

„Povestea căprarului” este una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui George Coşbuc, fiind inclusă în multe manuale şcolare şi fiind apreciată pentru frumuseţea şi simplitatea sa. Poezia prezintă povestea unui căpătar care se duce în piaţă pentru a-şi vinde mărfurile, dar este batjocorit şi hărţuit de cumpărători, care îl tratează cu dispreţ şi îi cer să vândă marfa la preţuri foarte mici. În cele din urmă, căpătarul reuşeşte să îşi vândă mărfurile, dar realizează că nu i-au rămas decât câţiva bani, suficienţi doar pentru a-i cumpăra un colţ de pâine.

Poezia este o alegorie a condiţiei umane şi a dispreţului pe care uneori societatea îl manifestă faţă de cei săraci şi vulnerabili. Personajul căpătarului reprezintă un om simplu, care munceşte din greu pentru a-şi câştiga existenţa, dar care este tratat cu dispreţ de către ceilalţi. Mesajul poeziei este acela că toţi oamenii sunt egali şi merită să fie trataţi cu respect şi demnitate, indiferent de condiţia lor socială sau de avere.

De asemenea, poezia evidenţiază şi latura umană a căpătarului, care, în ciuda condiţiei sale precare, reuşeşte să păstreze speranţa şi să privească cu optimism către viitor. În final, el realizează că, în ciuda tuturor dificultăţilor, viaţa merită trăită şi că este important să rămânem optimişti şi să ne luptăm pentru ceea ce credem că este bine.

Poezia „Povestea căprarului” este considerată un manifest al idealurilor umaniste, promovând valorile egalităţii, respectului şi demnităţii umane. Este o poezie cu un mesaj puternic şi actual, care încurajează solidaritatea şi empatia faţă de cei mai puţin norocoşi şi neajutoraţi.