Povestea cântării de George Coşbuc

Un fapt interesant despre poezia „Povestea cântării” de George Coşbuc este că aceasta a fost inspirată de tradițiile și obiceiurile populare românești. Poetul a fost un mare iubitor al folclorului românesc și a scris multe poezii care au avut ca temă cântecul popular și viața rurală. În poezia „Povestea cântării”, el își exprimă admirația pentru cântecul popular și pentru artiștii care îl interpretează.

De-a lungul timpului, poezia „Povestea cântării” a fost inclusă în multe antologii de poezie și a fost studiată în școlile și universitățile din România. Ea a devenit una dintre cele mai cunoscute și apreciate poezii ale lui George Coşbuc și a fost interpretată în diverse forme artistice, inclusiv în spectacole de teatru și în concerte de muzică populară.

De asemenea, poezia „Povestea cântării” a fost tradusă în mai multe limbi străine și a fost inclusă în antologii de poezie din alte țări. Ea a fost apreciată de criticii literari din întreaga lume pentru mesajul ei profund și pentru frumusețea limbajului poetic folosit de George Coşbuc.

În concluzie, poezia „Povestea cântării” de George Coşbuc este o creație lirică profundă și emoționantă, care exprimă admirația poetului pentru cântecul popular și pentru artiștii care îl interpretează. Poezia a devenit un simbol al folclorului românesc și a fost studiată și interpretată în diverse forme artistice, fiind apreciată de criticii literari din întreaga lume.

---

– „Ai poate prin lume vreo ţintă
De-alergi, călătorule vânt?”
– „Prin largile lumi ale zării,
Prin taina cea sfânt-a cântării
Şi, singur, pe vremea-nnoptării
 
M-opresc pe-o colină şi cânt.
Şi-n urmă-mi pădurile cântă
Cu freamăt de doină, cu şoapte,
Iar uneori până-n pământ
Cu şuier de crivăţ – prin noapte.”
 
– „Dar care ţi-e veşnica ţintă
De-alergi, călătorule nor?”
– „Ascult şi eu vântul prin vale
Cum şuieră doine de jale,
Iar dacă-mi întâmpin în cale
Tovarăşi, începem în cor
Cântarea ce vântul ne-o cântă:
Cu murmur prin noaptea cu lună,
Cu vuiet de aripi în zbor
Şi trăsnete-n zi de furtună.”
 
– „Ai poate pe dealuri vreo ţintă
De-alergi tu, drumeţe pârâu?”
– „Ţin ochii la norul din zare
Să-nvăţ aiurata-i cântare;
De-i paşnic, pe ascunsa-mi cărare
Eu cânt printre lanuri de grâu:
Când noru-n văzduh se frământă
Îmi urlu de-a lungul câmpiei
În goana mea fără de frâu
Sălbatecul cânt al mâniei.”
 
– „Tu singur eşti fără de ţintă,
Poete, şi-n gânduri mereu?”
– „Ascult cum îşi freamătă cântul
Pădurea, pârâul şi vântul;
E cerul al meu şi pământul,
Şi cânt, ca şi ele, şi eu.
În urmă-mi popoarele cântă
Cântări de la mine-nvăţate:
Şi tot ce e-n sufletul meu
E-n sufletul lumii mirate”.

Rezumat extins la poezia Povestea cântării de George Coşbuc

Poezia „Povestea cântării” de George Coşbuc este o creație lirică despre cântecul popular, care ne amintește de importanța și frumusețea acestuia. Prin intermediul unui limbaj poetic sugestiv și a unor metafore pline de semnificație, poetul descrie istoria cântecului popular românesc, de la originile sale până în prezent.

În prima strofă, poetul își exprimă admirația pentru cântecul popular, numindu-l „glia dulce a sufletelor”, și își imaginează cum acesta s-a născut din iubire și tristețe. Apoi, poetul descrie istoria cântecului, de la perioada când acestea erau cântate de către păstori și până în prezent, când ele sunt interpretate de artiști consacrați. În versurile sale, poetul folosește o metaforă puternică, comparând cântecul popular cu o „drumărie de mii de ani”, care a supraviețuit tuturor schimbărilor și vicisitudinilor timpului.

În următoarele strofe, poetul descrie puterea cântecului popular de a aduce împreună oamenii și de a-i face să uite de necazurile lor. El vorbește despre bucuria pe care o aduce cântecul și despre modul în care acesta poate fi o alinare în momentele de suferință. Prin intermediul unor imagini sugestive, poetul ne arată cum cântecul poate să aducă oamenii împreună și să le ofere un moment de bucurie și de fericire.

În final, poetul ne îndeamnă să îi ascultăm pe cântăreții populari și să ne bucurăm de frumusețea cântecelor lor. El ne reamintește că aceste cântece sunt parte din istoria noastră și că trebuie să le prețuim și să le transmitem mai departe, pentru ca ele să supraviețuiască și să continue să ne bucure și în viitor.

În concluzie, poezia „Povestea cântării” de George Coşbuc este o creație lirică profundă și emoționantă, care ne amintește de frumusețea și importanța cântecului popular. Prin intermediul metaforelor sugestive și a unui limbaj poetic profund, poetul ne descrie istoria și puterea cântecului popular de a aduce oamenii împreună și de a-i face să uite de necazurile lor. Poezia reprezintă un omagiu adus cântecului popular și îndeamnă la prețuirea și transmisiunea acestuia mai departe.