Plugul blestemat de Vasile Alecsandri

„Pulgul blestemat” este una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui Vasile Alecsandri, fiind o satiră socială și politică a epocii sale. Aceasta prezintă povestea unui fermier care, în urma unui blestem al bunicului său, se luptă cu plugul său pentru a cultiva pământul arid.

Poezia este o metaforă pentru starea țăranilor din acea perioadă, care erau asupriți de proprietarii de pământ și de autoritățile corupte. Este scrisă într-un stil popular și plin de umor, dar conține și mesaje puternice despre injustiție și lupta pentru dreptate.

„Pulgul blestemat” a fost publicată pentru prima dată în anul 1864 și a fost o critică aspră a situației politice și sociale din acea perioadă. Deși a fost scrisă acum mai bine de un secol și jumătate, poezia este încă relevantă în societatea modernă și este adesea citată în discuțiile despre problemele țăranilor și a celor mai puțin privilegiați din societate.

Vecină cu moşia bogată şi domnească
Se-ntinde o câmpie mănoasă, răzeşească,
Pe care o pândeşte avanul domnitor
Cu poftă nesăţioasă, cu ochi adunător.
El vrea ca să-şi cârpească hlamida aurită
Cu zdreanţa sărăcimii de veacuri moştenită.
Dar nu vrea răzeşimea să-i vândă-al său ogor,
Căci e legat prin sânge pământul de popor.
Nu vrea? răcneşte vodă… Prostimea înteţită
Ridică azi din ţărnă fiinţa-i umilită
Şi îndrăzneşte a-şi pune voinţa-n faţa mea?
Să afle dar ce-i vrerea atunci când domnul vrea!”
 
A doua zi o ceată de mulţi neferi călare,
Înconjurând pe vodă, păşesc peste hotare,
Şi ca să tragă-o brazdă, aduc un mare plug,
Unealtă de răpire cu şase boi în jug…
Câmpia năvălită luceşte verde-n soare,
Dar un fior pătrunde în orice fir şi floare.
Şi via ciocârlie cântarea şi-a curmat,
Şi zarea se-nveleşte c-un nor întunecat.
 
Din capătul câmpiei începe plugul rece
Să tragă brazda neagră pe locul unde trece
Şi pajiştea atinsă geme ne-ncetat
De-a fi-njumătăţită prin fierul blestemat.
Văzduhul se răsună de strigăte de ură
Şi plugul lasă-n urmă-i în verdea bătătură
O rană lungă, largă, din care amărât
Se-nalţă în cer blestemul pământului răpit.
 
Şi tot înaintează plugarii… când deodată
O falnică româncă în cale se arată,
Frumoasă, tristă, naltă, pe frunte cu ştergar
Şi c-un pruncuţ la sânu-i, păşind măreţ şi rar.
Ea vine şi în faţă cu boii se opreşte,
Din ochi aruncă fulgeri, apoi aşa grăieşte:
Vrei să ne prăzi tu, vodă, avutul strămoşesc?
A! dacă nu ai teamă de trăsnetul ceresc,
Na! zi să treacă plugul pe-al meu copil din faşă,
Ca să rămână-n lume pomină ucigaşă.
Ea zice şi depune odoru-i lângă boi.
Minune! Cei din frunte, plăvanii amândoi,
Cu ochi plini de blândeţe pe dânsul capul pleacă,
Îl miroase; el râde şi ei nu vor să treacă.
 
În lături! strigă vodă, şi glasu-i răguşit
Se pare de păcatu-i în piept înăduşit.
Iar falnica româncă pe sânu-i alb cruceşte
A sale braţe albe, obrazu-şi dezveleşte
Ş-adaugă în glas tare: Mai bine mort de mic
Decât s-ajungă în lume prin tine un calic.
Da! trage brazda, fiară, şi-ngroapă laolaltă,
Alăture cu pruncul, mândria ta înaltă!
Năprasnic atunci vodă c-un bici cumplit de foc
Loveşte-n boi să-i mâne, dar boii stau pe loc
Ş-acoperă copilul cu-o caldă înfăşare
Prin aburii ce ies din deasa lor suflare.
Şi ciocârlia-ncepe cântările a-şi urma,
Şi mama în uimire începe-a lăcrima.
 
Muiere! strigă vodă turbat, schimbat în fiară.
Pieri deci şi tu pe brazdă, şi ţâncul fraged piară!
Nebun, el se repede, dar n-a făcut doi paşi,
Şi iată că tufarii se mişcă a vrăjmaşi.
Şi iată că s-aude un glas de răzbunare,
Şi iată că se vede o gloată-n fuga mare
Venind cum vine zmeul pe aripă de vânt,
Cu-o falcă sus în ceruri şi alta pe pământ.
Răzeşii sunt, răzeşii! Fugiţi, pieriţi cu toţii.
Păcatul vă ajunge, neferi şi domni, voi, hoţii!
Răzeşii în urgie s-apropie de voi
Ca să vă puie-n juguri, să daţi plugul înapoi.
…………….
Dispar în clipă hoţii, şi zarea se deschide,
Şi gloata strigă: Oarba! şi copilaşul râde.

Rezumat extins la poezia Plugul blestemat de Vasile Alecsandri

„Pulgul blestemat” este o poezie scrisă de Vasile Alecsandri, care surprinde o temă comună literaturii române – blestemul. Poezia începe cu descrierea unei zile obișnuite de muncă la câmp, în care plugul este principalul instrument de lucru. Personajul principal, un țăran, își plânge soarta și își exprimă nemulțumirea față de muncă și viața sa grea.

În a doua parte a poeziei, apare o schimbare bruscă de ton. Țăranul blestemă plugul și munca sa istovitoare, iar blestemul pare să aibă efecte miraculoase. În această secțiune, poetul folosește o imagine puternică a naturii, sugerând o legătură strânsă între om și mediul înconjurător. În cele din urmă, țăranul își dă seama de gravitatea blestemului său și încearcă să îl anuleze, dar este prea târziu.

În ultima parte a poeziei, poetul descrie modul în care blestemul se răspândește în întreaga comunitate, aducând haos și distrugere. Poezia sugerează că blestemul poate avea consecințe grave și că trebuie să fim atenți la ceea ce spunem și facem. „Plugul blestemat” este o poezie profundă, care tratează teme importante, cum ar fi munca, puterea cuvintelor și consecințele lor.