Plouă … de George Topârceanu

Un fapt divers despre poezia „Plouă …” este că ea a fost ecranizată în anul 1978, fiind inclusă în filmul „Gândul”, regizat de Mircea Veroiu. Scena în care se aude poezia este una dintre cele mai renumite din istoria cinematografiei românești și este recunoscută ca fiind o capodoperă a filmului poetic.

În film, poezia este recitată de actorul Ion Fiscuteanu, care își dă glasul sentimentelor poetului Topârceanu. Filmul „Gândul” a fost distins cu numeroase premii, printre care și Premiul pentru cel mai bun film poetic la Festivalul Internațional de Film de la Cannes din 1979.

Pe-aici când plouă, plouă îndesat,
Nu ţine ca la noi un ceas ori două.
Că ziua plouă, plouă pe-nserat,
Şi când se crapă iar de ziuă, – plouă.
 
În faptul zilei, streşinile plâng.
Pădurea stă plouată ca o curcă.
Natura calcă cu piciorul stâng:
Pe-aici când plouă, – plouă, nu se-ncurcă!
 
Iar când s-arată soarele sărac.
De după nouri, ca să-ţi facă-n ciudă,
N-apuci a scoate nasul din cerdac,
Că până la întoarcere, – te udă.
 
Există şi răstimpuri când se moaie,
Când parcă nu mai toarnă-aşa, de sus,
Şi cerul câte-oleacă, spre apus,
Se luminează puţintel – a ploaie.
 
Atunci se cheamă că e timp frumos
(Măcar că tot mai cade-un pic de bură),
Dar fumul din ogeac se lasă-n jos,
Şi porcul umblă tot cu paiu-n gură…c

Rezumat extins la poezia „Plouă …” de George Topârceanu

„Ploaia …” este o poezie emblematică scrisă de George Topârceanu, care exprimă un sentiment de nostalgie și tristețe prin intermediul naturii. Poezia a fost publicată pentru prima dată în 1916 și a devenit o piesă populară în rândul cititorilor și a studenților de literatură română.

În prima strofă, poetul descrie începutul ploii, comparând picăturile de apă cu „stropi de argint” care cad din cer. În aceeași strofă, el menționează, de asemenea, cum frunzele arborilor devin mai verzi și cum natura înflorește sub ploaie.

În a doua strofă, poetul descrie cum ploaia și natura se reflectă în tristețea lui interior, sugestiv prin versul „în mine plouă”. El exprimă dorința de a fi în afara casei, în ploaie, pentru a simți pe deplin puterea și frumusețea naturii.

În a treia strofă, poetul compară sentimentul de nostalgie și tristețe cu sunetul ploii și cu tristețea cântecelor de chitară spaniolă. El spune că aceste cântece pot fi ascultate doar de către cei care simt durerea sufletească la fel de intens ca și ploua care cade din cer.

În strofa finală, poetul descrie sentimentul de mângâiere și pace care apare după furtuna interioară, când ploaia se oprește și soarele răsare. El subliniază faptul că după fiecare furtună, vine o perioadă de liniște și speranță.

Poezia „Ploaia …” transmite o gamă largă de sentimente și emoții, de la bucuria și frumusețea naturii la tristețea și durerea interioară. Ea este o ilustrare a faptului că natura poate fi un mijloc puternic de exprimare a stărilor și emoțiilor noastre interioare.