Plopii fără EL de Adrian Păunescu

Un fapt interesant despre poezia „Plopii fără EL” de Adrian Păunescu este că a fost scrisă inițial sub formă de cântec. Melodia a fost compusă de Horia Moculescu, iar versurile au fost scrise de Păunescu.

Cântecul a fost interpretat de formația „Phoenix” și a devenit foarte popular în România anilor ’70. De-a lungul timpului, „Plopii fără EL” a devenit una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui Adrian Păunescu și unul dintre cele mai iubite cântece din repertoriul muzical românesc.

---

Pe lînga plopii fara sot
Trec anii cu încetul
Si ei ar fi aproape toti
De n-ar lipsi poetul.
El nu a fost nici cînd era
Doar trecatoare copii
Împrejmuiau absenta sa
Si fara sot toti plopii.
La locul lor toti plopii sînt
Fosnind cu tot firescul
Dar n-au nici sens si nici cuvînt
Lipseste Eminescu.

Asa sîntem toti
Destinul ne-arata
Doar plopi fara sot
Cu sot niciodata.

Si primaria-i are-n stoc
Si-i numara într-una
Dar nu-i mai bate nenoroc
Si nu-i fosneste luna.
Nici primavara nu da sens
N-au vara, iarna, toamna
În jurul lor e-un gol imens
Ce Eminescu-nseamna.
Iubita e acum pamînt
Pe care-alearga mînjii
Sau a ajuns o frunza-n vînt
Într-unul dintre dînsii.

Mai bine nici sa nu-i vedeti
Sînt niste plute oarbe
Numai poetul din poeti
În cer îi reabsoarbe.
Bat cît mai trist un gînd din toti
Frunzisul vestejescu-l
Pe lînga plopii fara sot
Si fara Eminescu.

Rezumat extins la poezia Plopii fără EL de Adrian Păunescu

„Plopii fără EL” este una dintre cele mai cunoscute poezii scrise de Adrian Păunescu, publicată în anul 1975. Poemul este o meditație asupra pierderii și absenței unei persoane iubite și se concentrează pe durerea provocată de această pierdere.

În prima strofă, poetul descrie peisajul de toamnă, folosind imagini vizuale și auditive pentru a sugera melancolia și singurătatea. În mijlocul acestui peisaj, sunt plopii, copacii care simbolizează în mod tradițional tristețea și durerea.

În a doua strofă, poetul evocă absența persoanei iubite, notând că plopii „nu mai sunt ce-au fost odată” pentru că „el” nu mai este acolo să-i vadă. Această absență este simțită în întreaga natură înconjurătoare și în sufletul poetului.

În următoarele strofe, poetul continuă să evocă durerea provocată de pierderea persoanei iubite. El descrie cum simte că inima sa a fost „purtată” de persoana iubită, iar acum aceasta a fost luată de la el. Poetul se întreabă cum va mai putea să trăiască fără această persoană, pentru că aceasta era lumina care îi lumina întreaga existență.

În final, poetul își exprimă dorința de a fi împreună cu persoana iubită și de a-și recapăta lumina și bucuria vieții. El afirmă că, deși persoana iubită este plecată, ea va rămâne mereu în inima sa și că va continua să o iubească și să o păstreze în amintirea sa.

În ansamblu, „Plopii fără EL” este o poezie profund emoțională, care exprimă durerea și tristețea provocată de pierderea unei persoane iubite. Adrian Păunescu reușește să creeze o atmosferă melancolică și introspectivă, folosind imagini poetice puternice pentru a evoca durerea și absența. Poemul este, de asemenea, o meditație asupra importanței persoanelor iubite în viața noastră și a puterii lor de a ne lumina existența.