Pierdută maică de Adrian Păunescu

Adrian Păunescu a scris poezia „Pierdută maică” în 1977, fiind una dintre cele mai cunoscute și apreciate poezii ale sale. Această poezie reprezintă un omagiu adus mamei sale, care a murit când el avea doar 11 ani. De-a lungul timpului, această poezie a fost interpretată și de alți artiști, precum Maria Tănase și Margareta Pâslaru. De asemenea, aceasta a fost inclusă într-un album de muzică populară românească intitulat „Să cântăm cu dragoste”.

---

Am mai venit la tine, pierdută maică mare,
Să-ți facem poze multe, c-un aparat ciudat.
De-a cărui fulgerare, aşa cum ştii, se moare,
Icoana ta, măicuţă, deodată-a lăcrimat.

Că ţi-ai crescut copiii şi-au fost, cu toţii, şapte,
O săptămână-ntreagă, în fiecare zi,
Şi-acum te uiţi, măicuţă, de dincolo de noapte,
În cea din urmă vatră a patriei pustii.

Aceasta mi-e bunica. Acesta mi-e pământul,
În care, pe vecie, s-au prefăcut ai mei,
Cum i-aş trăda vreodată, cu fapta sau cuvântul?
Priviţi-i gura strânsă, priviţi-i ochii grei!

De-atâta timp prin viaţă alerg fără de tine
Şi nu mi se mai pare că pot să mai rezist,
Măicuţa mea bătrână, tu să m-ascunzi mai bine
Decât mă-ngroapă faptul că sunt, de ţară, trist.

Pe-aici, pe-afară, totul e fără rădăcină,
Copiii-n eprubetă se fac, fără părinţi,
Şi mama ni-i străină, şi ţara ni-i străină,
Şi-un doctor bun ne-ar spune că ne-am ieşit din minţi.

Mormântul tău atârnă de firele de iarbă
Şi poza ta atârnă la căpătâiul meu,
Măicuţa mea, pământul a început să fiarbă,
Tu spune-mi, în icoană, ce zice Dumnezeu?

Că te strigam ori maică, ori mumă, ori bunică,
Şi te strigam măicuţă, tu-mi răspundeai oricum.
Ce mari eram cu toţii şi rămăseseşi mică,
Şi-am dus un coş cu oase pe cel din urmă drum.

Când te privesc prin lacrimi, ai chipul unei azimi,
Când îmi aduc aminte, tu semeni cu Andrei,
Mi-e dor de tine, mamă, cu umbra ta mă reazimi
Şi ochii tăi, pierduto, mai plâng în ochii mei.

Când nu mai pot de milă şi-mi face rău durerea,
Când m-aş uita pe mine şi-n codri
aş pleca,
Când mi-aş lua adio, în drum spre nicăierea,
Eu mă gândesc la tine şi stau, măicuţa mea.

Şi dac-ar fi, din toate, atât să-mi mai rămâna,
Cât poza ta, aceasta, pe care-o port aici,
Aş apăra o ţară cât chipul de bătrână,
Cu harta cât conturul acestei poze mici.

Ţi-am scris, să-ţi dau adresa, s-o ştii pe dinafară,
Să-mi faci un semn, măicuţă, pe care îl aştept,
Când crezi că este vremea menită să se moară,
Să vin la tine-n iarbă, ca să mă strângi la piept.

Deocamdată, lasă-mi puterea unei lupte,
Uitând că între-ai noștri mai am de coborât,
Să-nfrunt agresiunea puterilor corupte,
De-ar fi să-mi fie țara cât chipul tău și-atât.

Eu știu că, pentru toate, tu, cea fără de prihană,
Ai și ajuns în ceruri, dar, când ne-auzi plângând,
Aflându-te cu Domnu-ntr-o singură icoană,
Tu roagă-l să se-ntoarcă spre noi, din când în când.

Rezumat extins la poezia Pierdută maică de Adrian Păunescu

„Pierdută maică” este o poezie scrisă de Adrian Păunescu, publicată în 1973. Poezia vorbește despre durerea unui fiu care a pierdut-o pe mama sa și îi aduce un omagiu.

În poezie, autorul descrie simbolistic durerea și tristețea prin elemente naturale, precum ploaia și furtuna. Fiuul își exprimă tristețea că mama sa a plecat și se întreabă retoric cum poate să meargă mai departe fără ea. Însă, el știe că trebuie să meargă înainte și să păstreze amintirea mamei sale prin a-i îndeplini dorințele și visele, deși îi va fi greu să meargă mai departe fără prezența și îndrumarea ei.

De asemenea, autorul își exprimă admirația față de mama sa și îi mulțumește pentru dragostea și îngrijirea pe care i le-a oferit. Prin intermediul versurilor, se poate observa puterea și influența mamei sale asupra sa, dar și pierderea profundă pe care a simțit-o când ea a plecat. Poezia se încheie cu un apel la Dumnezeu să aibă grijă de mama sa și să o odihnească în pace.

În ansamblu, poezia „Pierdută maică” este un omagiu adus mamei și o exprimare a durerei și tristeții pe care o simte fiul când își pierde mama. Autorul utilizează imagini puternice pentru a descrie această durere și îi exprimă gratitudinea și admirația față de mama sa.