Pestele pe brazda de Ioan Slavici

Povestea „Pestele pe brazda” a fost scrisă de Ioan Slavici și a fost publicată pentru prima dată în 1881 în ziarul „Foaia pentru minte, inimă și literatură”. Este o poveste despre un băiat sărac, pe nume Ghiță, care trăiește împreună cu mama sa și cu sora lui mai mică într-un sat din Muntenia. Într-o zi, Ghiță prinde un pește mare într-un pârâu din apropiere, dar este jefuit de pește de către un țăran bogat care trecea pe acolo. Furios, Ghiță decide să meargă la moșia bogatului și să-și recupereze peștele. În timpul călătoriei sale, Ghiță întâlnește un fermier bătrân care îl învață o lecție importantă despre viață și despre cum să-și folosească inteligența în loc de forță pentru a-și atinge obiectivele.

Povestea subliniază importanța învățăturii și a educației, precum și a importanței de a fi inventiv și de a găsi soluții creative la problemele vieții. De asemenea, subliniază importanța respectului și a generozității față de ceilalți și sugerează că aceste calități ne pot ajuta să obținem succesul și să fim fericiți. Povestea a fost adaptată în diverse forme de artă, inclusiv în teatru, film și televiziune, și a devenit o poveste iubită de cititori din întreaga lume.

---

A fost odata un mos si-o baba, si apoi a fost inca un mos si inca o baba, adeca de doua ori cate un mos si tot de doua ori cate o baba, cu totii impreuna doaua parechi de oameni batrani.
Mosul acela unul cu baba cea una erau oameni vechi de batrani, si inca intre ei n-a fost o vorba rea, ci traiau in pace si liniste; iara celalalt mos cu cealalta baba se certau pe toata ziua cate de trei ori: o data demineata, o data la pranz si o data la apusul soarelui; traiu adeca rau, decat cum mai rau nici nu se poate.
Intr-o ziua buna mosul celalalt se certa cu baba lui, faceau adeca foarte multa vorba rea si aspra si vai de-amar!
-Doamne! cat rau om e vecinul acesta al nostru; in toata ziua are vorbe cu muierea! grai mosul catra baba.
-Ba nu e rau, zau, acela! ii raspunse baba. Vecina e rea, pentru ca ea face galceava.
-Ba e mosul!
-Ba e baba!
-Ba e vecinul!
-Ba e vecina!
„Ba e!” … „Ba nu e!”. Scurta sa fie vorba: mosul se certa cu baba acum dintaia oara … Si multa vorba facura si mare suparare cazu pe capul lor.
-Stii tu ce? isi sfarsi baba vorbele. O muiere poate sa-si faca barbatul nebun numai daca vrea!

-Ce? – zace – chiar asa?! ii raspunde mosul plin de suparare. Mi-ar placea mie sa vad cine m-a face prea mine nebun daca eu sunt om intelept?!…
Dupa aceste vorbe, baba se culca, si mosul se culca, si apoi dormira; si-n crepetul zorilor d-a doaua zi, tocmai cand cocosii se spulberau mai tare, se trezira din somn, amandoi se trezita, atat mosul, cat si baba.
Mosul isi gati plugul, prinse boii la car si porni catra taria, ca sa si-o are.
-Tu, baba! grai el catra batrana cand iesi din curte, sa-mi aduci de mancare la pranz!
-Da! Da! raspunse baba.
Dupa acea, „hais, Oaches!”, „cea, Coarnes!”, mosul se duse.
Abia se departa mosul de acasa, baba, sireata precum sunt adeca muierile, mearse cu grabire la piata si cumpara trei pesti, unul mai frumos decat altul, care de care mai viu si mai harabor; duse dupa acea pestii acasa, ii aseza intr-o oala cu apa din raulet, ca nu cumva sa moara, si apoi astepta linistit pana ce va sta soarele la pranzul cel mare.

Apropiindu-se miazaziua, baba isi lua mancarile, gatite bine precum erau, si porni cu ele catra tarina, la mosul.
Ei, dar baba era baba; ea a luat si oala cu pestii cu sine. Cand baba ajunse la tarina, mosul era la un capat, iar ea intra pe celalalt, si cum mergea asa pe urma lui, ea arunca toti trei pestii, vii cum erau, pe brazda. Apoi ajunse la mosul, ii zise „buna ziua” si-si intinse mancarile pe pagiste. Iara mosul intoarse brazda, ca sa nu steie in loc pana ce baba-si va gati lucrul.
-Ho! stai! grai mosul incremenit de minunat ce se minuna cand vazu ca un peste – peste ca pestele – aieve si viu, se zvarcoleste pe brazda.
Apoi, dupa ce se mai dezmetici putintel:
-Mai muiere! grai catre baba – ian vina sa vezi ce nu s-a mai pomenit de cand e lumea!
-Ce e? intreaba baba, ca si cand nici n-ar sti ca ce e cum si pentru ce.
-Dar vina sa vezi! striga batranul nerabdator. Peste, peste ca pestele, pe brazda!
-Ei! ca pre mine nu ma faci nebuna! ii zise baba.
Mosul radica pestele si i-l arata; iara baba se minuna inca mai tare decat mosul.
Aflara al doilea, si mai tarziu, al treilea peste.
Mosul, saracul, ii parea ca nici nu vede bine cu ochii ci numai ii parea ce-i parea ca vede si prinde.
-Sa stii – zase el catra baba – ca acuma sfarsitul lumii n-are sa fie departe; asa lucru nu s-a mai auzat de cand e lumea si veacurile!
Baba facu din umeri si apoi zase si ea ca da, cam asa are sa fie.
Apoi mosul isi puse in gand ca dupa ce i s-a intamplat astazi minune in holda, sa nu are mai departe; trase boii la car, isi gusta merindea … si „hois, Coarnes!”, „cea Oaches!” … isi indrepta ruda catra casa.

Ajungand acasa, se puse la sfat cu baba, si dupa multa si indelungata voarba hotarara: mane sa cheme pe popa Biru, pre fatul bisericii Prescura, pre dascalul Punga-Goala, pre biraul Folticosu, impreuna cu alti oameni cinstiti din sat, ca sa li vina la pranz … si apoi baba sa li faca mancare gatita bine din pestii cei de minune, iara despre treaba pestilor sa nu li vorbeasca decat atunci cand ei vor fi gustat mancarea si o vor fi laudat-o de buna.
Vorba ramase voarba: mosul se bucura-nainte, dar bucuria babei avea sa urmeze mai apoi.
Intr-alta ziua, care era acum a treia, fiind santa dumineca si ziua lui D-zeu, mosul isi imbraca straiul de sarbatoare, se peria, isi lua batul in mana si mearsa la santa biserica, ca sa se roage lui D-zeu si sa-si cheme oamenii la pranz; iara baba ramase acasa, pentru ca sa grigeasca de masa.
Dupa biserica, adeca dupa ce parintele imparti nafura, mosul zise: „D-zeu primeasca!” catra oamenii sai, in frunte cu santul parinte, si apoi ii pofti, precum a fost vorba, la un scaun de odihna, la un pranz de mancare si la o voarba buna si prieteneasca. Oamenii ii multumira, primira cu bucurie … si apoi pornira cu totii catra casa batranului. Numai fatul bisericii fugi la preuteasa, ca sa-i spuna cum ca sa n-astepte pre popa cu pranzul.
Dara oamenii isi spargeau capetele si-si framantau mintile ca oare ce are sa fie,
pentru ce batranul asa, ca din senin, i-a poftit la casa si masa. Da’ li ferbea sufletul in rabdare.
Cand sosira la casa, batranul lasa ca sa intre parintele pe portita, apoi biraul cel foltico, duoa-acea dascalul cel subtire cu ceilalti oameni buni. Domnul casii trase usa dupa sane, adeca el era cel mai in urma, precum se cade si este datina ca la casa sa tot insul sa fie in coada.
Dar numai cand intrara pe prag li se facu, ce si cum li se facu, li se parea cum ca li scpaara ochii vazand ce vad sau li se parea ca vad.
Iara baba, baba mosului, muierea casii, asezata tocmai in pragul usii, cu capul cat o capita, cu ochii cat o ceapa, incinsa c-un stergar si nespalata si negrigita cum sunt adeca muierile inainte de a se fi frecat la ochi.
Mosului i se ridica musteata din dreapta-n sus, iara cea din stanga i se dordisa spre pamant, fata i se facu cam asa precum este chipul soarelui colea inspre seara, cand el se samte cu un picior in groapa, cu unul afara de ea; iara sprancenele i se incretara incat ti se parea ca vezi un nor greu ridicandu-se peste zorile vesele ale zalei de dimineata, el se facu adeca precum sunt barbatii cand vad cum ca treaba nu e precum ar trebui sa fie.
Baba feri din cale; mosul isi pofti oamenii in casa; oamenii intrara si apoi mosul iesi la baba, iara oamenii, ramasi singuri, stetera privind la altii precum priveste tiganul la paguba vecinului, ca si cand i-ar placea sa-si zica: „Oleu! ca urat ma fripsera!”
Cand se samti mosul singur cu baba, si baba singura cu mosul, mosul stete inaintea babei si privi la ea, iara baba stete inaintea mosului si privi la ea.
-Dar ce mi-ai adus oamenii acestia asupra capului?! se rasti baba.
-Dar nu ti-am poruncit eu ca s agatesti pestii pe pranz? se rasti mosul.
-Ce pestii pacatului?! intreba baba, facandu-se ca si cand nu stie nimic.
-Pestii ce i-am aflat pe brazda! zise mosul neastamparat.
-Pestii pe brazda?! Facu-mi santa cruce! Dar ai tu minte? Cine a mai vazut pesti pe brazda?! grai baba, facandu-si cruce si minunandu-se cam asa cum se minuna omul care s-a culcat seara in pat, apoi dimineata se trezeste intins pe pamant.
Nici nu e minune: pesti pe brazda nu e lucru numai iac-asa ca sa te poti uimi auzind de el.
-Iacata, mai, cu muierea asta! grai mosul. D-apoi ca si nu ai fost de fata cand i-am aflat.
-Pestii pe brazda! Ba! fereasca-ma D-zeu!
-Tu, muiere, tu ti-ai pierdut mintale!
-Ba tu, mosule, ai nebunit!
Apoi se facu voarba si oamenii se incaierara, si rau lucru era sa fie daca n-ar fi iesit parintele, si biraul, si dascalul cu ceilalti oameni, pentru ca sa vada ce e, cum si pentru ce.
-Auziti, parinte si jupane, birau si oameni buni si intelepti! grai baba catra cei ce ieseau din casa. S-a mai pomenit de cand e lumea ca pastele sa creasca pe brazda, in urma ferului de plug?!
-Sa fereasca! D-zeu! grai parintele, plin cu frica lui D-zeu. Este si pacat a gra si crede un lucru ca si acela…
-Auzi tu? zase baba catra mosul.
-Aceea nu se poate – grai biraul cel aspru la porunca – in pamant creste numai rodul lui D-zeu!
-Ai auzit acuma?! grai baba catra mosul.
-Pestii nu pot sa creasca decat in apa, grai dascalu, cel mai cu carte om din sat.
Ceilalti oameni detera din cap, zacand si ei „da! da!” cum ca pestele nu se afla pe brazda.
Ei! dar nici mosul nu putea sa lase ca sa-l faca capra. El a vazut cu ochii lui si i-a prins cu manele sale.
-Da – grai el – este minune si lucru nemaiauzat; a fost insa si baba de fata cand eu am aflat pestii, trei pesti vii si aieve, pe brazda proaspata, in calea ferului de plug.
Ca a fost, ca n-a fost, ca poate fi, ca poate fi, ca nu poate fi, oamenii se-nclestara-n vorbe. Mosul nu se lasa, baba-l tinea de vorba, popa da din umeri, biraul isif ace cruce, dascalul sta cu gura cascata si ceilalti oameni buni din sta se samt cuprinsi de fior, tocmai ca si cand ar fi cazut in groapa lupului. Si apoi, multi prosti nebunesc pre unul cu minte, septe habauci tgulbura o tara, nici buha nu crede ca ea e cu capul mare; cine striga foc, cela aduna oamenii-mpregiului sau: baba, popa, biraul, cu dascalul si cu ceilalti oameni buni n-avura incotro; ei detera din umeri si zisera ca zau aici nu e alta, mosul babei a nebunit, si-a perdut mintile, a intrat duhul necurat in el.
Dar mosul, om cu mintea-ntreaga, precum era el, nu putea sa se lase bajocorit.
Nu ramase dar alta decat ca sa duca pre batranul la biserica, pentru ca parintele sa citeasca rugaciunea cea mare asupra lui, sa-l stropeasca cu aiazma si sa scoata duhul necurat din el.
Hm! dar mosul nu se lasa, pentru ca mosul era om cu mintea la loc. Ce sa faca dara?! D-apoi ce sa faca! Ce putea sa faca! Il prinsera, il legara scurt si-l dusera … ca si pre nebuni adica.
Vecina vazu ce se-ntampla. Vecina spuse la cumanata, cumnata spuse la fina, fina spuse la sora, iara sora, buna de gura precum era, se puse-n crucea ulitelor si incepu sa bata toaca; batranul nici nu era scos din curte pana ce se si incaiera intregul sat dupa el, muierile cu copiii, babele cu furca, mosii cu capu-ntre urechi, toti, care de care-n feliul sau. Asa pornira spre santa biserica, si dupa ce pornira, mersera si dupa ce ajunsera intrara, s-asezara, popa isi puse patrafirul, lua cartea mare, ceti rugaciunea cea lunga, iara oamenii si copiii, babele si nevestele satului intreg ramasera privind cu mila la sarmanul de batran nebunit. Batranul, cand vazu ca n-are0ncotro, ca se samti ca si canele indesat cu capu-ntre stobori, nu se ticari nici el mai departe, ci lasa ca s afie precum se facea.
Dupa ce se linisti mosul si se ceti rugaciunea cea mare, oamenii pornira cu totii catra cas,a fiecare la coliba sa. Popa cu biraul, dascalul cu fatul si ceilalti oameni buni din sat luara pre batranul si-l dusera precum l-au fost adus.
Cand ajunsera la casa, intrara pe usa si sosira sub acoperis, stetera toti cu gura cascata si privind la lucrul lucrul ce vedeau: baba era chitita si curata, masa era-ntinsa si-ncarcata.
-Iaca pestii de pe brazda! grai baba catra mosul, acuma sa nu zici ca muierea nu-si poate nebuni barbatul!
-Ba poate zau ea pre un sta intreg, cu popa, cu birau cu tot! zase mosul impacat.
Iara popa si dacalul si fatul cu ceilalti oameni buni stetera privind unii la altii, precum priveste omul care se samte oparit cu apa rece si nu stie din care parte s-a varsat asupra lui. Si privira ana ce nu li spuse baba toata treaba cu pestii. Dupa acea se veselira, s-asezara la masa si se ospatara, precum se ospateaza adica omul flamand la masa vecinului sau.
Aceasta a fost, oamenii mei cei buni, povestea despre acea precum a nebunit o baba batrana pre un sat intreg si pentru ca sa stiti voi cum ca sa va feriti de babele batrane precum se fereste omul vinovat de nevestele bune de gura, vi s-a spus precum a fost si s-a intamplat si se povesteste din vremile batrane.

Rezumat extins la povestea Pestele pe brazda de Ioan Slavici

„Pestele pe brazdă” este o povestire scurtă scrisă de Ioan Slavici. Povestea îi are în centrul atenției pe doi frați, Pătru și Gheorghe, care sunt fermieri săraci. Într-o zi, Pătru prinde un pește mare și decide să îl păstreze pentru cinstea pe care urmează să o aibă cu vecinii săi. Cu toate acestea, peștele îi scapă din mână și se ascunde în brazda de pământ.

Gheorghe, care este considerat mai puțin priceput decât fratele său, reușește să-l prindă pe pește după ce îi ia în considerare sfaturile și metodele simple ale bunicului lor. Peștele se dovedește a fi fermecat și oferă fraților trei dorințe. Ei cer să aibă pământ bogat, animale sănătoase și sănătate bună.

Cu toate acestea, Gheorghe decide să renunțe la dorințele sale și să împartă tot ce a primit cu frații și cu vecinii lor. În cele din urmă, toți se bucură de bogăția și prosperitatea care a fost oferită de peștele fermecat.

Povestea subliniază importanța înțelepciunii și a generozității și critică invidia și egoismul. În plus, evidențiază ideea că ceea ce este cu adevărat valoros nu poate fi obținut prin forță sau bogăție, ci prin bunătatea și generozitatea față de ceilalți.

„Pestele pe brazdă” este o povestire populară care a fost adaptată în diverse forme de artă, inclusiv în teatru, film și televiziune.