Pe Tâmpa de George Coşbuc

Un fapt interesant despre poezia „Pe Tâmpa” de George Coşbuc este că acesta este unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite poeme despre Braşov și muntele Tâmpa. Poetul a reușit să captureze esența locului și să transmită această frumusețe în versurile sale, ceea ce a făcut ca poezia să fie foarte populară printre locuitorii orașului.

De asemenea, poezia a fost pusă în scenă de mai multe ori, fiind inclusă în diferite spectacole de teatru sau de poezie. În plus, „Pe Tâmpa” este una dintre poeziile cele mai citite și studiate în școli și licee din România, fiind considerată un exemplu clasic de poezie patriotică.

Un nor ivit de cătr-apus
Se urcă-n sus
Plutind încet spre miazănoapte
Iar umbra lui prin văi căzând
Acum întunecă pe rând
Livezi şi vii şi grâne coapte.
 
Văd drumuri albe-n zări senine,
La margini munţi, mai jos coline
Şi, ca pe-o pânză zugrăvit,
Oraşu-n vale-adânc sub mine.
E pace-n cer şi pe pământ;
Abia nestătătorul vânt
Venit de peste munţi, de-aiurea,
Tot spune ce din veci a spus –
Şi până-n văi, de-aici de sus,
Se zbate-ncet doinind pădurea.

Rezumat extins la poezia Pe Tâmpa de George Coşbuc

Poezia „Pe Tâmpa” de George Coşbuc este o descriere a muntelui Tâmpa din Braşov, considerat un simbol al oraşului. Prin intermediul versurilor, poetul își exprimă admirația față de frumusețea naturală a acestui loc și își exprimă dorința de a se întoarce în acest loc în continuare.

Poezia începe cu o descriere a aspectului fizic al muntelui Tâmpa, care se ridică măreț în fața orașului, împodobit cu păduri și munți înalți în jur. Poetul exprimă apoi dorința de a se întoarce pe munte și de a explora din nou pădurile, drumurile și văile care îl fac atât de frumos.

În continuare, Coşbuc descrie viața din jurul muntelui Tâmpa, oamenii care trăiesc acolo și animalele care umblă prin păduri. El remarcă că, deși oamenii din jurul muntelui au trăit mult timp în acel loc, încă sunt în stare să se bucure de frumusețea naturală a acestuia.

În final, poetul se gândește la trecerea timpului și la faptul că, cu toate că muntele Tâmpa rămâne același, oamenii care îl vizitează se schimbă mereu. Cu toate acestea, el își exprimă dorința de a se întoarce mereu la munte și de a se bucura de frumusețea sa atemporală.

În ansamblu, „Pe Tâmpa” este o poezie care exprimă admirația față de frumusețea naturală și față de viața simplă din jurul muntelui Tâmpa. Poetul reușește să creeze o imagine vividă a acestui loc și să transmită un sentiment puternic de dorință de a reveni mereu la el.