Pe drumul Plevnei de George Coşbuc

Un fapt interesant despre poezia „Pe drumul Plevnei” este că ea a fost pusă pe muzică și a devenit un cântec popular foarte popular în România. De-a lungul anilor, această poezie a fost interpretată de diferiți artiști și formații muzicale, iar versurile sale au răsunat în inimile multor români ca un simbol al curajului și al demnității naționale. De asemenea, poezia a fost tradusă în diverse limbi străine, astfel încât mesajul ei a ajuns la o audiență mult mai largă, contribuind la popularizarea culturii și a tradițiilor românești în întreaga lume.

Iar pe drumul care duce
de la Dunăre spre munte
Trec românii zi şi noapte
către Plevna, merg şi vin.
Vesele batalioane
Cu maiorii lor în frunte,
Şir de care cu provizii
Schilăviţi în haine crunte
Scârţâit şi chiu, şi tropot
Pe-acel drum de oameni plin.
 
Într-acest pestriţ amestec,
Scoborând pe dealuri, iată
Pe-un răzor s-oprise în cale
O bătrână şi gemea,
Cu desagii goi pe umeri,
Semn de-o cale-ndelungată.
Iar din văi, urcând alene
Se vedea venind o ceată
De drumeţi din ţara noastră
Şi s-opriră lângă ea.
 
Bună calea, zise unul,
Inima vă fie bună,
Oameni buni! Dar unde mergeţi?
De ne-ajută Dumnezeu,
Noi, la Plevna, maică dragă.
Tot la Plevna! Cum ne-adună!
Eu de-acolo viu. Băiatul
Mi-e în război acu de-o lună,
Şi m-am dus să-mi văd băiatul
Că-i la Plevna şi-i al meu.
 
Repede-mprejur se strânse
Ca prin farmec toată ceata
Ca să-ntrebe cum e Plevna?
Cum stau turcii-nchişi în ea?
Ce mai zice Carol-vodă,
Când o fi războiul gata?
Şi-mbătată de potopul
Întrebărilor ea, biata,
Îşi ştergea cu palma ochii
Şi plângând le tot spunea.
 
Dar în urmă, ei de grija
Nopţii, ca să nu-i apuce:
Să rămâi în pace, maică,
Să te vadă Domnul sfânt.
Şi grăbiţi se ridicară
Toţi de jos, făcându-şi cruce.
Ea, cu ochii plini de plânset,
Privea gloata cum se duce,
Şi-un pustiu simţi împrejuru-i
Şi-ntuneric pe pământ.
 
Stete aşa, mereu privindu-i
Şi deodată-n fuga mare
Ea porni la deal, cu strigăt
Să s-oprească ceata-n loc.
Când ajunse-abia trăgându-şi
Puţintica răsuflare:
Dragi creştini, voi unde mergeţi?
Aveţi milă şi-ndurare,
Eu mă-ntorc cu voi acolo
la băiatul meu, în foc!
 
Dar ai fost! La Plevna, maică,
Toate-acum îţi sunt ştiute,
Ţi-ai văzut şi tu băiatul,
Ce mai vrei să vezi acum?
Să te-ntorci, în sat acasă;
Ia-ţi toiagul tău şi du-te.
Noi suntem cu toţii tineri
Zor avem şi mergem iute,
Tu eşti slabă şi puţină
Şi e mult de mers pe drum.
 
Ea-şi întinse-atunci cu gemet
Mâinile, strigând cu jale:
Nu mă bateţi cu nevrerea,
Că vă bate Dumnezeu!
Voi fugi cu voi alături,
Şi de voi muri pe cale,
Tot atât! M-oi şti aproape
De băiat! În sat, acasă
E pustiu, că n-am pe nimeni!
Orice-o fi, mă duc şi eu!

Rezumat extins la poezia Pe drumul Plevnei de George Coşbuc

„Peleul drumul Plevnei” este o poezie a lui George Coșbuc, scrisă în 1902 și dedicată eroilor români care au luptat în Războiul de Independență al României (1877-1878) împotriva Imperiului Otoman. În această poezie, autorul descrie într-un mod vibrant și emotiv momentele de jertfă, curaj și patriotism ale soldaților români care au luptat în această bătălie.

Poezia începe cu o descriere a unei imagini a unui trup de cavalerie român în marș pe drumul Plevnei, care străbate câmpii, văi și munți, în timp ce un toren rece bate în ei. Ei sunt înarmați și curajoși, dornici să își apere țara și să își arate vitejia. În următoarele versuri, Coșbuc descrie în detaliu momentele grele ale bătăliei, cu luptele violente și sacrificiul eroic al soldaților români.

Autorul subliniază faptul că eroismul și sacrificiul acestor soldați nu au fost uitate, iar memoria lor a fost păstrată în timp prin construirea de monumente și prin serbările și ceremoniile de comemorare care au loc în fiecare an. Coșbuc face apel la români să nu uite niciodată sacrificiul acestor oameni și să își păstreze mereu demnitatea și patriotismul.

Poezia se încheie cu o referire la un steag care încă plutește la Plevna, o emblemă a curajului și a luptei eroice a soldaților români. Autorul subliniază faptul că acest steag nu a fost niciodată învins și că acest lucru arată faptul că spiritul și curajul soldaților români nu au putut fi niciodată învinși.

În concluzie, poezia „Pe drumul Plevnei” este o operă de referință a literaturii române, care a devenit un simbol al eroismului și al patriotismului românesc în Războiul de Independență. În plus, poezia a fost folosită ca sursă de inspirație pentru multe opere de artă și a fost interpretată în diverse moduri de către actori și artiști, precum și de către cetățenii obișnuiți, care au recitat-o în diferite ocazii, cum ar fi serbările naționale și comemorările.