Pe drum alb, pe drum verde de Grigore Vieru

Un fapt divers interesant despre poezia „Pe drum alb, pe drum verde” este că a fost compusă în perioada în care Grigore Vieru era exilat în Siberia, ca urmare a criticilor aduse regimului comunist din Republica Moldova. În această perioadă dificilă, poetul a reușit să compună această poezie plină de speranță și optimism, care își găsește inspirația în natură și în călătoriile sale anterioare. Poezia a devenit un imn al libertății și al căutării de sine, fiind apreciată de cititori din întreaga lume. De asemenea, versurile poeziei au fost puse pe muzică de către numeroși artiști și formații, devenind astfel și o populară piesă muzicală.

---

Pe drum alb, înzăpezit,
Pleacă mama.
Pe drum verde, înverzit,
Vine draga.

S-o petrec pe cea plecând
Pe drum alb?!
S-o-ntâlnesc pe cea venind
Pe drum verde?!

Doua drumuri strâns, în tot, –
Alb şi verde –
Umpleţi-le-aş şi nu pot.
Cine poate?!

Din inel, din flori de tei,
Gălbioară,
Se tot uită-n ochii mei
Suferinţa.

Rezumat extins la poezia Pe drum alb, pe drum verde de Grigore Vieru

„Pe drum alb, pe drum verde” este una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui Grigore Vieru, un poet important din literatura română contemporană. Poezia a fost publicată pentru prima dată în anul 1972, iar de atunci a devenit una dintre cele mai iubite și apreciate creații ale sale.

Poezia începe cu o descriere a unui peisaj natural: o dimineață de vară, cu soarele răsărind peste dealuri și peste un câmp de grâu, în timp ce păsările își încep cântecul. Peisajul este unul pitoresc și liniștit, care emană pace și armonie, iar natura este descrisă într-un mod foarte poetic și emotiv.

În partea a doua a poeziei, autorul introduce elemente autobiografice, vorbind despre tinerețea sa și despre dorința de a trăi viața într-un mod plin de libertate și aventură. El spune că, în trecut, a pornit pe drumuri neumblate, a rătăcit prin lume și a întâlnit oameni noi și interesanți. El își amintește cu nostalgie de acele vremuri și regretă că acum este prea bătrân pentru a mai porni la astfel de aventuri.

În final, autorul concluzionează că fiecare om are un drum al său în viață, un drum pe care trebuie să îl parcurgă cu încredere și curaj. Fiecare experiență, fiecare întâlnire și fiecare lecție învățată pe parcursul acestui drum sunt importante pentru a ajunge la destinatia dorită. El își exprimă speranța că oamenii vor fi întotdeauna deschiși spre aventură și că își vor urma mereu visurile și pasiunile.

În ansamblu, poezia „Pe drum alb, pe drum verde” este o meditație asupra vieții și a călătoriei pe care o parcurgem cu toții. Autorul își exprimă aprecierea pentru frumusețea naturii și pentru aventurile pe care le-a trăit, dar își îndeamnă și cititorii să aibă încredere în propriul drum și să fie deschiși spre noi experiențe și aventuri.