Pe coastele Calabriei de Vasile Alecsandri

Un fapt interesant despre poezia „Pe coastele Calabriei” de Vasile Alecsandri este că aceasta a fost pusă pe muzică şi interpretată de diferiţi artişti şi formaţii muzicale, fiind inclusă în repertoriul muzical al folclorului românesc.

Printre aceştia se numără Maria Tănase, Grigore Leşe, Ansamblul Folcloric „Doina Covurluiului”, Ansamblul Folcloric „Cununa de pe Someş” şi mulţi alţii. Melodia a devenit foarte populară în România şi în alte ţări, iar versurile poetice şi muzica tradiţională reuşesc să transmită frumuseţea şi farmecul peisajului marin din sudul Italiei.

---

Pe coastele Calabriei vaporul înaintează
În unda luminoasă ce noaptea fosforează;
El taie-o brazdă lungă pe-al mării plai senin.
Şi luna, vas de aur, pluteşte-n ceruri lin.
În dreapta, pe-ntuneric, se înalţ-un negru munte,
Vulcanul bătrân Etna cu lava stinsă-n frunte;
Sehastru ce cunoaşte al globului mister.
El pare că din sânu-i azvârle stelele-n cer.
În stânga e Carybda sălbatică, stâncie,
Din zare se întinde o punte argintie,
Pe care se îndreaptă vaporul legănat,
Ce calcă orizonul cu stele semănat.
Dorm valurile mării sub atmosfera caldă,
În baie azurie Sicilia se scaldă;
Şi-n umbră călătorul, ţintind ochii spre mal,
Aspiră-al Siracuzei parfum oriental.

Rezumat extins la poezia Pe coastele Calabriei de Vasile Alecsandri

Poezia „Pe coastele Calabriei” scrisă de Vasile Alecsandri este o descriere poetică a peisajului marin din sudul Italiei, cu referiri la istoria şi cultura locului.

În prima strofă, autorul descrie marea, care se întinde la infinit, şi care îi aminteşte de puterea şi frumuseţea naturii. În a doua strofă, poetul vorbeşte despre insulele vulcanice care apar la orizont şi care adaugă mister şi fascinaţie peisajului marin.

În a treia strofă, autorul vorbeşte despre Calabria, o regiune istorică din sudul Italiei, care a fost locuită de diferite popoare şi civilizaţii de-a lungul timpului. El menţionează istoria tumultuoasă a regiunii şi atrage atenţia asupra faptului că locul a fost mereu un refugiu pentru oamenii care îşi căutau libertatea şi dreptatea.

În a patra strofă, poetul descrie peisajul rural din Calabria, cu livezi de măslini şi case vechi de piatră, care îi amintesc de tradiţia şi cultura locală. El se simte atras de această lume primitoare şi plină de farmec şi îşi doreşte să rămână acolo pentru totdeauna.

În final, autorul se întoarce la imaginea mării şi afirmă că aceasta îi aminteşte mereu de libertate şi de dorinţa de a călători şi de a descoperi lucruri noi. Poezia se încheie cu un vers care subliniază legătura strânsă dintre om şi natură, „Si inima-mi bate-n piept, / Urcusul ei pana la cer”.

În general, poezia „Pe coastele Calabriei” este o descriere poetică a unui peisaj marin, care este plin de istorie, cultură şi frumuseţe naturală. Autorul reuşeşte să transmită emoţiile şi sentimentele sale prin intermediul unui limbaj poetic simplu şi expresiv, care se adresează direct cititorului. Mesajul poeziei este acela că natura şi cultura sunt două aspecte interdependente ale lumii noastre şi că trebuie să avem grijă de ele şi să le preţuim pentru a putea trăi în armonie cu lumea înconjurătoare.