Păstorii şi plugarii de Vasile Alecsandri

„Păstorii şi plugarii” este o poezie patriotică scrisă de Vasile Alecsandri în perioada pașoptistă, când România încerca să se elibereze de sub dominația turcilor și să-și definească identitatea națională. În poezie, autorul prezintă imaginea păstorilor și a plugarilor români, care trudesc din greu pe câmpurile patriei, dar care nu se lasă doborâți de greutăți și luptă pentru libertate și demnitate. De-a lungul versurilor, Alecsandri subliniază importanța unității naționale și a colaborării între diferitele categorii sociale pentru a obține succesul.

Poezia a fost inclusă în volumul „Doine și Lăcrămioare” (1853), alături de alte poezii patriotice ale lui Alecsandri, și a devenit una dintre cele mai cunoscute poezii ale sale. A fost apreciată pentru simplitatea stilistică și pentru mesajul puternic de unitate și mândrie națională pe care îl transmite.

---

I

Priviţi pe cele dealuri înalte, înverzite,
Pe-acele largi poiene cu flori acoperite,
Priviţi, străini de lume, păstorii cei români,
Aproape de-a lor turme păzite de-ai lor câini,
Trăind o viaţă lină în tainica natură,
Cu buciumul în mână, cu fluierul la gură.
Cereasca limpezime, precum într-un izvor,
Alin se oglindeşte în sufletele lor…
 
Voi toţi, care de dânşii aţi râs fără mustrare,
Jos capul, o! nemernici loviţi de admirare.
Un paloş de izbândă există-n orice fier,
În tot păstorul astăzi există-un scutier!

II

Priviţi pe cea câmpie frumoasă, roditoare,
Plugarii, muncitorii lucrând în foc de soare.
Pe faţa lor cea blândă, pe ochii lor cei vii
Adie boarea dulce din verzile câmpii.
Sub mâna lor e sapa, hârleţul, coasa, plugul.
Alăture cu dânşii stau boii purtând jugul,
Şi tot ce-i înconjoară, deal, luncă, şes, izvor,
E pacinic ca blândeţea din sufletele lor.
 
Voi toţi, care de dânşii aţi râs fără căinţă,
Jos fruntea, o! nemernici căzuţi în umilinţă.
O spadă-a răzbunării există-n orice lanţ.
În tot românul astăzi există-un dorobanţ!

Rezumat extins la poezia Păstorii şi plugarii de Vasile Alecsandri

„Păstorii şi plugarii” este o poezie a lui Vasile Alecsandri, publicată în volumul „Doine și Lăcrămioare” în anul 1853. Este o descriere a vieții și obiceiurilor din satele moldovenești din secolul al XIX-lea, în care autorul evocă imaginea pastorală a munților și pășunilor din zonă.

Poezia are o structură narativă și începe cu descrierea naturii, așezată liniștită și plină de viață, iar apoi trece la descrierea vieții din sat, unde păstorii și plugarii muncesc din zori până în seară. Autorul prezintă cu delicatețe viața rudimentară și încărcată de tradiție a satului, precum și caracteristicile celor două categorii sociale, păstorii și plugarii.

Păstorii sunt prezentati ca fiind liberi, flămânzi de aventură, îndrăgostiți de natură și pasionați de tradițiile lor străvechi, care încă se păstrează în sat. În schimb, plugarii sunt prezentati ca fiind muncitori, robi ai pământului, care duc o viață grea și tristă, fără timp sau resurse pentru a se bucura de frumusețea naturii.

Pe parcursul poeziei, autorul evocă mai multe tradiții locale, cum ar fi plimbarea turmelor de oi pe munte, recoltarea fânului sau sărbătorile satului, precum și relațiile dintre păstori și fetele satului. Poezia se încheie cu o descriere a satului în întregime, cu locuitorii săi și cu tradițiile și obiceiurile lor.

În ansamblu, „Păstorii și plugarii” este o poezie care evidențiază valorile și tradițiile satului moldovenesc, prezentând cu delicatețe și naturalețe viața și activitățile din sat, precum și relațiile dintre oamenii care trăiesc acolo.