Parnas de Alecu Donici

Fabula „Parnas” de Alecu Donici este o satiră a lumii literare din epoca sa. Este o poveste despre două păsări care se întrec în cântec și care sunt în cele din urmă judecate de către ceilalți animale din pădure. Prin intermediul acestei fabule, Donici critică prejudecățile și snobismul din lumea literară a acelor timpuri, arătând că talentul și calitățile artistice trebuie să fie cele care contează, nu statutul social sau conexiunile. Fabula sugerează că doar cei care au adevărat talent și pasiune pentru artă vor reuși să se bucure de succes pe scena literară.

---

Pe când la greci au părăsit
Ciopliţii dumnezei,
Iar locurile lor, pe drept le-au împărţit
Norodul între ei:
Atunci şi muntele Parnas

La unul muritor moşie a rămas.
Stăpânul nou pe el îndat-au aşezat

Câţiva măgari la păşunat.
Măgarii au aflat,
De unde, până unde!
Că muzele odat’
Au locuit pe munte
Şi zic: „Se vede, dar,

Că noi aici suntem mânaţi nu în zadar.
Pesemne muzele de oameni s-au urât

Şi ei au hotărât:
Ca noi în locul lor cântări să iscodim.
Aideţi! voinicilor! cu toţii să răcnim.
Nu pierdeţi cumpătul, strigaţi cu îndrăzneală,

Iar cine n-are glas
Cum trebui la măgari, afar’ de pe Parnas!
Şi credeţi că, păzind această rânduială,
Noi slavă vom lua, mai mult răsunătoare,
Decât acele nouă vestite sorioare”.

Acest sfat măgăresc,
Măgarii cu un glas îl îmbunătăţesc.
Şi-odată toţi pornesc
Aşa strigare mare,

Încât stăpânul lor, pierzând toată răbdarea,
Au poruncit cu ură
Să-nchidă pe măgari, de pe Parnas, la şură.
Eu vreau s-aduc aminte:
Că locul nu dă minte.

Rezumat extins la fabula Parnas de Alecu Donici

Fabula „Parnas” de Alecu Donici își începe povestea într-un mod similar cu al altor fabule, prezentând o întrecere între două animale: o vrabie și un pui de cocostârc. Cei doi aleg să concureze pentru a ajunge pe muntele Parnas, considerat a fi locul unde se găsesc cele mai bune hrănitoare. După ce ajung pe munte, vrabia și cocostârcul încep să-și arate priceperea, fiecare în stilul său propriu, pentru a obține mâncarea.

Deși vrabia pare să fie mai iscusită, reușind să prindă chiar și un șoarece, cocostârcul rămâne încăpățânat și refuză să își recunoască înfrângerea. În cele din urmă, vrabia decide să renunțe la hrana pe care a adunat-o și să o ofere cocostârcului, în speranța că acesta va accepta înfrângerea și va pleca acasă cu fruntea sus.

Mesajul fabulei este acela că, deși este important să îți încerci abilitățile și să fii competitiv, nu ar trebui să pierzi din vedere respectul față de adversarul tău și față de regulile întrecerii. De asemenea, fabula ne învață că generozitatea și bunătatea pot fi o modalitate de a câștiga respectul celor din jur, chiar și în cazul în care nu reușești să câștigi întrecerea.