Părinți în alb-negru de Adrian Păunescu

Un fapt divers interesant despre poezia „Părinți în alb-negru” de Adrian Păunescu este că aceasta a fost transpusă într-o piesă muzicală de către artistul român Paul Surugiu-Fuego, cunoscut sub numele de Fuego. Piesa a fost lansată în anul 2018 și a devenit un succes imediat în rândul publicului românesc, fiind inclusă în repertoriul multor artiști și formații muzicale din România.

Fuego a declarat că a fost profund mișcat de poezia lui Adrian Păunescu și că a simțit nevoia de a-i aduce un omagiu prin intermediul muzicii. Piesa „Părinți în alb-negru” a fost bine primită de către publicul românesc și a fost considerată un omagiu frumos adus părinților și familiei în general. Acest fapt arată importanța și influența poeziei lui Adrian Păunescu în cultura română și modul în care aceasta continuă să inspire și să emoționeze oamenii.

---

Fotografia lor alb-negru
Ca moştenire mi-a rămas,
Ca şi-n arhivă, o scrisoare,
Şi-n blândă, un fragment de glas.

Şi am aflat o veste bună,
Că-n lumea noastră, orice-ar fi,
Există proceduri moderne
De refăcut fotografii.

Şi pozele-şi găsesc deodată
Culorile ce le-au avut,
Recursul nostru tehnologic
Acţionează în trecut.

Aş vrea să-mi colorez părinţii,
Blocaţi în limitele reci,
Să nu rămână, prin uitare,
În alb şi negru pentru veci.

Îi duc la doctorul de poze,
Ca să le facă un consult,
Să vadă el dacă rezistă
Acestui înviaj ocult.

Şi, când începe colorarea
Eu lăcrimez şi mă închin
Şi-i smulg pe mama şi pe tata
Din cromatismu-acestui chin.

Şi poza lor din tinereţe
O rog, privind-o-n amănunt,
Să se întoarcă-n sine însăşi,
Cu ei mai bine morţi, cum sunt.

Şi, Doamne, cât erau de tineri,
Puternic – el, frumoasă – ea,
Se bălăceau în bucurie
Şi nu ştiau ce va urma.

„Zâmbiţi”, li s-a cerut probabil,
Şi ce distins e cuplul lor,
El – ofiţer, ea – elegantă,
Spre-a fi zdrobiţi, ulterior.

Războaie, puşcării, coşmaruri,
Destin de două ori nedrept,
O viaţă-ntreagă, alb şi negru,
S-o colorez n-am nici un drept.

Ca de o electrocutare,
De cromatism fugind mereu,
Trăiesc blocat, în alb şi negru,
Şi, vai, din poza lor alb-negru
Eu simt c-am fost născut şi eu.

Rezumat extins la poezia Părinţi în alb-negru de Adrian Păunescu

„Părinți în alb-negru” este o poezie scrisă de Adrian Păunescu și publicată în volumul său „Versuri alese” din 1994. Poemul explorează tema familiei și a pierderii, subliniind importanța relațiilor familiale și a memoriei.

În prima strofă, poetul descrie o fotografie veche alb-negru a părinților săi, sugerând că aceasta este singura modalitate prin care îi poate aduce înapoi în viața sa. El afirmă că fotografia este ca un portal către trecut și că îi permite să simtă iarăși legătura cu părinții săi decedați.

În a doua strofă, poetul explorează tema relațiilor familiale și a valorii lor în viața noastră. El afirmă că părinții noștri sunt unii dintre cei mai importanți oameni din viața noastră și că ne-au influențat într-un mod profund. El subliniază importanța respectului față de părinți și a legăturilor familiale.

În următoarele strofe, poetul descrie fotografii suplimentare ale familiei sale, subliniind importanța amintirii și a comemorării celor dragi care au murit. El afirmă că amintirile noastre despre oamenii dragi ne ajută să le păstrăm vie memoria și să ne conectăm la legăturile noastre personale cu ei.

În final, poetul își exprimă dorința de a păstra aceste fotografii și de a le privi mereu pentru a-și aminti de părinții săi și de legăturile sale cu familia. El subliniază importanța păstrării amintirilor și a comemorării celor dragi, sugerând că aceștia rămân mereu cu noi, indiferent de timp și spațiu.

În ansamblu, „Părinți în alb-negru” este o poezie puternică și emoționantă, care explorează tema pierderii și a memoriei într-un mod profund. Adrian Păunescu reușește să creeze o imagine puternică a fotografiilor ca metaforă a amintirii și a comemorării celor dragi, sugerând că acestea ne ajută să păstrăm vie memoria și legăturile personale cu familia noastră.