Pământul uitării de George Coşbuc

Poezia „Pământul uitării” de George Coșbuc a fost adaptată pentru teatru și a fost pusă în scenă în 2009 la Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău, România. Adaptarea a fost realizată de regizorul și actorul român Gheorghe Ifrim, care a reușit să transpună poezia într-un spectacol dramatic impresionant.

De asemenea, poezia a fost tradusă în mai multe limbi străine, inclusiv în engleză, germană și italiană, ceea ce a contribuit la cunoașterea și aprecierea acesteia în afara granițelor României.

În plus, poezia „Pământul uitării” a fost inclusă într-o serie de manuale școlare de literatură română, ceea ce arată importanța și popularitatea acesteia în învățământul românesc. Poezia este adesea studiată în școli și universități ca exemplu de poezie lirică modernă și este apreciată pentru sensibilitatea și profunzimea sa.

---

Acesta-i un cântec de bard ostenit,
De bard din pământul uitării.
Strămoşii-mi acolo pe stâlpi de granit
Cu albe portaluri un templu-au clădit
De marmură-n marginea mării.
 
Să-l aibă nepoţii prin veacuri de-acum
Spre-a lor şi spre-a noastră mărire!
Dar mută veni nepăsarea pe-un drum,
Iar pe-altul stârni înecătoru-i samum
Atotucigaşa hulire.
 
Azi templu-i ruină; prin curţile lui
Culcuşuri îşi caută cerbii,
Prin mândrele ganguri scot viezurii pui,
Se joacă pe lespezi de altare ale lui
Şopârle tăcute-ale ierbii.
 
Cu galbene oase-ale moşilor mei
S-amestecă în praful cărării
Strivite statui ale marilor zei.
Azi râdeţi, şi vai, cum veţi plânge, o, mişei,
Cu hohot la ziua-nfruntării!
 
Dar noaptea din frântele marmure răsar
Luciri ca de fulger, şi şoapte:
Stau jalnicii zei la ruine, şi par
Cuprinşi de mânie şi galbeni de-amar
Şi zboară cu vaiuri prin noapte.
 
Şi iese-al lor bard şi s-aşează plângând
Pe-o piatră sub zidul de-afară,
Şi cântă şi plânge, ghitara bătând,
Iar alba lui barbă ca râul curgând
Se-mprăştie peste ghitară.
 
Prin lanuri obsiga şi sterpul odos
Şi-n pieptul lor inimi nebune!
Batjocura-i astăzi al nostru prinos.
Ei uită, voind, cu ce trudă i-am scos
Din jalnica morţii genune!
 
Ascultă proroci ai minciunii, şi plini
De-al lor o nebună-nvrăjbire,
Le-alunecă gândul spre zeii străini,
Fac neamului nostru cunună de spini:
Spre-a lor şi spre-a noastră mărire!
 
Eu nu mă voi plânge nepoţilor tăi,
Pământule sfinte-al uitării!
Desfă-te tu singur şi-nghite pe răi,
Căci iată-i pe toate gătitele căi
Răsar conjuraţii pierzării!

Rezumat extins la poezia Pământul uitării de George Coşbuc

Poezia „Pământul uitării” de George Coșbuc este o meditație profundă despre trecerea timpului și inevitabilitatea uitării. Poezia este scrisă din perspectiva unui om în vârstă care se întoarce la locurile pe care le-a cunoscut în trecut și observă schimbările care au avut loc. În timp ce locurile rămân la fel, oamenii și viețile lor sunt trecătoare, iar amintirile se estompează și dispar treptat.

Poezia începe cu descrierea unui câmp liniștit și a unui pârâu curgător, care amintesc de trecutul fericit al poetului. Cu toate acestea, poetul realizează că vechii săi prieteni și cunoscuți sunt acum dispăruți sau au îmbătrânit și că amintirile sale despre ei sunt tot ceea ce mai rămâne. În ultimul vers al primei strofe, poetul se întreabă retoric: „Ce-o mai fi rămas, oare, din mine?”

În cea de-a doua strofă, poetul continuă să mediteze asupra trecerii timpului și a uitării, descriind cum pietrele, pomii și animalele încă mai trăiesc și sunt la fel, dar oamenii au dispărut sau și-au pierdut tinerețea. În această strofă, poetul se adresează direct locului unde a crescut, numindu-l „pământul uitării”, unde amintirile și istoria se pierd treptat.

În final, poetul se întoarce din călătoria sa prin trecut și își dă seama că tot ceea ce a trăit și a iubit va dispărea în cele din urmă. Cu toate acestea, el își găsește consolarea în faptul că amintirile sale vor continua să trăiască și că prin ele va continua să existe. Poezia sugerează că, în ciuda trecerii timpului și a inevitabilei uitări, amintirile și istoria sunt importante și trebuie să fie păstrate și prețuite.

Este important de menționat că George Coșbuc a fost unul dintre cei mai importanți poeți români ai perioadei de început a secolului al XX-lea și este cunoscut pentru poezia sa expresivă, plină de imagini vii și de sensibilitate. Poezia „Pământul uitării” este un exemplu clar al stilului său poetic și a devenit o operă clasică a literaturii române.