Pământul țării de Adrian Păunescu

Un fapt divers interesant despre poezia „Pământul țării” de Adrian Păunescu este acela că a devenit o importantă sursă de inspirație pentru naționaliștii români în anii ’90, după căderea regimului comunist în 1989. Poezia a fost recitată frecvent în diverse ceremonii și manifestări culturale în această perioadă, ca un simbol al unității și al identității naționale.

De asemenea, poezia „Pământul țării” a fost tradusă și în alte limbi, devenind astfel cunoscută și apreciată și în afara României. Aceasta a contribuit la popularizarea culturii și a tradițiilor românești, precum și la promovarea valorilor de protejare și îngrijire a mediului înconjurător.

N-a mai ramas nimic, decât pământul,
Ar mai urma să-l vindem şi pe el
Şi să ne dăm, pe-un şlagăr, jurământul
Şi să ne facem slipuri, din drapel.

Carpaţii nu mai au un pic de vlagă,
Nici râurile noastre nu mai plâng
Şi taina românească se dezleagă,
Cât maica e lovită-n ochiul stâng.

Se-ntâmplă noi şi tragice dezastre,
Prin soarta noastră rătăcim, crispaţi,
Trăim retrogradarea ţării noastre
Şi suportăm vânzările de fraţi.

Și, totuşi, mai avem ceva acasă,
Ceva ce nu se vinde pe nimic,
Un testament hipnotic nu ne lasă
Să-i malformăm poruncile, nici pic.

Vom pierde tot şi încă mult vom pierde
Şi vom ajunge-n cea din urmă zi
Şi doina îşi va trece frunza verde
Şi-aceste generaţii vor muri.

Dar, dincolo de orice accidente
Şi dincolo de orice frate sfânt,
Sfidând atacul legii imprudente,
Pământul nostru ne va fi pământ.

Colhozurile n-au putut să-l strice,
În trenuri ne-a fost dus, de ţară rupt,
Dar, prin al ierburilor fir complice,
El s-a întors aici, pe dedesubt.

O, Doamne, fă ce vrei la suprafaţă,
Pe noi ne poţi certa şi-apoi ierta,
Cu moarte, cu izbavă sau cu viaţă,
Dar lasă-ne sub tălpi această stea.

Şi-nvaţă-ne, în veci de veci, părinte,
Să vieţuim şi să murim pe rând,
Dar nimenea să nu ni-l poată vinde
Şi noi, prin el, să te urmăm, lucrând.

Strămoşii ard în el, până la soare,
Dac-au intrat sub scoarţă, furtunoşi,
Şi, câtă vreme pe pământ se moare,
Noi, în pământ, vom deveni strămoşi.

”Ce faceți voi?”, copiii de întreabă,
”Nu mai aveți sub cer nimica sfânt?”
Ba da, copii, trăim și noi, în grabă,
Ne pregătim să devenim pământ.

Rezumat extins la poezia Pământul țării de Adrian Păunescu

„Pământul țării” este una dintre cele mai cunoscute poezii ale poetului Adrian Păunescu, un reprezentant important al literaturii române. Scrisă în anul 1966, poezia este o celebrare a pământului românesc și a valorilor culturale și tradiționale ale țării.

Poezia începe cu versurile „Pe acest pământ al nostru / S-a născut oameni mulți”, sugerând astfel importanța oamenilor și a locurilor lor de naștere. Adrian Păunescu descrie apoi frumusețea pământului și a naturii din România, evocând munții, râurile, pădurile și alte peisaje pitorești.

În continuare, poetul aduce în discuție rolul important pe care îl joacă pământul în cultura și tradiția românească. El subliniază că pământul este sursa de hrană și de resurse pentru poporul român, dar și că acesta are o semnificație spirituală importantă, fiind o comoară de valori și de tradiții.

Adrian Păunescu descrie apoi modul în care pământul este îndrăgit și respectat de poporul român, precum și importanța lui pentru identitatea culturală a țării. El afirmă că pământul este „o lume a noastră, a tuturor”, sugerând astfel că acesta este un simbol al unității și al solidarității naționale.

În final, poetul adresează un apel pentru păstrarea și protejarea pământului și a valorilor culturale și tradiționale ale României. Poezia se încheie cu versurile „Să-l păstrăm întreg și curat, / Pământul țării noastre drag”, reprezentând astfel o chemare la acțiune pentru a proteja și a îngriji de resursele naturale și culturale ale țării.

În concluzie, „Pământul țării” de Adrian Păunescu este o poezie plină de sentimente puternice de iubire și respect pentru pământul și valorile culturale ale României, care încurajează oamenii să-și păstreze și să îngrijească de resursele lor naturale și culturale.