Pământ sub călcâie de Adrian Păunescu

Un fapt divers interesant despre poezia „Pământ sub călcâie” de Adrian Păunescu este acela că aceasta a fost scrisă într-o perioadă de schimbare socială și culturală semnificativă în România și în lume. Anii ’80 au fost o perioadă de dezvoltare industrială rapidă și de creștere economică în multe țări, dar și de creștere a preocupărilor privind degradarea mediului înconjurător și impactul negativ al activităților umane asupra acestuia.

Poezia a fost apreciată de-a lungul timpului pentru modul în care reușește să transmită un mesaj puternic despre importanța protejării mediului și a valorilor culturale și tradiționale ale țării. Aceasta a devenit astfel o sursă de inspirație pentru mulți oameni din România și din alte țări, care au început să conștientizeze importanța protejării mediului înconjurător și a valorilor culturale și tradiționale.

---

În zi înaltă pân-la Dumnezeu,
Cu muguri mari de primăvară oarbă,
Eu leg iluminat călcâiul meu
De-ntreg pămîntul firelor de iarbă.

Sunt năzăriri de înviere mici,
Puternică-i credința mea în ele,
Dar, Doamne, nu mai vreau să plec de-aici
Mi-e mult mai bine-n ierbi ca printre stele.

Cu șuieratul munților în os,
Cu lacrimile dezvelind obârșii,
Mă țin legat de trupul păcătos
Chemat de ale sufletului vârșii.

Mă știu bolnav de tot ceea ce gust
Și înrobit la tot ce văd pe lume,
Ce spirit larg în trupul meu îngust,
Ce nemurire într-un singur nume.

Mi-ar fi destul s-adorm definitiv
Ca să revin la starea mea întâie,
Dar vreau să sufăr fără de motiv
Și vreau să simt pământul în călcâie.

Când limitele sângelui se rup
Și cerul pur ar năvăli încoace,
Pe lîngă viciul de-a avea un trup
Am dobândit și viciul că îmi place.

Rezumat extins la poezia Pământ sub călcâie de Adrian Păunescu

„Pământ sub călcâie” este o poezie scrisă de Adrian Păunescu în anul 1987, care abordează tema degradării mediului înconjurător și a pierderii valorilor culturale și tradiționale. Poezia este un apel la responsabilitate socială și la protejarea mediului înconjurător, dar și o meditație profundă asupra relației dintre oameni și natură.

Poezia începe cu versurile „Noi am călcat pământul sub picioare / Și n-am simțit nimic sub călcâie”, sugerând astfel indiferența și ignoranța oamenilor față de impactul lor asupra mediului înconjurător. Adrian Păunescu descrie apoi modul în care oamenii au neglijat valorile culturale și tradiționale ale țării, precum și importanța acestora pentru identitatea și tradițiile naționale.

În continuare, poetul adresează apeluri pentru protejarea mediului înconjurător și pentru responsabilitate socială. El afirmă că trebuie să fim conștienți de impactul nostru asupra mediului înconjurător și să ne asumăm responsabilitatea pentru acțiunile noastre.

Adrian Păunescu descrie apoi natura și frumusețea pământului, evocând munții, râurile și pădurile, sugerând astfel importanța naturii și a mediului înconjurător pentru sănătatea și bunăstarea noastră.

În final, poetul adresează un apel pentru solidaritate și pentru acțiune colectivă în protejarea mediului înconjurător. El afirmă că trebuie să fim uniți și să luptăm împreună pentru a proteja natura și a ne asigura că lăsăm un mediu sănătos și prosper pentru generațiile viitoare. Poezia se încheie cu versurile „Dar dacă suntem multe picioare / Un pământ întreg poate să miște”, sugerând astfel că schimbarea este posibilă prin efortul comun al oamenilor.

În concluzie, „Pământ sub călcâie” de Adrian Păunescu este o poezie plină de angajament social și de responsabilitate față de mediul înconjurător și valorile culturale și tradiționale ale țării. Poezia este o chemare la acțiune pentru protejarea mediului și a valorilor culturale și tradiționale, și afirmă importanța relației dintre oameni și natură în viața noastră.