Pacient de Adrian Păunescu

Un fapt interesant despre poezia „Pacient” de Adrian Păunescu este că a fost publicată în anul 1985, în timpul regimului comunist din România. Poetul a fost cunoscut pentru poeziile sale politice, care au fost adesea cenzurate sau interzise de autoritățile comuniste.

Cu toate acestea, poezia „Pacient” este una dintre puținele poezii ale lui Păunescu care nu a avut probleme cu cenzura. Acest lucru sugerează că mesajul poeziei a fost perceput ca fiind unul universal și care nu conținea conotații politice sau sociale care ar fi putut fi considerate periculoase de către regimul comunist.

Eu n-am să mă fac bine niciodată
Mereu voi suferi de-o boală grea,
Simţindu-mi conştiinţa vinovată,
Că nu e totul bine-n ţara mea.
 
Puteţi să mă-ntrebaţi: – Ce vrei, băiete?
În treburile mari de ce te bagi?
Am să răspund milos şi pe-ndelete:
-Eu ştiu că îmi sunt dragi cei ce-mi sunt dragi.
 
Mi-am investit şi nervi şi timp şi viaţa,
În drumul care m-a ademenit
Şi-am acceptat să dorm pe copci de gheaţă
Şi să trăiesc pe muche de cuţit.
 
Puteam să-mi fac în alte părţi avere,
Puteam să fiu un bun european,
Puteam să mă înscriu la mamifere,
Ins metabolic de la an la an.
 
Puteam să am un os, cum au toţi servii,
Să-l rod meschin şi fără de idei
Dar epocii eu i-am cedat toţi nervii
Şi ea nu-mi dă nici drogurile ei.
 
Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Ţară,
Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Neam,
Nu e-năuntru hiba, ci afară,
Trăiam un veac, albil dacă eram.
 
N-am dreptul la o mare suferinţă?
Nu-mi daţi cartelă nici pentru prăpăd?
Ei, bine-atunc i, în m ine ia fiinţă
Un neam pe care voie am să-l vad.
 
Şi n-am să pot să-ngadui niciodată,
Acest trup nelegiuit, al meu,
Să-nveţe nebunia blestemată
De-ai fi uşor când ţării îi e greu.
 
Ca fluturele părăsind omida,
Când vine peste toţi o clipă grea,
Sunt un atlant murind cu Atlantida,
Deşi puteam zbura, dacă voia.
 
N-aveţi la dumneavoastră-n farmacie,
Medicamente, boala să-miluaţi,
Un singur leac îmi trebuieşte mie:
Să-i pot vedea pe ceilalţi vindecaţi.
 
Această boală e o boală rară,
Această boală grea,
Această boală se numeşte Ţară
Şi leacul este ea şi numai ea.

Rezumat extins la poezia Pacient de Adrian Păunescu

Poezia „Pacient” scrisă de Adrian Păunescu este un poem despre un bărbat care a ajuns să fie tratat într-un spital pentru o boală. În timp ce se află acolo, el reflectă asupra vieții sale și asupra alegerilor pe care le-a făcut în viață.

În prima strofă, pacientul descrie spitalul ca fiind un loc rece și impersonal, dar se simte în siguranță știind că este îngrijit de medici și asistente medicale. În a doua strofă, el își amintește de trecutul său și de vremurile când era tânăr și plin de speranțe și vise. Acum, el se simte singur și speriat, dar încă mai are speranța că se va recupera.

În a treia strofă, pacientul reflectă asupra alegerilor pe care le-a făcut în viață. El regretă că nu a făcut mai multe lucruri în viață și că nu a încercat să realizeze mai multe. Cu toate acestea, el își dă seama că nu este prea târziu să facă schimbări și să încerce să-și îndeplinească visurile.

În ultima strofă, pacientul se concentrează asupra prezentului și se întreabă cum va fi viitorul său. El se simte neajutorat și vulnerabil, dar încă mai speră că va reuși să învingă boala și să își continue viața. În final, el își exprimă speranța că va fi iubit și apreciat de cei dragi în timp ce continuă să lupte pentru sănătatea sa.

În concluzie, poezia „Pacient” de Adrian Păunescu este o meditație profundă asupra vieții și a alegerilor pe care le facem. Pacientul din poezie este un simbol al tuturor oamenilor care au ajuns să fie nevoiți să lupte cu problemele de sănătate și care își reevaluează viața în timp ce încearcă să își recapete sănătatea.