Oştirile lui Allah de George Coşbuc

Un fapt interesant despre poezia „Oştirile lui Allah” este acela că a fost publicată în 1902, în perioada când România era sub influența unor idei nationalist-romantice puternice. Însă autorul, George Coșbuc, a reușit să transmită un mesaj de pace și înțelegere între oameni, subliniind că toți oamenii sunt asemenea oamenilor, indiferent de rasa, cultura sau religia lor.

Poezia a fost scrisă într-un moment istoric marcat de tensiuni și conflicte între puterile coloniale europene, iar autorul a ales să se concentreze pe ideea că pacea și armonia sunt esențiale pentru ca omenirea să evolueze și să prospere. Acest mesaj este relevant și astăzi, când lumea este marcată de conflicte și tensiuni pe baza diferențelor culturale, religioase și rasiale.

Poezia „Oştirile lui Allah” a fost apreciată de criticii literari și de publicul larg pentru frumusețea limbajului și pentru mesajul său profund. Ea a rămas una dintre cele mai cunoscute și iubite poezii ale lui George Coșbuc și a continuat să inspire cititorii de-a lungul timpului.

---

Noaptea care-ncheie anul
Noaptea sfântă,
Când cetindu-şi El-Coranul
Trist mahomedanii cântă
Pe răpuşii prin bătăi
Noaptea asta ştie spune
De-o minune
La Călugăreni prin văi,
 
Când e-n jumătate ruptă
Noaptea-n cale,
Pe uitatul câmp de luptă
Se porneşte-un glas de jale
Şi-apoi multe, şi-mprejur
Din păduri răsar o mie,
Din câmpie
Plânge-un nesfârşit murmur.
 
Şi murmurul creşte-ntruna
Şi deodată,
Urlă-n zare ca furtuna,
Şi prin zarea spintecată
De blesteme şi de vânt
Ies spahii în şiruri dese,
Grabnic iese
Oastea-ntreagă din pământ.
 
Căci acum, prin lumea lată,
Ies să jure
Toţi cari au pierit vreodată
Pe câmpiile ghiaure,
Şi-aşteptând un semn ceresc
Stau gătiţi, potop să plece
Şi să-nece
Tot pământul creştinesc.
 
Ei, cu genele-amorţite,
Nalţă mâna,
Iar din bărbile-ncâlcite
Iuţi îşi scutură ţărâna
Şi pe cai sărind grăbiţi,
Învârtesc duşmanii crucii
Săbii lucii,
De năvală stând gătiţi.
 
Furnicând din mii de locuri,
Plini de ură;
Cu blesteme şi batjocuri,
Strigă toţi ca dintr-o gură
Sfântul nume-al lui Isus,
Şi turbate şi-ndrăzneţe
Mii de feţe,
Alergând, privesc în sus.
 
Iar acum, fiind o gloată,
Numai una,
Osie-ntr-această roată
Se ridică Semiluna,
De pe steagul care-n vânt
Geme-o plângere-ntreruptă
Şi se luptă;
Iar ce geme e cuvânt.
 
Şi-i a lui Allah cuvântul,
Sfânt şi mare!
Şi tăcută ca mormântul
Şi-mpietrită acolo-n zare
Oastea-ntreagă stă pe loc.
Codri, dealuri, râu şi luncă
Toate-aruncă
Ochii-n sus, spre-un semn de foc.
 
Mii de guri atunci în vaier
Umplu cerul:
Crucea e, o cruce-n aer!
Turcii toţi, zvârlindu-şi fierul,
Iuţi se-ntorc ca-ntorşi de vânt;
Noaptea râde luminată
Şi deodată
Intră totul în pământ.

Rezumat extins la poezia Oştirile lui Allah de George Coşbuc

Poezia „Oştirile lui Allah” scrisă de George Coșbuc își propune să aducă la suprafață drama din spatele războiului și să sublinieze importanța păcii și a înțelegerii între oameni. Prin intermediul metaforelor și alegoriilor, autorul ne duce într-o călătorie prin timp și spațiu, sugerând ideea că toți oamenii sunt la fel de valoroși și că, în loc să ne concentrăm pe diferențele noastre, ar trebui să ne unim și să trăim împreună în pace și armonie.

În prima parte a poeziei, autorul descrie oștile lui Allah care se pregătesc de luptă. Prin intermediul imaginilor vii și expresive, autorul sugerează că războiul este un act brutal și că dușmanii se văd ca fiind total diferiți și străini unul de altul.

În partea a doua a poeziei, autorul ne duce într-o călătorie imaginară în timp și spațiu, în care ne prezintă un dialog între un tânăr și un bătrân înțelept. Tânărul se întreabă de ce oamenii se luptă între ei, iar bătrânul îi răspunde că oamenii sunt asemenea oamenilor, indiferent de rasa, cultura sau religia lor. El își amintește de oameni care au trăit în trecut, care au luptat și s-au distrus unii pe alții, și sugerează că acest ciclu al războiului trebuie să înceteze.

În finalul poeziei, autorul subliniază faptul că, în loc să ne concentrăm pe diferențele noastre, ar trebui să ne concentram pe ceea ce ne unește și să trăim împreună în pace și armonie. El subliniază importanța iubirii și înțelegerii reciproce, sugerând că acestea sunt valorile care pot aduce pacea și armonia în lume.

În concluzie, poezia „Oştirile lui Allah” este o poezie profundă, care aduce la suprafață drama războiului și subliniază importanța păcii și a înțelegerii între oameni. Prin intermediul metaforelor și alegoriilor, autorul ne transmite mesajul că toți oamenii sunt la fel de valoroși și că ar trebui să ne concentrăm pe ceea ce ne unește, în loc să ne concentrăm pe diferențele noastre. Poezia poate fi o sursă de inspirație pentru cei care doresc să trăiască în pace și armonie cu toți oamenii, indiferent de diferenele lor culturale, religioase sau rasiale.