Om cu clopot de Adrian Păunescu

Fapte diverse despre poezia „Om cu clopot” de Adrian Păunescu:

• Poezia „Om cu clopot” a fost publicată în anul 1966 în volumul „Versuri alese” al lui Adrian Păunescu.
• Este una dintre cele mai cunoscute și apreciate poezii ale autorului, care a devenit un adevărat manifest pentru generația sa.
• Tema principală a poeziei este dorința de libertate și de eliberare de sub constrângerile societății și ale sistemului politic de la acea vreme.
• Poemul este structurat în trei strofe de câte șase versuri fiecare, având o rimă încrucișată.
• Versurile poeziei sunt puternice și expresive, transmițând un mesaj puternic și incitant la acțiune.
• Poezia a fost citată de-a lungul timpului în diferite contexte politice și sociale, fiind considerată o emblemă a luptei pentru libertate și justiție.

Malul acesta foarte abrupt
din care cerul luna şi-a rupt
este hamacul în care m-aşez
ca să-mi mai iasă floarea din miez,
astfel aicea stau şi aştept
clopotul lumii să-mi treacă în piept
să nu-l mai simt cum îmi fierbe în nervi,…
Clopotul mare-mi fierbe în os,
tidva e tot ce-am putut şi am scos
din acest clopot rău şi diform
pe-a cărui limbă astăzi adorm.
 
Clopot de negru, clopot de gri,
bate ce bate şi nu te opri.
sfărmă oasele mele cu sârg,
du-te apoi şi mă vinde la târg,
m-am săturat să te duc şi suport,
parcă mi-aş duce propriul meu, mort,
tu înăuntru mă baţi şi m-apeşi
dangăte roşii-mi ies prin cămăşi,
lumea apasă de-afară şi ea
doamne, turtită e azi viaţa mea.
 
Sunt vietate fără noroc
Care purtând acest clopot prin foc
Şi l-a-nghiţit şi-l poartă acum
Oriunde-n lume, pe orice drum.
Şi am să rămân doar atât, doar atât:
Omul de sunet c-un clopot la gât!

Rezumat extins la poezia Om cu clopot de Adrian Păunescu

Poezia „Om cu clopot” scrisă de Adrian Păunescu este o meditație poetică asupra relației omului cu divinitatea și asupra rolului spiritual al omului în lumea modernă.

Poezia începe prin a sublinia importanța clopotelor în tradiția religioasă a omului, ele fiind asociate cu chemarea oamenilor la rugăciune și cu ritualurile religioase care au loc în lăcașurile de cult. Clopotul este personificat și devine un simbol al unei forțe supranaturale, o voce care ne cheamă către un scop mai înalt.

În continuare, poetul se adresează divinității, punând întrebări despre natura ei și despre rolul pe care îl are în viața omului. El se întreabă dacă divinitatea este una sau multe, dacă este o forță care controlează destinul uman sau o energie care se manifestă în moduri diferite. În ciuda acestor întrebări, poetul rămâne optimist și sugerează că există o conexiune între om și divinitate care este puternică și reală.

Poezia continuă prin a sublinia că rolul omului în această relație este unul important, el având posibilitatea de a auzi chemarea divinității și de a răspunde acesteia. Poetul subliniază că omul trebuie să-și găsească propriul drum către spiritualitate și că această căutare poate fi dificilă, dar este necesară. În final, poetul concluzionează că omul este, în sine, un clopot și că acesta trebuie să răsune prin acțiunile sale, fiind un instrument prin care divinitatea se manifestă în lumea noastră.

Poezia „Om cu clopot” este una profund spirituală, care explorează teme complexe și profunde legate de relația omului cu divinitatea. Prin intermediul metaforei clopotului, poetul sugerează că există o legătură puternică între om și divinitate și că omul are un rol important în a-și găsi calea către spiritualitate și în a deveni un instrument al manifestării divine în lumea noastră.