Oglindele de Grigore Alexandrescu

Una dintre particularitățile fabulei „Oglindele” este prezența unei singure oglinzi care reflectă imaginea unui personaj, în locul a două oglinzi care reflectă imaginea a doi personaje, cum este cazul în povestea originală a lui La Fontaine, „Oglinzile”. Această schimbare în nararea fabulei conferă o notă de introspecție și auto-reflecție, subliniind importanța auto-cunoașterii și a conștientizării propriilor defecte.

Am citit altădată, nu mai ştiu în ce carte,
Că într-o ţară mare, de aici nu departe,
Plăcuta frumuseţe trecea de urâciune:
Câţi se-ntâmpla s-o aibă se socotea slutiţi;
Iar frumoşi de minune
Se socotea aceia ce era mai pociţi.
Oglinzi ca să se vază nu se afla în ţară,
Şi era poprit lucru să s-aducă d-afară.

Aşa fieştecine
Socotea despre sine
Ceea ce auzea,
Căci chiar undele gârlei ce curgea prin cetate
Era atât de negre ş-atât de-ntunecate,
Încât nu putea omul nici umbra a-şi vedea.
Dar după multe zile şi vreme-ndelungată,
O corabie mare, cu oglinzi încărcată,
Trecând pe lângă ţara de care vă vorbesc,
O apucă furtuna, o furtună cumplită,
Sau ca să zic mai bine, furtună norocită,
Pricină de prefaceri, de un folos obştesc;
Şi pentru-al obştei bine, o pagubă oricare
Nu mi se pare mare,
Mai vârtos când acesta nu s-atinge de mine.

Împinsă de talazuri, corabia slăbită
Se sfărâmă, dar marfă puţină s-a-necat;
Oglindele mai toate le scoase la uscat.
Locuitorii ţării,
Câţi se afla atuncea pe ţărmurile mării,
Cu toţii alergară,
Şi-n grab le adunară.

Se priviră în ele, şi cuprin?i de mirare
Văzură adevărul, mulţi însă cu-ntristare.
Dar aflând dregătorii minunea întâmplată,
Porunciră îndată
A se sparge cu pietre ş-a se desfiinţa
Oglindele acelea oriunde s-ar afla.
Multe se sfărâmară, dar ascunseră multe
Acei care porunca nu vrură s-o asculte.
Şi din vremea aceea toţi oamenii frumoşi
Arăt câte-o oglindă acelor urâcioşi.

Rezumat extins la fabula Oglindele de Grigore Alexandrescu

Fabula „Oglindele” de Grigore Alexandrescu este o poveste despre două oglinzi magice care se lăudau una pe alta și se credeau cele mai frumoase și mai puternice oglinzi din lume. Oamenii le iubeau foarte mult și le aduceau multe daruri, dar oglinzile își doreau să fie adorate și mai mult decât atât.

Într-o zi, oglinzile ajung să fie duse la împărat și se lăudă una în fața celeilalte cu cât de puternice și frumoase sunt. Împăratul este fascinat de ele și le pune în cameră, dar când le arată, oglinzile îi spun că este prea urât și nu le-ar face cinste să se uite la ele. Împăratul se simte jignit și rănit, dar apoi își dă seama că este doar o oglindă și nu ar trebui să fie atât de afectat de ceea ce spune. În cele din urmă, împăratul înțelege că adevărata frumusețe este cea interioară și că nu trebuie să depindă de părerea altora.

Fabula transmite un mesaj important despre adevărata frumusețe, care este mai mult decât ceea ce se vede în oglindă. Ea ne învață să apreciem calitățile interioare și să nu fim atât de preocupați de cum arătăm sau de ceea ce cred ceilalți despre noi.